PREMII… Doi elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși au obținut rezultate deosebite la etapa națională a Olimpiadei de Religie – Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe, desfășurată la Suceava, în perioada 6-9 aprilie. Este vorba despre elevii Constantin Ciolan (clasa a X-a), care a obținut Premiul al III-lea, și Ștefănuț-Florin (clasa a IX-a), care a obținut Premiul Special.
„Participarea la această competiție le-a oferit elevilor noștri pasionați de Vechiul Testament și de Noul Testament oportunitatea de a se valorifica, de a împărtăși idei, de a percepe emoții, în final de a avea o experiență constructivă. Felicitări elevilor și domnului profesor îndrumător pentru rezultatele obținute la etapa națională a Olimpiadei de religie – Seminarii și Licee teologice ortodoxe, clasele IX-XII”, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Olimpiada de religie – Seminarii și Licee teologice ortodoxe, clasele IX-XII, reprezintă un concurs de excelență care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplinele teologice. La această competiție pot participa elevi din învățământul teologic, indiferent de forma de învățământ. Participarea la această olimpiadă este opțională și individuală. Probele de concurs se desfășoară pe clase: clasa a IX-a (Studiul Biblic al Vechiului Testament), clasa a X-a (Studiul Biblic al Noului Testament), clasa a XI-a (Istoria Bisericii Ortodoxe Române) și clasa a XII-a (Dogmatică Ortodoxă). Elevii, indiferent de anul de studiu, pot participa numai la olimpiada organizată la nivelul clasei lor.
Felicitări, elevilor, profesorilor, părinților și tuturor celor implicați în această frumoasă reușită!!!