În ziua de 22 martie, a avut loc la Liceul „Stefan Procopiu” din Vaslui un seminar informativ, denumit „E.U. si comunitatea mea”, adresat tinerilor de liceu, eveniment organizat de Asociatia Asyris si Consiliul Tineretului din România prin Tinerii Ambasadori pentru Participare din zona de Nord-Est, Vasile Brasovanu si Valentina Crivãt. La eveniment au luat parte 20 de tineri cu vârste cuprinse între 16 si 18 ani, provenind din localitãti limitrofe municipiului, iar facilitatorii au fost Valentina Crivãt, reprezentant a studentilor Master Facultatea de Drept din Iasi, Vasile Brasovanu, presedinte A.S.A.F.F.I., si Dragos Crãescu, psiholog la Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica Vaslui. Participantii au avut ocazia ca pe parcursul celor trei ore de seminar sã afle de o manierã interactivã mai multe informatii despre oportunitãtile de dezvoltare personalã pe care le au la nivel local (unde pot face voluntariat), precum si la nivel european (programul Erasmus, prin schimburi de tineri si prin Serviciul European de Voluntariat), sã afle mai multe despre institutiile europene si cum deciziile luate în cadrul acestora îi afecteazã în mod direct, precum si sã îsi valorifice cetãtenia europeanã prin metode de participare activã în comunitate, de la exercitarea dreptului la vot în cadrul alegerilor europene din 25 mai la crearea de photovoice-uri sau piese de teatru forum. Tinerii au aflat care sunt modalitãtile prin care îsi pot aduce contributia la solutionarea problemelor comunitãtilor din care provin si cum pot deveni agenti ai schimbãrii. Evenimentul a fost posibil datoritã sprijinului oferit de: doamna Daniela Luca, consilier psiho-pedagogic la Liceul „Stefan Procopiu” Vaslui, Europe Direct, Andreea Floroiu trainer 3ning Store, Asociatia SuportIS si Elizabeta Vîrlan, masterand Centrul de Studii Europene Iasi.