CONTROVERSĂ… Miercuri, 26 iunie, va avea loc la Huși prima ședință ordinară de Consiliu Local, de după alegerile care au pecetluit formula administrativă locală pentru următorii 4 ani. Deși plenul de acum este tot cel vechi, întrucât schimbarea de gardă între vechiul și noul CL se va face tocmai în octombrie, revederea dintre protagoniștii confruntării electorale ar putea fi și ea una destul de interesantă. Numai că, întâmplător sau poate nu, ședința convocată de primarul Ioan Ciupilan nu va avea loc în format fizic, ci online, ceea ce cu siguranță va diminua mult din verva consilierilor, care parcă altfel au elan în oratorie atunci când sunt față în față și este cu totul altceva când vor fi tentați să vorbească (aparent) singuri, în fața unui ecran de laptop sau telefon. Unde mai punem că semnalul poate suferi „pierderi” bruște de intensitate, taman când cine știe ce consilier s-ar apuca să își prezinte ideile mai cu râvnă. Motivul oficial al ședinței online ar fi acela că în sala 20 a Primăriei Huși, unde se țin în mod tradițional întrunire de Consiliu, s-ar lucra de zor de către o echipă de zidari, care tot primenesc sediul Primăriei Huși de o vreme și pare că nu îl mai termină. Neoficial însă, unii cred că un punct nevralgic de pe ordinea de zi s-ar putea fi dus, de fapt, la această decizie și anume punctul în care se pune în discuție propunerea de demitere a managerului spitalului municipal Huși, medicul Bogdan Popa. Documentul inițiat și aprobat de Consiliul de Administrație al unității medicale figurează pe ordinea de zi, în finalul celorlalte aproape 50 de proiecte de hotărâre. Online, eventualii critici mai vocali al managerului Popa s-ar putea să nu aibă la fel de mult spor ca atunci când lucrurile se discută față în față. Altfel, nu s-ar putea explica de ce, din atâtea locuri în care ședința ordinară a Consiliului Local Huși s-ar fi putut desfășura în format fizic, precum Casa de Cultură sau proaspăt modernizatul cinematograf „Dacia”, s-a ales varianta online, ca în pandemia de tristă amintire. Ședința care se va desfășura în sistem de videoconferință, va începe la ora 16,00, miercuri, 26 iunie.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.