Toate cărțile de identitate din Uniunea Europeană, inclusiv România, se vor schimba, iar acestea vor include mai multe elemente de securitate.
În 2021 se vor schimba toate buletinele. Acestea vor conţine, pe lângă fotografia titularului, şi un cip cu două amprente digitale.
Dacă actuala carte de identitate nu expiră înainte de 2021, nu e nevoie să o schimbaţi. E valabilă 10 ani de la data emiterii.
Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate se realizează în termen de 18 luni de la data emiterii primei cărţii electronice de identitate, se arată în răspunsul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Acest lucru trebuia să se întâmple în luna iulie a acestui an.
“Până în prezent nu a fost stabilită data pentru emiterea primei cărţi electronice de identitate şi nici preţul acesteia. Actele de identitate se eliberează în conformitate cu prevederile OUG 97/2015 privind evidenţa , domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români se află în procedură legislativă”, au declarat pentru Capital oficialii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Proiectul de lege a fost trimis anul acesta la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor pentru raport suplimentar.
Costurile emiterii nu au fost stabilite încă, însă MAI precizează că în majoritatea statelor UE taxa pentru noul „buletin” este între 15 şi 20 de euro. Cei care nu doresc cardul electronic cu cip pot opta pentru cardul de identitate simplu.
„Dimensiunile cartii de identitate electronice sunt conform standardului ICAO 9303, ID1, similar permisului de conducere sau cardului bancar”, precizează MAI.
Ministerul spune că este nevoie de noi acte de identitate fiindcă actualele acte sunt emise cu o tehnologie veche de peste 20 de ani. În plus, este nevoie să ne aliniem la cerinţele UE legate de securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului şi al migraţiei ilegale. Primele cărţi electronice de identitate ar putea fi emise din anul 2019.
“La nivel naţional există 154.044 de cetăţeni români cu domiciliul în România cu vârsta peste 14 ani care nu au solicitat eliberarea unui act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie. Prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate”, conform Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Noile cărţi de identitate vor fi eliberate începând cu 3 august 2021, aceasta fiind data de la care România trebuie să se alinieze modelului standard europen. Apoi, timp de 10 ani, până în 2031, vor fi schimbate toate documentele, pe măsură ce expiră. …https://www.romaniatv.net/se-schimba-buletinele-toti-romanii-vor-trebui-sa-treaca-la-carti-de-identitate-cu-cip_494238.html