spot_img
spot_img
5.1 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Școlile din județul Vaslui care vor să combată abandonul școlar se pot înscrie în cel de-al doilea apel PNRAS

- Advertisement -
RISC… În județul Vaslui, 98 de școli au risc ridicat sau mediu de abandon școlar, potrivit unor date furnizate anul trecut de Ministerul Educației

START… Au început înscrierile pentru cea de-a doua rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului școlar (PNRAS). Unitățile de învățământ pot accesa maximum 300.000 euro de fiecare, indiferent de numărul de elevi, însă în funcție de mai mulți indicatori de vulnerabilitate. Înscrierile sunt deschise până pe data de 7 iunie, ora 17:00, iar proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică disponibilă – uefiscdi-direct.ro. În județul Vaslui, 98 de școli au risc ridicat sau mediu de abandon școlar, potrivit unor date furnizate anul trecut de Ministerul Educației. Dintre acestea, doar 49 au participat, în 2022, la prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului școlar. Printre unitățile de învățământ declarate “eligibile” pentru acest program se numără și cele din comunele Gârceni, Bogdănești, Banca, Puiești, Ivănești, Iana și Solești.

Apelul de proiecte pentru runda a II-a a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului școlar (PNRAS) se adresează unităților de învățământ preuniversitar de stat care au o rată de abandon școlar ridicată și performanță școlară scăzută la nivel gimnazial. Alocarea financiară este de 265 de milioane de euro, fără TVA. Prin intermediul acestui apel, unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține granturi pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar la nivel gimnazial, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională de clasa a VIII-a, îmbunătățirea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior. „Ministerul Educației face, astfel, noi demersuri pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar, unul dintre principalele noastre obiective. Schema de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului școlar reprezintă o șansă importantă, prin care sunt sprijiniți elevii expuși acestui risc. Toți copiii au dreptul să meargă la școală și să aibă un viitor mai bun. Încurajez reprezentanții școlilor să depună proiecte în această rundă, cu o alocare de 265 de milioane de euro”, afirmă ministrul Educației, Ligia Deca.

Iată în ce vor putea investi școlile pentru a reduce abandonul școlar

Școlile care primesc finanțare în acest program pot folosi banii în proiecte de tipul „școală după școală” și „A doua șansă”, dar și în activități remediale 1/1 sau în grup, de evaluare a dificultăților de învățare, sprijin colegial între elevi, planuri individuale pentru învățare, cercuri școlare, consiliere și orientare școlară, mediere, activități outdoor, terapie prin artă, dezvoltare de materiale educaționale, coaching, leadership, participarea la cursuri specifice de formare continuă și parteneriate cu alte entități din mediul public-privat. De asemenea, pot fi acordate subvenții pentru susținerea elevilor în finalizarea învățământului gimnazial, susținerea colaborării cu părinții (inclusiv educație parentală) și pot fi organizate activități de dezvoltare a climatului pozitiv în școală, acțiuni de combatere a violenței, acțiuni anti-bullying, excursii, tabere, festivaluri, activități culturale comunitare, sportive, educație ecologică, educație pentru sănătate.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Un fâs, credeam ca ajung cumva la elevi sau părinți sa ii ajute cu vreun loc de munca ceva, o calificare, școala nu se frecventează din cauze materiale nu de altceva, nu tot la profesori sa le tina prelegeri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.