RECURS Atât procurorii DIICOT, cât si Sergiu Marian, fostul subprefect al judetului Vaslui, si Mihai Hudum, fostul director al ADS Vaslui, au atacat cu recurs sentinta Tribunalului Vaslui, prin care ultimii doi au fost condamnati la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de coruptie, dupã ce au facilitat unor persoane alocarea de terenuri în zona plantatiilor viticole a fostei societãti husene Vidisamp Husi. Singurul achitat în dosar, Daniel Prunilã, fostul director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliarã Vaslui, tremurã acum din cauza acestui apel, la primul termen de judecatã cerându-se amânarea procesului, pentru asigurarea asistentei juridice celor trei inculpati si studierea de cãtre judecãtori a motivelor de apel. Motivul pentru care Sergiu Marian si Mihai Hudum au fãcut apel la sentinta, blândã, de altfel, a judecãtorilor vasluieni, este faptul cã au fost obligati sã plãteascã 5.000 de euro, respectiv patru mii, cãtre pãrtile vãtãmate prin aceastã afacere.
Desi au avut parte de o sentintã foarte blândã în raport cu faptele de care erau acuzati, Sergiu Marian, fost subprefect al judetului, si Mihai Hudum, fostul director al ADS Vaslui, au atacat cu recurs sentinta Tribunalului Vaslui, prin care ultimii doi au fost condamnati la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de coruptie, dupã ce au facilitat unor persoane alocarea de terenuri în zona plantatiilor viticole a fostei societãti husene Vidisamp Husi. În acelasi timp, si procurorii DIICOT au fãcut apel împotriva sentintei Tribunalului Vaslui, considerând cã pedeapsa de câte trei ani de închisoare cu suspendare aplicatã a fost prea micã, cu atât mai mult cu cât primul, în calitate de functionar superior al prefecturii, a mai primit o sentintã cu suspendare pentru fapte similare. La primul termen al Curtii de Apel Iasi, instanta a decis amânarea cauzei pentru data de 5 noiembrie, pentru ca inculpatii sã-si poatã angaja apãrãtori, dar si pentru studierea motivelor apelurilor depuse atât de acestia, cât si de procurori.
Condamnare usoarã!
Sergiu Marian a fost trimis în judecatã pentru patru capete de acuzare, respectiv luare de mitã, instigare la fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor publice si abuz în serviciu contra persoanelor, dupã ce acesta ar fi facilitat un schimb de terenuri pentru ca, ulterior, persoane recomandate de acesta sã achizitioneze respectivele suprafete pe sume sub pretul pietei. Practic, conform rechizitoriului DIICOT, în 2007, Sergiu Marian a identificat douã persoane care ar fi avut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafete de teren situate pe raza localitãtilor Negresti, respectiv Alexandru Vlahutã. Speculând eventuala lipsã de interes a acestora pentru utilizarea terenurilor agricole, le-a pretins celor douã persoane sã vândã terenurile la preturi mult mai mici decât valoarea de piatã, promitând cã în schimb se va ocupa, în calitatea sa de subprefect al judetului si membru al comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privatã asupra terenurilor, de urgentarea desfãsurãrii procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate. S-a urmãrit astfel mutarea locatiei terenurilor în intravilanul municipiului Husi, si, în consecintã, sporirea valorii terenurilor respective. Conform rechizitoriului, aceste actiuni ar fi fost fãcute în complicitate cu Mihai Hudum, fost director ADS Vaslui, trimis în judecatã pentru trei capete de acuzare, instigare la fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor publice si abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, si cu Daniel Prunilã, fostul director al OCPI, care ar fi intervenit pentru urgentarea procedurii de eliberare a titlurilor de proprietate. Ultimul a fost trimis în judecatã pentru abuz în serviciu contra intereselor publice si achitat de instantã, dat fiind cã, conform declaratiilor martorilor, Prunilã nu ar fi fãcut altceva decât sã respecte sarcinile de serviciu.
Trei ani de procese
Procesul în care cei trei, Sergiu Marian, Daniel Prunilã si Mihai Hudum, au fost acuzati de infractiuni de coruptie, a durat aproape trei ani, unul dintre motive fiind si întârzierea cu care au fost efectuate expertizele judiciare necesare pentru stabilirea eventualului prejudiciu. La fel de mult a durat audierea martorilor, dar si a celor 18 persoane care initial s-au constituit în pãrti vãtãmate, dintre acestia din urmã rãmânând doar trei, celorlalti fiindu-le reconstituit, între timp, dreptul la proprietate pe teritoriul comunei Fãlciu. Motivul pentru care sentinta datã a fost, într-un fel, favorabilã lui Sergiu Marian si lui Daniel Prunilã, acestia fiind condamnati la trei ani de închisoare cu suspendare, se datoreazã si faptului cã martorii audiati în cadrul procesului au declarat cã nici fostul subprefect si nici fostul director al ADS nu ar fi intervenit pentru desemnarea unei locatii anume ce urma a fi retrocedatã celor douã persoane în drept, cei care, ulterior, aveau sã vândã cele 24 ha de teren primit pe amplasamentul fostei societãti Vidisamp Husi, cãtre persoane recomandate de cãtre Sergiu Marian. Chiar dacã, conform rechizitoriului, fostul subprefect s-ar fi implicat activ în vânzarea terenurilor, achitând, la nevoie, din propriul buzunar, o parte a costurilor actelor de vânzare cumpãrare, dat fiind cã cele mai multe declaratii ale martorilor îl exonereazã pe fostul subprefect, instanta a decis condamnarea acestuia la o sentintã cu închisoarea pe o duratã de trei ani, cu suspendarea executãrii pedepsei. O sentintã similarã a primit si Mihai Hudum, fostul director al ADS Vaslui, în timp ce Daniel Prunilã a fost achitat de acuzatiile aduse, considerându-se cã acesta nu a fãcut altceva decât sã respecte dispozitiile legale în vigoare. Practic, în sarcina celor doi, Sergiu Marian si Mihai Hudum, s-au decis diverse sentinte, în functie de capetele de acuzare, rãmânând cea maximã, de trei ani cu suspendare. În plus, instanta a decis admiterea actiunilor civile a patru dintre pãrtile vãtãmate, Mihai Chirilã, Pantea Maria, Romilã Elisabeta si Drãgeanu Maria Tereza, fostul subprefect urmând a plãti acestora suma de cinci mii de euro, în timp ce Mihai Hudum va plãti patru mii de euro. În plus, titlurile de proprietate emise în urma interventiei celor trei acuzati pe numele lui Margareta Subtirelu si Budu Teodor vor fi anulate, ceea ce înseamnã cã si vânzãrile ulterioare ale terenurilor în cauzã în suprafatã totalã de aproape 24 ha sunt nule.
Sergiu Marian, la a doua condamnare cu suspendare.
În anul 2009, Sergiu Marian a fost trimis în judecatã alãturi de o angajatã a Prefecturii Vaslui si de fostul reprezentant al Agentiei Domeniilor Statului Vaslui, dupã ce, în iunie 2007, cei trei au modificat continutul si data unei hotãrâri a Comisiei Judetene de Fond Funciar prin care 44 de hectare de teren, ce urmau sã fie atribuite unui fost proprietar în comuna Miclesti, erau mutate în intravilanul municipiul Vaslui. Atunci, fostul subprefect de Vaslui a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Fapta pentru care fostul subprefect a primit o sentintã atât de blândã era chiar mai gravã decât dosarul care abia a fost solutionat de magistratii Tribunalului Vaslui. Pe întreaga desfãsurare a procesului, atât Sergiu Marian, cât si ceilalti doi inculpati, Mihai Hudum si Daniel Prunilã, s-au declarat nevinovati în legãturã cu acuzatiile aduse, singurul care însã a fost achitat de instanta vasluianã fiind Daniel Prunilã, considerându-se cã acesta nu a fãcut decât sã respecte indicatiile superiorilor sãi ierarhici.