spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Scandalul dintre Ungaria și România ia amploare. Reacția de ultima oră a MAE

- Advertisement -

Ungaria nu va sprijini aderarea României și Croației la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a anunțat vineri Guvernul de la Budapesta într-o declarație citată de agenția de presă MTI. MAE ungar precizează că motivul pentru care Ungaria își suspendă sprijinul pentru aderarea României la OCDE este închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș.

MAE a transmis un comunicat de presă în care precizează că România se află în continuare în „discuţii bilaterale” cu statele membre OCDE, pentru aderarea la acest organism internaţional, sperând că o decizie să poată fi luată cât mai rapid. Explicaţiile vin după ce Ungaria a anunţat oficial că blochează aderarea României în organizaţie.

„A avut loc o reuniune a statelor membre ale OCDE pe tema extinderii organizaţiei, la care România nu a participat nefiind stat membru al organizaţiei. Cu această ocazie, s-au purtat discuţii cu privire la lista posibililor candidaţi, care ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE din 25 septembrie 2017. România se află, în continuare, în discuţii bilaterale cu toate statele membre ale OCDE şi speră ca atuurile şi argumentele sale să genereze, cât mai curând posibil, consensul membrilor organizaţiei cu privire la sprijinirea candidaturii ţării noastre”, anunţă MAE.

Ungaria a anunţat oficial vineri că nu susţine aderarea României şi Croaţiei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), relatează portalul Hungarian Ambiance.

În cazul Croației, motivul invocat de Budapesta pentru retragerea acestui sprijin este disputa privind o investiție a societății ungare MOL în această țară.

MAE de la Budapesta a mai menționat că Ungaria și-a declarat la Consiliul OCDE — care se desfășoară vineri la Paris — intenția de a nu sprijini intrarea României și Croației în această organizație.

sursa: https://www.realitatea.net/scandalul-dintre-ungaria-i-romania-ia-amploare-reactia-de-ultima-ora-a-mae_2101649.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.