* Sunt clase în care au rămas în bănci doar jumătate dinte elevi * „Părinţii ar trebui să-i reţină acasă, ca să nu se extindă boala”, spun directorii de şcoli * 4.300 de cazuri înregistrate săptămâna trecută, dintre care 2.800 de copii mai mici de 14 ani *
În prag de primăvară, viroza face ravagii în Galaţi. Cum era de aşteptat, cele mai lovite sunt colectivităţile de copii, unde boala are toate condiţiile să se extindă într-un timp foarte scurt. La toate unităţile de învăţământ la care am reuşit ieri să stăm de vorbă cu directorii, în jur de 15-20 la sută dintre elevi lipseau, fiind bolnavi.
Doar 9 elevi în clasă
La Şcoala Nr. 12, de exemplu, o învăţătoare de la clasa a II-a ne-a declarat că de la începutul săptămânii s-au tot îmbolnăvit, ieri rămânând în bănci doar 9 elevi.
La Şcoala Nr. 40, în cursul săptămânii trecute, au fost clase cu o prezenţă de numai 60 la sută. „Nu ne înţelegem cu părinţii să nu-i mai trimită la şcoală, dacă văd că sunt bolnavi”, se plânge directoarea de la Şcoala Nr. 40, prof. Mirela Cernat.
Acelaşi lucru ni l-a declarat şi conducerea Colegiului Naţional „C. Negri”: „Avem cam 20-30 la sută dintre elevii de la clasele I-IV absenţi. La o clasă de-a IV-a, de exemplu, mai bine de jumătate sunt bolnavi. Nici cei mari n-au scăpat, deşi ei sunt mai rezistenţi”.
„Sunt foarte mulţi care tuşesc. Noi tot insistăm să rămână acasă, ca să nu propage virusul. Şi părinţii sunt vinovaţi că nu înţeleg să-i ţină acasă. E drept, pierd ceva materie, dar nu ne îmbolnăvim cu toţii” spune directoarea Daniela Popa.
Grădiniţele „virusate”
Exemplele ar putea continua. La Şcoala Nr. 28, săptămâna trecută, jumătate dintr-o clasă I lipseau. Fuseseră la ziua unui coleg şi s-au îmbolnăvit cu toţii.
La Şcoala Nr. 29, directoarea Cătălina Caragea ne-a declarat că nu e de glumit cu un asemenea pericol: „Avem şi noi absenţi în proporţie de 15 –20 la sută. Dar i-am cerut asistentei să facă la fiecare clasă triaj şi să-i trimită acasă pe cei care dau semne de boală. Prefer să avem o prezenţă mai proastă, decât să extindem boala”.
Nici grădiniţele nu stau prea bine la acest capitol. La grupele unde „a lovit” viroza, jumătate dintre copii au fost afectaţi. „Cam un sfert dintre copii lipsesc din toate grupele. Sperăm să nu se extindă”, ne-a declarat o educatoare de la Grădiniţa Nr. 52.
La „Parfumul Teilor”, o grupă era intactă, în timp ce două lucrau cu jumătate de efectiv.
La „Motanul Încălţat”, directoarea Stanca Oprea ne-a declarat că săptămâna trecută au avut la o grupă jumătate dintre copii bolnavi. Între timp, prezenţa a început să crească.
Confirmare: copiii, cei mai afectaţi
Grosul răciţilor şi al gripaţilor sunt elevi preşcolari şi de clasele I-VIII, confirmă şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, dintre cele peste 4300 de cazuri de infecţii respiratorii acute şi de bronhopneumonii înregistrate, cele mai multe, aproape 1900, erau la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.
De asemenea, alte peste 900 de cazuri se înregistrau la copii mai mici, de până în 4 ani.
Şeful DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea, confirmă că săptămâna trecută, când a fost un vârf al sezonului în ceea ce priveşte îmbolnăvirile, s-au înregistrat ceva mai multe cazuri de viroze decât anul trecut pe aceeaşi vreme.
Chiar dacă nu se depăşeşte media obişnuită a virozelor de sezon, un copilaş de trei luni a murit, în urmă cu o săptămână, din cauza răcelii puternice. Aşa că doar atenţia sporită a părinţilor şi cadrelor didactice poate apăra acum copiii de pericolul îmbolnăvirii.
Şeful Direcţiei pentru Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, le reaminteşte părinţilor că nu trebuie să-şi trimită copiii la şcoală, dacă prezintă primele simptome de viroză şi nici dacă se află sub tratament.
„Ei trebuie să se prezinte apoi la medicul de familie, pentru a le prescrie un tratament adecvat. Nici cadrele didactice nu ar trebui să-i ţină la ore pe copiii cu simptome, iar dacă se îmbolnăvesc chiar ei, ar trebui să-şi ia concediu medical”, spune acesta, precizând că medicii şcolari oricum fac triaje zilnice.