spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Şcoala arsă fusese ridicată pe loc blestemat

- Advertisement -

Şcoala din Icuşeşti a ars în totalitate duminică dimineaţa iar cauzele ce au produs această nenorocire nu au putut fi încă stabilite. Clădirea a fost construită în 2004 pe locul vechii şcoli care s-a dărâmat, coincidenţă sau blestem, tot într-o zi de duminică, sub greutatea nămeţilor.
Profesoara Maria Cozma, care a fost peste 20 de ani directoare a acestei şcoli îşi aminteşte şi acum, cu ochii în lacrimi, de acei ani în care s-a zbătut ca satul Icuşeşti să aibă o şcoală nouă, modernă. „Într-o duminică de decembrie a anului 2001 am fost anunţată de câţiva copii din sat că acoperişul şcolii s-a prăbuşit. Am ajuns într-un suflet acolo şi m-am îngrozit de ceea ce am văzut. Dacă s-ar fi întâmplat dezastrul în timpul orelor de curs ar fi fost jale, căpriorii acoperişului căzuseră peste catedră şi peste bănci. Am muncit cu elevii o zi întreagă prin nămeţii până la brâu ca să mutăm mobilierul şi arhiva din vechea clădire. Am improvizat săli de clasă în alte clădiri şi am început demersurile pentru reconstruirea şcolii. A durat aproape doi ani până au început lucrările. În prima noapte am păzit ţăruşii înfipţi de constructori în pământ pentru a delimita amplasamentul şantierului” ne-a povestit Maria Cozma, profesoara pensionară ce a pus prima piatră de temelie a noii şcoli.
Şcoala a fost inaugurată pe 21 aprilie 2004 iar în septembrie a aceluiaşi an elevii au păşit pentru prima dată în noile săli de clasă. „Parcă ar fi un blestem, într-o zi de duminică s-a prăbuşit vechea şcoală iar aceasta, la care am muncit şi eu a fost mistuită de flăcări tot într-o zi de duminică. Vă spun drept că am plâns când am auzit de dezastrul ce a distrus şcoala” declara emoţionată cea care peste 40 de ani a muncit ca dascăl la şcoala din Icuşeşti.
Şcoala adăpostea 4 săli de clasă, un cabinet de informatică, cancelaria, cabinetul directorului şi, pe lângă materialul didactic format din hărţi, microscoape, mobilier nou au ars şi calculatoarele, videoproiectoarele şi cataloagele. Arhiva a scăpat neatinsă de flăcări prin simplu motiv că a fost mutată de mult la şcoala din Băluşeşti.
„Nu putem stabili cauza producerii dezastrului. Centrala termică nu era în funcţiune, urma sa fie aprins focul duminică seara pentru ca luni să fie cald în clase la reînceperea cursurilor. Calculatoarele erau scoase din priză. Toate prelungitoarele din şcoală le-am folosit în ultima zi de curs de dinaintea vacanţei de iarnă la primărie unde au mers elevii cu uratul şi am avut de nevoie de curent electric la staţia de amplificare iar după spectacol am adus înapoi toate prelungitoarele lăsându-le pe hol. Un singur bec era folosit pe timp de noapte pentru a lumina intrarea în clădire, ca la orice instituţie publică” ne-a declarat profesoara Adriana Asaftei, directoarea şcolii.
La ora prânzului deja sosiseră primele bănci trimise de cei de la Liceul cu Program Sportiv din Roman iar conducerile mai multor şcoli din judeţ au sunat-o pe directoarea şcolii pentru a-şi oferi sprijinul atât moral cât mai ales material oferind bănci şi material didactic necesar desfăşurării în bune condiţii a orelor de curs pentru micuţii elevii din Icuşeşti. Adriana Asaftei, directoarea şcolii, priveşte neputincioasă cum şcoala cea nouă a ajuns doar un morman de cenuşă şi fiare contorsionate. Ştie cât de greu va fi să se reconstruiască şcoala, ştie cât de greu le va fi elevilor să treacă de la confortul oferit de şcoala făcută acum scrum la sobele cu lemne şi clasele îngrămădite. Reprezentanţii autorităţilor au trecut pe la ruine, au văzut proporţiile dezastrului, au spus că trebuie luate măsuri urgente şi au plecat rămânând ca, de undeva de la centru, dintr-un birou călduţ să analizeze situaţia „la rece” şi să ia cele mai bune măsuri astfel încât elevii din Icuşeşti să aibă, poate, în cel mai scurt timp şcoala refăcută din cenuşă precum pasărea Phoenix.
Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au precizat faptul că şcoala nu avea de autorizaţie specială deoarece legislaţia obligă la acest lucru doar în anumite condiţii iar la momentul dării în folosinţă a şcolii din Icuşeşti legea nu prevedea acest lucru. Doar şcolile construite după anul 2006 au obligaţia de a avea autorizaţia de funcţionare dată de cei de la ISU.
„Speranţa lumii noastre este în copii” ne spunea profesoara Maria Cozma citând-o pe Ecaterina Vrasmas în timp ce privea cu tristeţe ruinele şcolii pe care a construit-o cu puţin timp înainte de a se pensiona bucuroasă la vremea respectivă, că lasă elevilor generaţiilor viitoare condiţii de studiu demne de secolul XXI.
Dan VASILIU

Cauza incendiului, analizată de ISU și Poliție

Prefectul de Neamț fusese ieri dimineață la Icușești împreună cu alți reprezentanți ai autorităților. ”Urmează ca specialiștii să stabilească cauza de la care a pornit incendiul. Din ce am înțeles, nu este exclusă nicio variantă din start, se analizează inclusiv varianta unei mâini criminale. Vorbim însă doar de ipoteze, specialiștii vor pune concluzia”, a precizat George Lazăr.
Prefectul era mulțumit de felul în care s-au mobilizat și cei din învățământ dar și de la alte instituții pentru a da ieri o mână de ajutor. ”50 de bănci și o sută de scaune au ajuns de dimineață. Tot azi dimineață (n.r. – ieri), la solicitarea Prefecturii, cei de la E-On au cuplat în regim de urgență școala veche la curent electric. Va fi făcută și o verificare a instalației electrice din acest local, ca să nu fie surprize”, a mai spus prefectul Lazăr.

Cititi: http://ziarulceahlaul.ro/scoala-arsa-fusese-ridicata-pe-loc-blestemat/

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.