JUDECATÃ…Arestat preventiv pentru 30 de zile dupã ce si-a ucis propriul copil cu o loviturã de cutit, Gigel Manta asteaptã acum, în spatele gratiilor, sentinta. Chiar dacã a pornit cu amânãri, judecata acestuia a intrat, de ceva vreme, pe fondul instantei astfel cã, în cel mai scurt timp, cãlãul de la Pãdureni îsi va afla pedeapsa. În plus, acesta a arãtat, în perioada în care s-a aflat în spatele gratiilor, cã nu-i pare deloc rãu pentru ceea ce a fãcut. Cu indiferenta de care a dat dovadã inclusiv în momentul în care a fost retinut de cãtre politisti, bãrbatul din localitatea Ivãnesti, comuna Pãdureni, a cerut, de câteva ori, Curtii de Apel Iasi sã fie lãsat acasã. Gigel Manta este cãlãul care, cu mintile îmbibate în alcool si pe fondul unei agresivitãti cunoscute de localnici, si-a atacat fiul cu cutitul cu care voia sã taie un porc. Lama ascutitã i-a atins copilului un vas de sânge important, motiv pentru care s-a instalat rapid, pânã sã ajungã salvatorii, socul hemoragic. Andrei s-a stins în bratele cadrelor medicale de la Ambulantã, în timp ce oamenii din jur, vecinii care stiau ce copil bun si muncitor era, murmurau rugãciuni ca bãiatul sã fie salvat. Degeaba, cãci decesul a fost declarat putin dupã ora 16:00. Alcoolicul transformat în cãlãu pentru propriul copil era atât de beat, încât criminalistii veniti la locul faptei nici nu au avut cu cine vorbi. Individul se uita spre bãiatul care îsi dãdea încet sufletul, cu ochii injectati de bãuturã, fãrã sã parã cã întelege ce se întâmplã. Tragedia a stârnit o furie teribilã în rândul localnicilor care stiau cã Andrei era un copil cuminte, care învãta bine si muncea cât un om mare.
Trezit din aburii alcoolului, cãlãul minorului de la Pãdureni nu aratã regret nici acum, dupã ce a aflat ce grozãvie a fãcut. Arestat preventiv pentru 30 de zile de cãtre judecãtorii Tribunalului Vaslui, Gigel Manta a contestat, de fiecare datã, mãsura privativã de libertate. În schimb, procurorii au finalizat cercetarea penalã si dosarul sãu a intrat pe fondul instantei. Dupã un debut cu amãnãri, Gigel Manta îsi va afla, în cel mai scurt timp, sentinta. Bãrbatul a ajuns în spatele gratiilor dupã ce a fost autorul unei crime greu de explicat. Cu mintile întunecate de alcool, bãrbatul si-a ucis prorpiul copil, un minor de numai 14 ani. Andrei locuia doar cu tatãl sãu în casa din satul Ivãnesti, comuna Pãdureni. Avea o viatã grea cu acest om, care, spun vecinii, pãrea sã aibã si anumite probleme psihice netratate, care, pe fondul consumului de alcool, îl transformau într-un monstru. Victimele agresivitãtii sale au fost sotia sa, dar si fiica cea mare si, în ultimul timp, Andrei, bãiatul de 14 ani. Femeia a murit în urmã cu vreo doi ani, iar din acel moment viata celor doi copii a devenit un chin si mai mare. Fiica cea mare s-a mãritat, iar vecinii spun cã a ales aceastã solutie tot ca sã scape din iadul de acasã. Andrei a rãmas acasã doar cu tatãl. Copilul avea o viatã grea, la care, din pãcate, cei din jur, putinele rude, dar mai ales autoritãtile au privit nepãsãtoare. Oamenii din Ivãnesti spun cã Andrei era pus sã munceacã precum un om mare. Avea si un deget rupt si multe rãni pe corp, fãcute de calul pe care îl avea în grijã, dar si de la muncile pe care le fãcea zilnic. Un selfie fãcut de bãiat într-o oglindã dintr-o baie, cel mai probabil, din Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”, unde învãta în clasa a IX-a, îi aratã ochii albastri si senini, într-un contrast tulburãtor cu mâinile bãtãtorite de la atâta muncã grea. Din pãcate, nimeni nu s-a interesat cu adevãrat de soarta acestui copil, despre care acum toti spun cã era bun, cuminte si foarte harnic. Nimeni nu a cãutat sã vadã dacã este în sigurantã lângã acel individ alcoolic si dezechilibrat. Gigel Manta a vrut sã taie porcul, dar era atât de beat, cã iar l-a luat la bãtaie pe Andrei, care fãcea tot ceea ce era necesar ca sã îl multumeascã. Individul însã îl privea cu dusmãnie, iar la un moment dat a pus mâna pe cutit si l-a înjunghiat. Andrei nu a putut fugi, nu s-a putut feri sau apãra. A fost victimã sigurã pentru monstrul care s-a nãpustit asupra lui. Din acea secundã s-a declansat practic o numãrãtoare inversã, iar ultimele minute din viata copilului s-au scurs. Au venit cât au putut de repede douã ambulante de la Husi, s-a trimis de la Vaslui si echipa TIM de la SMURD, solicitându-se si un elicopter pentru un eventual transport cât mai rapid la Iasi. Sângele însã s-a scurs mult prea repede, iar bãiatul si-a dat ultima suflare. Vestea a fãcut înconjurul întregii zone, stârnind durere pânã si strãinilor care nu l-au cunoscut pe copil, dar au empatizat cu acest caz extrem de dureros.
Buzatu e mandru de asa realizare,a dus Vasluiul din nou pe culmile infractionalitatii survenite de pe urma saracirii judetului a lipsei de educatie si indiferenta.
Autoritatile impasibile sunt ca o arma incarcata oferite unei maimute…asemenea cazuri in 2023…greu de imaginat,insa sunt reale,doar asa a scapat saracul copil de umilire saracie durere chin si tratamente inimaginabile,iar betivl plecat cu pluta,i-as oferi doar 2 metri de sarma ghimpata,apa si mancare cat sa ramana viu,pana isi face colier din acea sarma…
Tătaru e mai vinovat că Buzatu pe speța asta , copilul e victima și a pasivității poliției din rural condusă de mimoza pusă de el în funcție la Huși ; au mai multe victime nevinovate la activ , dar ei în prostia lor , dorm liniștiți .Doar justiția divină mai poate face dreptate in astfel de cazuri , din păcate !
Pedeapsa cu moartea este singura masura pentru restabilirea dreptatii in acest caz.