spot_img
14 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Şeful Poliţiei Fălticeni, prins în stare avansată de ebrietate la volan

- Advertisement -

Şeful Poliţiei municipiului Fălticeni, comisarul-şef Constantin Gagiu, a fost prins beat la volan, cu o alcoolemie de peste două grame per litru în sânge. Comandantul, aflat la volanul maşinii proprietate, a fost tras pe dreapta în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din Fălticeni, de o patrulă a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava.

El a refuzat să fie verificat pe loc cu etilotestul, fiind condus de colegi la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Rezultatele acestora, venite ieri, au confirmat starea avansată de ebrietate.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, prima recoltare a reliefat o concentraţie de 2,10 grame la mie, iar a doua o concentraţie de 1,95 grame la mie.

Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a informat că a deschis un dosar penal care îl vizează pe comisarul-şef Constantin Gagiu, care va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”.

În paralel, Compartimentul de Inspecţie Internă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava va demara o anchetă internă în ceea ce-l priveşte pe ofiţer. Dacă va fi trimis în judecată, ofiţerul de poliţie va fi automat şi suspendat din funcţia pe care o deţine.

După câte se pare, şeful Poliţiei Fălticeni urma să părăsească această funcţie pentru un post în structurile Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, transfer care va fi aproape imposibil în situaţia dată.

Comisarul-şef Constantin Gagiu este şef al Poliţiei municipiului Fălticeni de la începutul lui 2010, timp de şase luni ocupând postul interimar, după care în luna iunie a câştigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post.

Înaintea acestuia, şefi ai Poliţiei municipiului Fălticeni au fost comisarii-şefi Ioan Crap şi Eugen Rotaru, primul fiind actualmente adjunct al inspectorului şef al IPJ, iar al doilea, şef al Poliţiei municipiului Rădăuţi. Comisarul-şef Rotaru este în prezent cercetat disciplinar.

www.monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.