spot_img
spot_img
4.3 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Scumpiri în lanţ după Anul Nou. Primele sunt pâinea şi carnea

- Advertisement -

Pierderile suferite de agricultorii români vor fi ”plătite” de consumatori în doar câteva luni, estimează marii fermieri, potrivit cărora primele scumpiri vor fi simţite la raft în ianuarie-februarie 2021.

Marii fermieri preconizează că preţurile la pâine şi carne vor creşte  în momentul în care marii procesatori vor fi nevoiţi, la rândul lor, să achiziţioneze materie primă cu sume mult mai mari decât până acum. Este practic, un lanţ, determinat de producţiile foarte mici la cereale înregistrate în acest an, seceta fiind principala cauză, scrie Agro TV.     De exemplu, la Buzău, micii fermieri au fost nevoiţi să împartă cantităţile obţinute cu proprietarii terenurilor cu care au avut încheiate contracte de arendă, în timp ce marii fermieri care mai au ceva producţii în silozuri, aşteaptă cel mai bun moment pentru a vinde cerealele la un preţ cât mai mare.   ”Pe zona Buzăului, cerealele s-au produs în cantităţi foarte mici. Cei care au mai făcut producţii le-au dat în contul contractelor de arendă pe care le-au avut cu proprietarii de terenuri. Firmele mari probabil mai au ceva cantităţi în silozuri şi aşteaptă să vină momentul când să le vândă la un preţ care să le permită să mai recupereze din cheltuielile şi paguba anului care se termină”, spune Alecu Valeriu, fermier.   Scumpirile vor fi în lanţ şi vor porni de la preţul cerealelor. Pe măsură ce procesatorii vor achiziţiona grâu şi porumb la preţuri mari, vor creşte şi preţurile produselor finite, cele care ajung pe masa consumatorilor.

Citeste mai mult: adev.ro/qmaqs2

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.