spot_img
spot_img
-1.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Schimbarea numelui Spitalului Județean Vaslui, o “negare flagrantă a istoriei locale”

- Advertisement -

NEMULȚUMIRI… Cu mai puțin de trei luni rămase până la alegerile locale, Spitalul Județean de Urgență Vaslui se pregătește să își schimbe numele, la propunerea Episcopiei Hușilor. Noua denumire a unității medicale va fi Spitalul Județean de Urgență “Sfânta Chiriachi” Vaslui. Decizia a fost deja luată de consilierii județeni, însă în ședința de joi, și consilierilor locali vasluieni li s-a solicitat un aviz cu rol consultativ, deoarece spitalul se află pe teritoriul UAT municipiul Vaslui. Proiectul de hotărâre a fost amplu dezbătut, la ședință fiind prezent și președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, care a răspuns la toate întrebările consilierilor locali. Așa cum era de așteptat, cele mai multe critici au venit din tabăra consilierilor USR, care în numele diversității, au cerut inițiatorului proiectului să ia în calcul mai multe variante de nume, inclusiv ale unor medici. În timpul dezbaterilor, la cuvânt s-a înscris și profesorul Dumitru. V. Marin care, la rândul său, a solicitat consilierilor să amâne votul pentru o ședință viitoare, pentru ca oamenii de cultură din oraș să-și poată susține argumentele împotriva redenumirii spitalului în “Sfânta Chiriachi”. Numai că pe acest subiect, oamenii de cultură din municipiul Vaslui se tot pronunță încă de prin 2015. Doctorului Valeriu Lupu are 9 ani de când solicită Consiliului Județean și conducerii Spitalului Județean Vaslui ca unitatea să recapete numele ctitorului ei, postelnicul Dimitrie Drăghici. De altfel, spitalul a purtat acest nume timp de aproape 100 de ani, de la construirea lui (1859) și până la venirea comuniștilor la putere (1948). Pentru a susține acest demers, doctorul Valeriu Lupu a publicat și o carte, denumită “De la Spitalul lui Drăghici la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, însă fără a stârni vreo reacție din partea autorităților. În cazul Episcopiei Hușilor, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Părintele Ignatie a trimis solicitarea redenumirii Spitalului în luna ianuarie a acestui an, iar în luna martie propunerea sa a parcurs deja toate etapele prevăzute de legislația actuală. Ca spitalul să poarte numele “Sfintei Chiriachi” mai trebuie ca proiectul să fie avizat de către Comisia de Denumiri, chestiune de câteva zile.

Deși în ședința de joi, rolul consilierilor locali vasluieni a fost unul mai mult consultativ, aceștia fiind nevoiți doar să își dea un acord de principiu, discuțiile aprinse nu au lipsit, iar startul a fost dat de consiliera USR, Mihaela Bohotineanu, care a declarat că tot acest demers are și un iz electoral, având în vedere perioada rămasă până la alegeri. Acesta a taxat dur conducerea Consiliului Județean Vaslui, pe care a acuzat-o de lipsă de transparență.

Mihaela Bohotineanu

”Lipsă maximă de inspirație, de ocupație și de ordine în priorități la Consiliul Județean Vaslui atât timp cât ne trimit nouă, spre avizare, chiar și în acest format de avizare de principiu, a redenumirii Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Nu cred că această inițiativă aparține Episcopiei Hușilor, cred că ea vine de la Consiliul Județean Vaslui, iar scrisoarea de la Părintele Ignatie vine ca urmare a acestei solicitări de redenumire a spitalului. Spun asta pentru că în această perioadă vedem cu toții politicieni care fac o capelă la Parlamentul României, politicieni care se pozează în fiecare săptămână la biserică, folosindu-se de imaginea acestei prea-sfinte instituții. Nu cred că este potrivită această redenumire, pentru că Spitalul Județean Vaslui a fost construit din banii tuturor cetățenilor, și studiind viața Muceniței Chiriachi constat că nu este nicio legătură explicită cu îngrijirea medicală. Suntem în anul 2024, suntem majoritari ortodocși, însă în același timp trăim într-o diversitate religioasă, iar acest nume pe care dorește Consiliul Județean să-l dea spitalului cred că aduce o atingere acestor comunități. Astfel, ele s-ar putea simți excluse sau nereprezentate de această instituție. (…) Acest proiect putea fi, la fel de bine, supus unei dezbateri publice. Pentru redenumirea spitalului ar fi o variantă și numele unui medic, iar în acest caz am putea vorbi despre o recunoaștere a meritelor respectivei persoane, dar și un motiv de inspirație pentru generațiile viitoare. Eu lucrez de 20 de ani la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, la fel ca fiecare dintre noi, am cunoscut medici extraordinari, care vin de acasă în toiul nopții pentru a-și vedea pacienții. Eu cred că niciun pacient nu se ridică și umblă singur, cu toții au nevoie de ajutorul medicilor, fie că este vorba despre chirurgi, infecționiști sau psihiatri. Sunt suficienți medici care ar merita ca numele lor să fie trecut pe frontispiciul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Prin urmare, eu solicit Consiliului Județean retragerea acestui proiect și organizarea unei consultări publice”a declarat Mihaela Bohotineanu.

„Nu este o chestiune de campanie electorală”

Ciprian Trifan

Prezent la ședința de Consiliu Local, președintele Consiliului Județean, Ciprian Trifan, i-a asigurat pe consilierii vasluieni că în cazul acestui proiect s-a respectat legislația în vigoare. Eu fiind inițiatorul acestui proiect, vă spun că mă mândresc cu el și în același timp vă asigur că solicitarea vine din partea P rea Sfinției Sale și nu de acum, de foarte mult timp. Că acum a ajuns la maturitate, este cu totul altceva. Dezbaterea publică se face dacă și cadrul legal și tehnica legislativă o impun. Acest proiect de hotărâre, care este adus în fața dumneavoastră cu rol consultativ, a fost votat luni de către toți consilierii județeni, aflați în sală sau în online, inclusiv colegii dumneavoastră, doamna consilier. De altfel, acest proiect este un prim pas pentru că noi avem o investiție foarte amplă la secțiile de Psihiatrie și de Infecțioase. Clădirea nouă unde vor fi mutate cele două secții se vor numi „Dimitrie Drăghici” pentru că Dimitrie Drăghici a construit spitalul în Vaslui. Partea de spital care e vizată de acest proiect, a fost construită în anii ‘70, iar secția TBC a fost școală de băieți și fete. În urma inițiativei Episcopiei Hușilor, în urma dialogului pe care l-am avut cu consilierii județeni, am gândit acest proiect care a fost adus în fața dumneavoastră, nu în regim de urgență, ci în regim normal, după care va merge la Comisia de Denumiri, unde își va încheia circuitul. Nu este o chestiune de campanie electorală pentru că eu nu fac astfel de lucruri, ci este o relație corectă față de o instituție care ne-a solicitat un lucru. Azi ne aflăm cu acest proiect în Consiliul Local Vaslui pentru că așa este tehnica legislativă. Dacă noi, consilierii județeni, nu l-am fi votat, el nu ar mai fi venit către dumneavoastră pentru aviz de principiu, noi fiind administratorii Spitalului Județean Vaslui. Am venit la Consiliul Local Vaslui pentru acest aviz de principiu pentru că spitalul de află pe teritoriul UAT Vaslui. Dacă el era la Huși, aș fi mers acolo” a dat asigurări președintele CJ Vaslui.

Oamenii de cultură au cerut amânarea

Dumitru V. Marin

În timpul dezbaterilor a solicitat să ia cuvântul și profesorul Dumitru V. Marin. Acesta a cerut consilierilor locali să amâne votarea proiectului, considerându-l inoportun în acest moment. “Cineva ar putea spune că spitalul a fost construit în timpul comuniștilor, dar preoțimea, Episcopia, ce merit au avut ca să aibă acest drept de a impune un nume? A vi se impune un asemenea proiect înseamnă să vă ia unii drept niște papagali. Ați înghițit, ați votat, atunci rămâneți cu votul. A adopta un nume care chiar nu ne reprezintă eu cred că este o greșeală pe care unii deja au făcut-o și pe care dumneavoastră o puteți împiedica prin neacordarea acestui aviz de principiu, sau măcar amânându-l pentru că ce propun eu în cadrul acestei ședințe este chiar amânarea proiectului pentru a vă fi prezentate mai multe materiale istorico-științifice. În numele polulației municipiului Vaslui, vă rog să amânați acest proiect!”

Redenumirea spitalului, „o negare flagrantă a istoriei locale”

dr. Valeriu Lupu

Propunerea redenumirii Spitalului Județean de Urgență Vaslui în „Sfânta Chiriachi” nu l-a încântat deloc nici pe medicul Valeriu Lupu. Printr-o scrisoare adresată Consiliului Județean Vaslui, acesta a atras atenția că numele propus de Episcopia Hușilor nu are nimic de a face cu istoria locală și nici cu adevărul istoric privind sănătatea publică a județului. „Aflu cu stupoare că un obiectiv istoric, precum Spitalul Județean Vaslui, bine reprezentat de istoricul acestui domeniu în cartea “De la Spitalul lui Drăghici la Spitalul Județean de Urgență Vaslui” publicată în două ediții ( 2010 și 2019), este pe cale de a primi o denumire care nu are nimic de a face cu istoria locală și nici cu adevărul istoric privind sănătatea publică a județului.. Această negare flagrantă a istoriei locale și a celor care au trudit la valorificarea istorică a eforturilor înaintașilor, prejudiciază grav imaginea unui trecut și chiar a identități noastre naționale. Din nefericire, cele două materiale înaintate Consiliului de Administrație și conducerii spitalului în care se motiva revenirea la denumirea inițială a spitalului (2015 și 2019), nu au avut nici un ecou. Nu știu a cui a fost ideea, dar în calitate de coautor al monografiei spitalului și sănătății vasluiene, alături de regretatul dr Nicolae Bârlădeanu și prof Mihai Ciobanu, încerc un sentiment de tristețe față de această nedreptate istorică care este pe cale să se comită din neștiință sau eludare voită.”

De ce Spitalul Județean Vaslui ar trebui să poarte numele ctitorului său, Dimitrie Drăghici

În solicitările trimise, în 2015 și 2019, către Consiliul Județean Vaslui și Spitalul Județean de Urgență Vaslui, medicul Valeriu Lupu explică foarte clar de ce unitatea medicală trebuie să revină la numele său inițial, „Dimitrie Drăghici”. „Înființat în anul 1852, cu patruzeci de paturi, amplasate în cele 18 odăi ale clădirii donate de postelnicul Dimitrie Drăghici, spitalul a fost construit de ctitor pe pământul donat de Elena Ghica, sora voievodului Grigore Alexandru Ghica (1849-1856), proprietara moșiei și a târgului Vaslui. Spitalul va purta numele ctitorului său mai bine de 100 ani, mai precis până în anul 1948, când autoritățile comuniste ale vremii vor elimina tendențios titulatura care l-a consacrat. Scopul acestei atitudini era de a șterge din memoria locului oameni și fapte care l-au consacrat de-a lungul timpului, iar acolo unde acest lucru nu era posibil se falsifica pur și simplu istoria. În același context se înscrie și transformarea în prosectură a paraclisului Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ridicat de ctitor și donat spitalului ca loc de închinăciune pentru bolnavi, gest care nu poate fi interpretat decât ca o ofensă adusă de dictatura atee spiritului evlavios al trăitorilor locului și neamului. Reparația istorică a acestui gest oribil va fi realizată în 2009 când se va sfinți capela spitalului “Izvorul Tămăduirii”.

Spitalul avea să aibă o traiectorie glorioasă în timp, atât prin marile evenimente pe care le-a traversat (trei războaie, numeroase epidemii și calamități naturale), cât mai ales, prin marile personalități care au lucrat aici, sau au avut și păstrat legături strânse cu spitalul, încât se poate spune pe drept cuvânt că este unul din așezămintele spitalicești cu cea mai bogată istorie din ținuturile moldave, după Epitropia spitalelor “Sfântul Spiridon” din Iași.

Așa de exemplu începuturile acestui spital se leagă de numele marelui Carol Davila, cunoscut în epocă cu apelativul “nemuritorul”, ctitorul învățământului medical superior românesc, a sistemului sanitar militar și civil din România Mică, a Societății Medicale și Științifice, a Societății Științelor Naturii, a Societății de Cruce Roșie și a primelor publicații medicale; Medicul Român, Monitorul Medical și Gazeta Medicală. Această mare personalitate a medicinii românești a sprijinit efectiv spitalul, începând cu demersurile pentru legalizarea sa din anul 1864 și continuând cu implicarea directă în activitatea acestuia. În calitatea sa de Director General al Spitalelor Civile și Militare venea foarte des la Vaslui unde se afla și garnizoana batalionului II al regimentului 13 Dorobanți Iași, ocazie cu care vizita spitalul și se interesa de nevoile lui pentru că mulți din medicii militari lucrau și în spital.

Iacob Felix, părintele igienei și epidemiologiei românești, cunoscut și el în epocă ca “medicul poporului” sau “amicul copiilor” s-a implicat în activitatea spitalului, solicitând stipendii și fonduri pentru “augmentarea” numărului de paturi și extinderea stabilimentului (cum îi plăcea să numească spitalul), mărturii care se găsesc în arhive.

Aristide Peride, unul din luptătorii pe baricadele Comunei din Paris, a ajutat efectiv spitalul în calitatea sa de medic al orașului Vaslui și inspector sanitar pe Moldova. După perioada vasluiană, doctorul Peride se consacră studiului anatomiei ca profesor la Facultatea de Medicină din Iași. El este ctitorul muzeului de Anatomie și tot el este cel care ridică monumentala construcție a Institutului de Anatomie din cadrul Facultății de Medicină din Iași, de asemenea participă efectiv la elaborarea primului regulament de funcționare a facultății ieșene de profil.

Istoria acestui spital este înnobilată, de asemenea, de marile sacrificii pe care corpul medical le-a făcut în vremuri de restriște. Astfel, în marile epidemii de tifos exantematic au căzut victime 50 de medici, civili și militari. În anul 1916-1918 Vasluiul, cu cei 10.000 locuitori ai săi și spitalul său cu 75 paturi, a trebuit să trateze 10.000 de răniți și să adăpostească 60.000 de refugiați. Îngrijiri medicale a primit aici și eroina neamului nostru Ecaterina Teodoroiu. În acei ani de tragedie națională, în care s-au scris pagini nemuritoare de eroism pentru istoria noastră, mari personalități ale artei și culturii noastre se aflau și la Vaslui, pentru a alina suferința răniților și mutilaților de război și pentru a încuraja pe combatanți, printre care marele George Enescu susținând concerte acompaniat de pianistul Caravia și Constantin Tănase, care prin celebrele lui cuplete încerca să ridice moralul soldaților încartiruiți în zona Vasluiului.

Personalități ca Gr. T Popa, Petru Brânzei, Leon Baliff, Nicolae Trifan și alții, născuți în zona Vasluiului, ca și medicii de excepție printre care Ignat Markstein, Jack Ungar, Vasile Andreescu (aghiotantul și colaboratorul lui Carol Davila), Gheorghe Andreescu, Petru Severin, Alexandrina Holban, Gheorghe Balcu și atîția alții din istoria mai veche sau mai nouă a acestui așezământ spitalicesc, au înnobilat blazonul spitalului și zonei Vasluiului prin munca și realizările lor de excepție.

Implicarea slujitorilor lui Hipocrate în viața urbei a fost atât de marcantă, încât au existat perioade în care, atât primarul orașului cât și prefectul județului erau medici; cuplul dr Constantin Scarlat ca primar și dr Nicolae Radovici ca prefect din perioada antebelică a Primului Război Mondial este doar unul din exemple.

Cu reabilitările periodice pe care le-a suportat spitalul, ce aveau să conducă la mărirea capacității sale (75 de paturi în 1908, 125 paturi în 1938, 345 paturi în 1948, 1444 paturi în 1990 și 898 astăzi), cu oameni de excepție în structura sa, spitalul avea să funcționeze sub titulatura inițială (Spitalul lui Drăghici) până în anul 1948 când, odată cu noua lege sanitară și conform uzanțelor vremii (dictatura comunistă), avea să-și piardă identitatea, fiind transformat în Spitalul Unificat Raional Vaslui (până în 1968), apoi în Spital Județean (până în 1994) și în final Spital Județean de Urgență, negându-i-se astfel istoria și trecutul său glorios.

În restituirea tezaurului istoric pe care acest spital îl are, datorăm foarte mult doctorului Wainder Natham, care a avut abilitatea să strecoare un istoric bine documentat arhivistic și în același timp bine argumentat științific, într-o perioadă când acest lucru era greu de realizat și uneori chiar imposibil prin riscurile politice pe care le presupunea această încercare temerară.

Această carte prin care autorii încearcă o restituire pentru istoria medicinii, într-o zonă atât de încărcată de istorie și care se prezintă ca un crâmpei din marea evoluție a gândirii și practicii medicale din România, se înscrie, credem noi, în ceea ce Littre spunea cândva “știința medicinii, dacă nu vrea să coboare la treapta de meșteșug, trebuie să se ocupe de istoria sa și să se îngrijească de vechile monumente pe care timpurile trecute i le-au lăsat moștenire”.(Fragment din prezentarea monografiei la a XL-a reuniune de Istoria Medicinei, Constanța, iunie, 2010)

De aceea ni se pare firesc, ca urmarea acestui demers istoric pentru Spitalul Județean Vaslui, să se traducă în fapt prin revenirea la vechea denumire, adaptată desigur timpurilor noastre, denumire care ar putea fi Spitalul Județean de Urgență “Dimitrie Drăghici” Vaslui. În același context s-ar înscrie și revenirea la denumirea unei săli de operație cu titulatura de Sala de Operație “Gheorghe Andreescu” așa cum a fost înainte, ca omagiu adus marelui chirurg, care împreună cu dr Alexandrina Holban au marcat un moment decisiv în modernizarea Spitalului Drăghici, prin înființarea laboratorului de analize medicale și a laboratorului de radiologie, și chiar atribuirea numelui Dr. Maria Balan Laboratorului Clinic al spitalului, ca o recunoaștere a marilor merite ale acestui medic de excepție, care s-a identificat cu viața laboratorului, modernizându-l și ridicându-l la nivelul unui laborator de talie universitară în anii 70 ai secolului trecut”.

Proiectul a fost votat, cu 19 voturi „pentru”

Punctul de vedere al medicului Valeriu Lupu nu a fost prezentat și consilierlor locali, opoziția în timpul ședinței fiind formată de consiliera USR, Mihaela Bohotineanu, și profesorul Dumitru V. Marin. Argumentele lor însă nu au suficient de convingătoare pentru consilierii PNL și PSD, care au aprobat proiectul de redenumire a spitalului în varianta propusă de Episcopia Hușilor, cu 19 voturi „pentru”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

30 COMENTARII

  1. Făcăturile astea gen „Trifan” își bat joc de județ. Lăsați fără buzat, se dau cu biserica, poate mai prostesc poporul.
    „Din coadă de cal, nu faci sită de mătase”, așa cum dintr- un șofer, nu faci vicepreședinte de CJ și om de cultură.
    Rușineeeeee Trifan. Rușineee Consiliul județean și alți trepăduși care ați votat acest proiect.

  2. Ignatie sa vadă de legionarii care-i pupa în dos, de dezgropat morminte, nulitatea de ignatie un parvenit de joasa speță, sa ne lase cu aberațiile

  3. Ignatie sa vadă de legionarii care-i pupa în dos, de dezgropat morminte, nulitatea de ignatie un parvenit de joasa speță, sa ne lase cu aberațiile

  4. Sa lase naibii denumirea actuala simpla si la obiect. Asta era cea mai importantă problema de rezolvat in judet.
    De curiozitate, s-a facut vreun sondaj de opinie daca vasluienii sunt de acord cu denumirea asta? Sau conteaza doar opinia pochilor si ce vrea psdeu’ ?

  5. Corect ar fi sa fie ceruta parerea locuitorilor din Vaslu prin postarea unor chestionare in ziare sau la cabinetele medicilor de familie pentru a fi aleasa varianta agreata.

  6. Eu zic ca toate institutiile statului sa poarte nume de sfinti si de slujitori ai bisericii. Asa vom fi foarte multumiti de activitatile acestor institutii pentru ca atunci cand nu ne convine ceva vom spune „asa a vrut Dumnezeu”. De exemplu : Parlamentul Romaniei „Preafericitul Daniel” (tot si-au facut capela in parlament), Guvernul „Sf.Arh Mihail si Gavril”, Primaria „Sfantu Dumitru” Barlad, Primaria „Sf Ioan„ Husi,, Primaria „Sf. Vasile” Vaslui.

  7. Denumirile astea sunt acceptabile doar la lăcașe de cult, n-au nici o treaba cu instituțiile publice, chiar ar trebui o lege sa interzică denumiri de astea caraghioase, practic e un furt de identitate, de istorie si scop, nu se practica nimic religios acolo

  8. Cica citiva saci de bani pentru a face parc in locul unitatii militare….. au date … pt. Citi copii il fac? Sau sau gindit sa aiba unde sa se joace copii .. din afara, cind vin in vacanta. Sic.

  9. Asa au zapacit si SIIR cu numele unor oameni. Trebuie lasat liceul/scoala 1…….7 etc etc.. sau de ce nu N.CEAUSECU..1,2,3…..
    10 etc ca . pe timpul lui au fost construite

    • Asta cu nume date scolilor este tampenia Placintei. Oricum toata lumea stie scolile dupa numar si nu dupa nume. Cine-i tampit sa tina minte aceste nume kilometrice la Barlad, de exemplu: Manolache Costache Epureanu, Episcop Iacov Antonovici, Pricipesa Elena Bibescu? Dar fiecare , cand ajunge intr-o functie (functie in care nu ar fi ajuns niciodata daca nu aveau carnet de partid ) , trebuie sa demonstreze ca a facut ceva. Ca sa nu mai amintesc de Scoala Gimnaziala General Aviator Inginer Gheorghe Negrescu din Fruntiseni. De cand are acest nume toti elevii au luat evaluarea nationala cu 10 si toti sunt elevi la colegiu (!).

  10. De-un Penibil absolut.
    Incompetenți, superficiali, leneși, nimic bun pentru oameni.
    In loc să construiască un spital nou-nouț, se cramponează in numele unui spital, de parcă asta-i important.
    Băi Loazelor, Spitalul Vechi are 115 ani, ocupați-vă de el. Demolați, construiți de la zero și puneți numele Constructorului.
    Nu mai scăpăm de nepricepuții ăștia. De 34 de ani…

  11. Adecă timp de ani întregi tot felul de oameni inteligenți, doctori de spitale, scriitori, profesori de istorie, analizează și dezbat care ar fi cel mai potrivit nume pentru spitalul județean Vaslui.
    Dintr-odată prostul episcop de la Huși vine cu numele unui nume de sfânt care nu are absolut nicio legătură cu medicina sau cu istoria meleagurilor vasluiene ori românești, apoi în câteva săptămâni toate aprobările politice sunt făcute, deoarece vin alegerile și dă bine la public. Cum s-ar spune la antena 3: FABULOS! Toți proștii ipocriți au ajuns să ne conducă politica și religia, în timp ce oamenii de știință au ajuns să fie ignorați (folosiți doar în scopul formalităților).

    • Va este ciuda ca Ignatie face mai mult pentru acest judet decat faceti voi. Asta e hiba. Chiriachi face parte din spiritualitatea acestui judet de sute de ani. Nu o poti da la o parte. Va e ciuda ca Ignatie e un om destept si finut. Nu se coboara la mizeriile de pe aici. Cornelus are tepadusi si pe aici.

      Dr Lupu sa isi vada de legionarii lui si sa nu muste din turma de oi a Bisericii. D. V. Marin sa isi vada de personalitatea lui unica si de nerepetat. Egolatru si orb la cultura. Cam astia s-au opus. Comunisti stangaci impotriva Bisericii.

    • Cornelus trepadus sau acolit de a lui,

      Te dreanjeza Ignatie ca face treaba buna. Va este ciuda. Chiar voi ca dusmani il apreciati. Nu va deranjeaza cu nimic. Rai si invidiosi.

  12. Ne am tampit???Cred ca Ignatie asta si a cam depasit demult atributiile si noi ii dam voie ,intai asistenta sociala ,ce personal si ce calificare are pentru ingrijire /supraveghere copii ,varstnici?Acum se baga si la spital?Clasa politica ,treziti va ,fac popii ce vor ?Cine a fost Sfanta Chiriachi pt Vaslui?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.