SURPRIZĂ… Șeful Poliției Municipiului Vaslui, cms.șef Manoilă Cătălin Bejinariu, este pensionar la doar 48 de ani! Acesta a anunțat că renunță la haina de polițist și la funcție.
După cinci ani petrecuți în fruntea instituției vasluiene, comisarul Bejinariu se retrage. Unii dintre colegii polițistului spun că retragerea acestuia e total neașteptată, dat fiind faptul că acesta avea aspirații de a ajunge inspector-șef în IPJ Vaslui. Motivul pentru care comisarul șef a ales pensia rămâne un mister. Comisarul șef Manoilă Cătălin Bejinariu a fost încadrat ca polițist în 1998, la Poliția Bârlad, unde a fost până în 2018 șef la Biroul de Investigații Criminale. Din 19 septembrie 2018, comisarul șef Manoilă Cătălin Bejinariu a fost șeful Poliției Municipiului Vaslui, iar pe data de 2 octombrie a.c., a depus raportul pentru a fi lăsat la pensie, la 48 de ani. Fostul șef al Poliției vasluiene este singurul ofițer din structurile IPJ Vaslui care deține titlul de doctor.Ca urmare a conduitei sale exemplare, Bejinariu a fost numit în 2018 la conducerea Poliției Municipale Vaslui. Cel mai probabil, proaspătul pensionar în vârstă de 48 de ani, se va dedica luptei pe care afacerea sa de familie o dă în aceste momente pentru preluarea Ștrandului Municipal bârlădean. Din câte spun colegii polițiști, comisarul șef Bejinariu va adera cât de curând la o afacere a familiei sale, pentru a continua să muncească.
Noi muncim până la 65 de ani,alții sunt privilegiați in România.
Mai nou face tot posibilul să pună mâna pe ștrand.
Bataie de joc, pentru noi care muncim pana la 65 de ani……am ajuns o tara de pensionari ,,speciali,,
Vine porcul de Tănău șef… 😀
Pensie lungă….
Urma sa fie arestat ca, Chelaru dar a simtit mai repede pericolul si a fugit.
Bejinaru a slujit PSD-ul și infractorii.
Era de așteptat pensionarea acestui individ după arestarea șefului CJ. Vaslui.
O gura de oxigen pt.politia Vaslui.
Aa