spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Senatorul David, înselat de Dumitru Buzatu

- Advertisement -

RÃZBOI ÎN PARADIS

FÃRÃ COLEGIU Desi, încã de la înfiintarea USL Vaslui, senatorul Cristian David avea promis colegiul de senator Bârlad, Dumitru Buzatu s-a „sucit”. Folosindu-se de formula bãtutã în cuie la sfârsitul sãptãmânii trecute în Deltã, „fiecare parlamentar cu colegiul sãu”, Buzatu l-a invitat pe Cristian David sã candideze pe colegiul de la Husi. În replicã, senatorul i-a arãtat obrazul lui Buzatu si, conform unor surse din interior, ar intentiona sã nu mai candideze nicãieri, rupând orice legãturã cu partenerul de aliantã.

Dumitru Buzatu a reusit performanta sã-l însele pe senatorul Cristian David fãrã sã-si încalce cuvântul. Schema a fost gânditã înainte de „marea negociere” din Delta Dunãrii, acolo unde liderii USL din întreaga tarã s-au întâlnit pentru a-si trasa colegiile pe care vor candida. Initial, formula folositã la Vaslui a fost de 3 parlamentari PSD la un parlamentar PNL. Dar cum în judet sunt zece colegii (sapte de deputat si trei de senator), candidatii dãdeau „cu rest”. În acest punct, senatorul Cristian David a cedat de la sine si a fost de acord cu formula 7 candidati PSD si trei candidati PNL. De asemenea, în acord a mai fost introdusã o clauzã: fiecare parlamentar în functie îsi pãstreazã colegiul. Însã, conform unor întelegeri încheiate încã de la înfiintarea USL Vaslui, Cristian David trebuia sã candideze pe colegiul de senator Bârlad, mult mai usor de câstigat în actuala conjuncturã politicã decât cel de la Husi. La negocierile din Deltã, David nu a mai insistat asupra acestui aspect crezând cã acesta a fost însusit si aprobat deja de conducerea PSD Vaslui.

Surpriza de la Vaslui

Ieri, însã senatorul David a avut o imensã surprizã, atunci când Dumitru Buzatu i-a transmis cã nu are ce cãuta la Bârlad, deoarece, conform protocolului semnat, colegiul sãu este la Husi. Conform unor surse din interior, senatorul David a rupt orice dialog cu Buzatu, dezamãgit de „smecheria” la care s-a dedat Dumitru Buzatu. Interesant este cã Buzatu are deja pregãtit candidat pentru colegiul de senator Bârlad, un personaj trimis de la „centru”, fostul ministru Dan Mircea Popescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

22 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.