SCHIMBÃRI Gica Ursanu si-a anuntat demisia de la CCD Vaslui, iar cel mai vehiculat nume este cel al lui Cristinel Popa, care aspirã în continuare la functii înalte dupã ce a pierdut cursa pentru Primãria Husi.
De câteva zile, profesorul Gica Ursanu nu mai este director al Casei Corpului Didactic Vaslui, anuntându-si demisia. Asta s-a întâmplat joi, în Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui, însã nu si-a motivat decizia. Încã de la schimbarea conducerii ISJ Vaslui a fost clar cã o astfel de mutare urma sã aibã loc, în conditiile în care Gica Ursanu a mai fost înlãturatã de pe o functie de conducere. De data asta a preferat sã se retragã, cel mai probabil din cauza presiunilor politice. „Doamna Ursanu a anuntat demisia în CA dar nu a motivat nimic. Deocamdatã se vor face propuneri iar numirea va fi fãcutã de Ministerul Educatiei”, a precizat Gabriela Plãcintã. Pozitia de director al CCD Vaslui este echivalentã în functie cu rangul de inspector scolar general adjunct. Surse din ISJ vaslui îl confirmã pe Cristinel Popa, profesor de fizicã la Colegiu National Cuza Vodã Husi. Totodatã, este presedinte al PSD Husi, consilier local si a candidat pentru functia de primar al municipiului Husi.