Copiii din Statele Unite par tot mai obişnuiţi cu faptele rele şi încălcarea legilor, chiar de la cele mai fragede vârste. În Florida, o fetiţă de şase ani şi-a uimit colegii şi profesorii când a adus, în ghiozdan, două pistoale încărcate. Iar în Indiana, directorul unei şcoli primare a fost nevoit să cheme poliţia pentru că a fost pur şi simplu agresat de un elev… tot în vârstă e şase ani.
Băieţelul din Indiana s-a comportat ca un răufăcător înrăit. Mai întâi, a lovit şi muşcat un învăţător, faptă pentru care a fost exmatriculat câteva zile. Dar, cum a fost primit înapoi, în loc să se cuminţească, a sărit din nou la bătaie. De data aceasta, chiar asupra directorului, ca şi a unui funcţionar al şcolii. Directorul n-a avut altă soluţie decât să cheme poliţia.
Băiatul a declarat că… diavolul a fost cel care l-a îndemnat la atacuri. El a fost arestat, dar fără să i se pună cătuşe, dus la poliţie şi încredinţat părinţilor. Va fi judecat pentru lovire, dar „victima” se arată îngăduitoare.
Faţă de acest incident, întâmplarea din Florida pare aproape comică. O fetiţă a adus la şcoală, pe lângă manuale şi caiete, două pistoale încărcate, gata de tragere. Din fericire, nu le-a scos din ghiozdan şi nimeni nu a fost rănit. Se pare că nici ea nu ştia ce duce în spinare. Anchetatorii cred că armele fuseseră puse în ghiozdan de o rudă a fetiţei, care voia să le transporte în altă casă.
www.antena3.ro