Directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bacău încasează lunar 2200 de lei, spor de vătămare, anunţă Ziarul de Bacău, transmite News.ro.
Conform sursei citate, sporul este acordat pentru că Savin lucrează la calculator şi se adaugă salariului brut de peste 14.000 de lei şi tichetelor de vacanţă de 1450 de lei.
Ziarul de Bacău mai relatează că de sporul de vătămare beneficiază toţi angajaţii din administraţia publică locală, acesta fiind cuprins între 600 şi 1400 de lei, în funcţie de salariu.
Dan Stoica, purtător de cuvânt al CJAS, susţine că acest spor a fost dat mai mult pentru a compensa scăderea salariilor.
„Aceste sporuri sunt trecute în Legea salarizării. Documentaţia pentru acordarea sporului de condiţii vătămătoare se întocmeşte de către un expert în medicina muncii şi se aprobă ulterior de alte instituţii. Toţi angajaţii caselor beneficiază de 15 la sută spor direct şi 15 la sută spor pentru activitatea la calculator. Şi nu suntem singurii angajaţi care avem aceste sporuri. Toţi cei care lucrează, de exemplu, la calculator au acest spor. Sporurile au venit să rectifice pierderile salariale, pentru că noi am pierdut la salarii cu legea salarizării”, a declarat Stoica.
Sporul se acordă după ce anual o comisie de la Direcţia de Sănătate Publică vine să verifice fiecare birou pentru a vedea dacă există calculatoare, xerox-uri, imprimante sau altă aparatură care emite radiaţii. …https://vocea.biz/actual/2018/jul/28/seful-casei-judetene-de-asigurari-de-sanatate-bacau-incaseaza-lunar-2200-de-lei-spor-de-vatamare/