CU REPETIȚIE… Încă o amânare, a 6-a la rând, în dosarul vameșilor din Albița acuzați, încă din 2013, de fapte de corupție, chiar dacă magistrații Curții de Apel Iași spuneau că vor pune la dispoziția părților soluția. Pe lângă faptul că majoritatea celor implicați vorbeau de prescripție, o nouă problemă pare să fi spus bețe în roate judecătorilor. Mai exact, arestarea martorului cheie din dosar, moldoveanul Igor Caraman, ar putea influența, conform unor surse, luarea unei decizii finale în acest dosar. După aproximativ 9 ani, statul își arată forța și lasă dosarul în pronunțare pentru luna septembrie. În tot acest timp, vameșii inculpați au cerut repunerea pe rol a dosarului în speranța că, odată acceptată cererea lor, procesul va demonstra că, de fapt, sunt nevinovați și vor putea beneficia, la final, de compensații și pensii. De cealaltă parte, judectorii iau în calcul prescripția în condițiile în care o sentință în acest dosar ar fi imposibil de dat dacă sunt respectate deciziile Curții Constituționale de egalitate. În plus, ar fi un caz unic în istorie ca un judecător să se pronunțe cu o pedeapsă asupra unor fapte prescrise.
După mai bine de 9 ani de judecată, statul încearcă să-și arate mușchii și decide pronunțarea în dosarul vameșilor acuzați de corupție și trimiși în judecată încă din 2013. După o decizie, în primă instanță, a Tribunalului Vaslui, dosarul vameșilor acuzați de fapte de corupție a ajuns și pe masa judecătorilor Curții de Apel Iași, cei care ar fi trebuit să aibă ultimul cuvânt. Numai că după șase amânări consecutive, instanța ieșeană tot nu a mai dat verdictul în acest dosar. Pe lângă discuțiile legate de o eventuală prescripție a faptelor de care sunt acuzați vameșii, acum apărătorilor inculpaților li s-a mai oferit posibilitatea de a contesta întregul curs al dosarului. Mai exact, zilele trecute, procurorii anticorupție l-au arestat de Igor Caraman, martorul cheie din acest dosar și omul în jurul căruia a fost construită întreaga acuzare. Așa cum au afirmat, la acea vreme, chiar și avocații inculpaților, probele din dosar au fost „foarte tari”, clare și greu de combătut. S-a aflat cu acest prilej faptul că omul-cheie din probatoriul anchetatorilor a fost un cetățean moldovean care lucra sub acoperire, apărând în fața vameșilor ca un transportator obișnuit. El însă avea nu doar aparatură pe el, ci și tactică deosebită în a-i face pe vameșii noștri să afirme răspicat, asa cum reieșea de pe înregistrări, că vor sau sunt de acord să primească mită. Sumele nu erau foarte mari, dar se pare că judectorii nu au fost interesați de acest aspect, ci strict de comiterea infracțiunii de luare de mită, în sine. Reamintim că, în 2013, DNA Iași, prin vocea procurorului Emilian Eva, reușește să dea o nouă lovitură puternică de imagine pentru cel mai mare punct de trecere a frontierei de stat de pe granita de est a UE, Vama Albița: 17 din cei 68 de vameși au fost arestați preventiv, pentru luare de mită și, într-un caz, trafic de influență. Procurorii DNA, după luni bune de strâns probe, a reușit să convingă judecătorii, cel puțin în faza propunerii de arestare preventivă, că vameșii de la Albița obișnuiau să ia mită de la cei care tranzitează cu diferite mărfuri acest punct vamal. Situația rușinoasă vine după ce, în 2011, nu mai puțin de 47 de polițiști de frontieră au fost „săltați” cu mascați pentru același gen de infracțiune și au petrecut câteva luni în arest preventiv. Arestarea vameșilor nu a luat pe nimeni prin suprindere, astfel că mulți erau pregătiți de moment, aparținătorii venind din timp pe holurile Tribunalului cu schimburile necesare unei șederi prelungite.