spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Scandalagiii care au fãcut circ în cimitir, în noaptea de Înviere, amendã usturãtoare!

- Advertisement -

AGITATI… Perioada sãrbãtorilor de Paste s-a încheiat, iar, în mare parte, vasluienii au petrecut cu bunã-cuviintã, însã au fost 25 de cazuri în care a fost nevoie de interventia jandarmilor, fie pentru potolirea unor scandalagii, fie pentru unii care au uitat de regulile de conduitã civicã. La Husi, de pildã, chiar în noaptea de Înviere, unde s-a adunat un numãr impresionant de credinciosi, la slujba tinutã la Biserica Sfântul Toma, mai multi localnici s-au încãierat si s-au înjurat cât i-a tinut gura. Fortele de ordine, sesizate prin 112, au intervenit si au dat amenzi cu o valoare considerabilã, de 25.000 lei. De altfel, la Spitalul Husi, la Compartimentul de Primire Urgente, au ajuns alte patru persoane, implicate în bãtãi iscate pe fondul petrecerilor stropite cu prea mult alcool. Au fost, de asemenea, evenimente si în celelalte orase din judet, totalul amenzilor date de jandarmi în perioada 1 – 6 mai fiind de 61.800 lei.

În minivacanta din perioada 1 – 6 mai, peste 250 de jandarmi vasluieni au fost mobilizati pentru prevenirea, descurajarea si combaterea faptelor ilegale, au transmis reprezentantii Jandarmeriei Vaslui. „Dorim sã multumim tuturor celor care au ales sã se bucure de aceste sãrbãtori într-un mod responsabil. Pe timpul misiunilor executate nu au fost înregistrate evenimente majore, însã au fost constatate si sanctionate o serie de abateri de la lege. Astfel, jandarmii au fost solicitati sã intervinã în 25 de cazuri ori în urma apelurilor la 112 sau la dispeceratul unitãtii si au fost nevoiti sã aplice 80 de sanctiuni contraventionale, din care 26 de avertismente si 54 de amenzi în valoare de 61.800 lei, majoritatea, pentru încãlcare normelor de convietuire socialã. Printre cei sanctionati se numãrã si un grup de 6 persoane care, în noaptea de Înviere, au tulburat ordinea publicã si au provocat scandal în cimitirul Eternitatea din municipiul Husi, fiind sanctionate cu amenzi în valoare de 25.000 lei.

Un bârlãdean a luat o amendã usturãtoare, dupã ce a fãcut curat în gospodãrie si a dat foc la deseuri, fãrã nicio retinere

De asemenea, un bârlãdean a fost amendat cu o sumã deloc de neglijat, dupã ce s-a apucat sã dea foc la o cantitate de deseuri. „Persoana a fost sanctionatã, deoarece a ars deseuri pe strada Ion Popescu din municipiul Bârlad, cu amendã de 30.000 lei. Tot în aceastã perioadã, jandarmii au constatat 3 infractiuni de comercializare de produse contrafãcute, detinere de substante interzise, respectiv furt dintr-o societate comercialã. Au fost si actiuni, 2 la numãr, realizate în cooperare cu politistii”, au transmis reprezentantii Jandarmeriei Vaslui. „În perioada urmãtoare vom continua actiunile pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale si pe aceastã cale, reamintim cetãtenilor faptul cã pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflati în dispozitivele de ordine publicã sau prin apelarea numãrul unic de urgentã 112″, recomandã jandarmii vasluieni.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. cam multi frustrati si betivi.
    NU era mai bine dacă se duceau prin deal la vest să caute ursul? Găseau si pacea si linistea cuvenită

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.