În judeţul Botoşani, sunt 17 şcoli săteşti care sunt mai performante, din punct de vedere al dotărilor, ca majoritatea unităţilor de învăţământ de la oraş. Acestea beneficiază de aparatură hi-tech, toate utlităţile dar şi de săli de clasă ultra-moderne.
Botoşaniul este cunoscut, la nivelul infrastructurii educaţionale, ca un judeţ al şcolilor de ţară dărăpănate, cu wc-ul în fundul curţii şi condiţii de ev mediu. În anul 2022 sunt localităţi în judeţ, unde lucrurile nu s-au schimbat radical iar elevii continuă să înveţe în şcoli de coşmar.
În ultimul deceniu, însă, autorităţile locale, în mare parte din comunele de la graniţă, au reuşit să schimbe total faţa învăţământului rural, în cel mai nordic judeţ al României. Conform datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, sunt 17 comune botoşănene care oferă elevilor de la ţară condiţii europene, cu toate utilităţile dar şi aparatură modernă.
”Este un plus de valoare pentru şcoala din mediul rural care devine atractivă şi deschisă pentru performanţă”, precizează Ada Macovei, inspector şcolar general.
Citeste mai mult: adev.ro/r9w8np