După mai bine de o săptămână petrecută în județul GalațI, în zonele afectate de inundații, 32 de pompieri vasluieni și-au încheiat misiunea șI s-au întors acasă. În locul lor, alți 16 pompieri militari vor prelua misiunea colegilor lor, misiune ce se va întinde pe o perioadă de 5 zile. În toată această perioadă, pompierii militari vasluieni au îndeplinit 20 de misiuni, cele mai importante dintre acestea vizând evacuarea apei, a mâlului și a bunurilor afectate. Astfel, militarii vasluieni au contribuit la restabilirea condițiilor de normalitate în comunele Pechea, Cudalbi și Costache Negri. Principalele misiuni au fost: degajarea aluviunilor și nămolului din gospodării, îndepărtarea mobilierului deteriorat, deblocarea accesului către dependințe, decolmatarea șanturilor și rigolelor, strângerea molozului de pe căile de acces în localități, precum și încărcarea acestuia în camioane, împreună cu bunurile afectate de inundații. De asemenea, pompierii au decolmatat fântâni, au curățat terasamentul stradal, au îndepărtat noroiul și elementele de mobilier deteriorate. Aflând de plecarea militarilor, mai multe familii din localitatea Pechea au ținut neapărat să vină și să le mulțumească pompierilor vasluieni, pentru tot ajutorul acordat. Noaptea trecută, 16 militari din cadrul subunităților de pompieri din Vaslui, Bârlad și Huși au început deplasarea spre județul Galați pentru a proceda la efectuarea schimbului și predarea sectorului în care vor acționa în următoarele cinci zile. De ieri, pompierii au început să lucreze la degajarea nămolului rămas în două curți în urma inundațiilor, precum și la decolmatarea unor șanțuri de scurgere a apelor pluviale.