spot_img
spot_img
-0.1 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Scandal la Școala de Arte din Bârlad: directoarea, acuzată că instituie frica în unitate, CA-ul de acord cu demiterea!

- Advertisement -

SCANDAL… Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale de arte “N. N. Tonitza” Bârlad a aprobat, zilele trecute, demiterea directoarei Ramona Borș. Mai mulți profesori au acuzat-o că “are un stil de conducere autoritar”, că instituie frica în școală și că ignoră solicitările cadrelor didactice de a respecta legea. “Atitudinea doamnei director este tipică unui abuzator, aceasta încercând să conducă școala, instituind frica și folosind amenințări la adresa cadrelor didactice”, spun profesorii care au inițiat procedura de demitere a directoarei. La votul din Consiliul de Administrație (CA) al școlii a participat și consilierul local Ovidiu Ciobotaru. Impresionat de “situația deosebită” la care a asistat, acesta și-a făcut un selfie în fața școlii și, apoi, a pus fotografia pe Facebook, unde a anunțat că “directorul școlii de muzică din Bârlad a fost demis!”. Acesta se află, însă, într-o eroare: nu putem spune că directoare a fost demisă, pentru că nu Consiliul de Administrație al școlii decide, ci Inspectoratul Școlar, care va analiza propunerea făcută de profesorii ce au inițiat acest demers. Directoarea Ramona Borș a publicat pe pagina ei de Facebook o reacție la toată această situație în care a explicat că “elevii, părinții acestora, colegii din corpul profesoral, personalul nedidactic, toții membri comunității școlare, au dreptul, bineînțeles, să-și exprime în mod liber opinia despre modul în care am înțeles să îmi asum exercițiul acestei funcții publice, însă nimeni nu are dreptul să denigreze, nimeni nu are dreptul să spună lucruri neadevărate despre persoana mea în scop politicianist și meschin, căci va fi obligat să îmi plătească daune morale pentru prejudiciul de imagine creat”. De asemenea, aceasta a mai transmis că respinge “în mod categoric defăimările unui anumit domn consilier local din orașul nostru care își face campanie electorală în mod nedemn pe seama mea, în condițiile în care dumnealui, în calitate de membru al consiliului de administrație al școlii, ne-a onorat constant doar cu absența dumnealui, fiind prezent efectiv doar la ședința consiliului din data de 11 aprilie 2024”.

Mai mulți profesori ai Școlii Gimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” din Bârlad au transmis ieri redacției ziarului Vremea Nouă un comunicat în care prezintă întreaga situație: “Directoarea Școlii Gimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” din Bârlad acuzată de bullying a fost demisă de consiliul de administrație al școlii. În data de 11 aprilie, în cadrul ședinței extraordinare a consiliului de administrație al școlii, a fost votată propunerea de eliberare din funcție a doamnei director Borș Ramona – Ioana, cu votul a 2/3 din numărul total al membrilor, conform legii. Reprezentanții profesoriilor și reprezentanții părinților au votat în unanimitate pentru demiterea doamnei director. Cinci din șase voturi reprezintă poziția școlii atât din perspectiva cadrelor didactice, cât și a părințiilor. După numeroase sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, s-a încercat medierea conflictelor de către aceștia. În ciuda intervențiilor inspectoratului, de fiecare dată situația s-a înrăutățit. Atitudinea doamnei director este tipică unui abuzator, aceasta încercând să conducă școala instituind frica și folosind amenințări la adresa cadrelor didactice. A declarat public că nu poate fi dată jos din funcție deoarece are susținere “de sus”. Deși este titulară la un liceu tehnologic din oraș și nu a luat niciodată contact cu școala de arte, doamna Borș a vrut cu tot dinadinsul să opteze pentru această instituție la concursul susținut pentru funcție”, scriu profesorii într-un comunicat.

Profesorii: “ultimii trei ani au fost o luptă continuă cu dumneaei, din cauza lipsei ei de implicare”

NEMUȚUMIRI… Cadrele didactice au mai multe nemulțumiri față de directoarea școlii. “Printre numeroasele acuzații care i se aduc, se numără: Stil de conducere autoritar, nedemocratic; hărțuire și intimidare prin chemarea poliției când nu este capabilă să gestioneze un conflict; interpretarea personală a legislației, într-o manieră care deformează sensul și litera acesteia; punerea în practică în mod discreționar în defavoarea cadrelor didactice și numai în favoarea ei a normelor legislative; lipsa de implicare în activitățile artistice ale școlii, atribuindu-și, în schimb, meritele public; instigarea la conflict și susținerea acestora; ignorarea sistematică a solicitărilor cadrelor didactice de a respecta legislația. Având în vedere numărul mare de premii cîștigate de elevi, de manifestările artistice ale întregii școli și de personalitățile artistice pe care această școală mică le-a dăruit lumii artistice, cel mai dureros pentru noi a fost faptul că suntem acuzați că “nu facem nimic pentru școală și doar așteptăm să ni se semneze statele de plată”. Doamna Borș își arogă toate meritele și succesele școlii, deși ultimii trei ani au fost o luptă continuă cu dumneaei, din cauza lipsei ei de implicare. Pentru că toți foștii elevi sunt profund legați de școală (drept dovadă, majoritatea profesorilor de specialitate au fost elevii școlii), pentru că toate activitățile și profesorii le-au marcat drumul și personalitatea, pentru că avem nevoie de liniște ca să ne continuăm drumul artistic, aceștia au venit cu ideea unei campanii de susținere =artasefaceinliniste , pentru care le suntem recunoscători”, au transmis profesorii care au inițiat procedura de demitere a directoarei Ramona Borș.

Consilierul Ovidiu Ciobotaru, grăbit ca fata mare la măritat

Ovidiu Ciobotaru

GRĂBIT… Medicul Ovidiu Ciobotaru, consilier local, a participat la ședința de Consiliu de Administrație în care s-a aprobat demiterea directoarei. Imediat ce a ieșit de la ședință, acesta și-a făcut un selfie în fața școlii și apoi a făcut anunțul pe Facebook: “Directorul școlii de muzică din Bârlad a fost demis! Astăzi Consiliul de Administratie al Școlii Gimnaziale de Arte N.N Tonitza a demis directorul în funcție. Printre motivele invocate în cadrul ședinței a fost bullyingul constant asupra profesorilor și elevilor, ceea ce a determinat o mare parte a profesorilor să semneze împotriva directorului în funcție. E o situație deosebită, pe care nu mă așteptam să o trăiesc în acest mandat de consilier local!”. Acesta s-a grăbit să facă anunțul, însă important de precizat este că directoarea încă nu a fost demisă, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar urmând să se pronunțe în acest caz. Întrebat de viceprimarul Cătălin Mîndru cum a votat în această situație rară pentru județul Vaslui, consilierul Ovidiu Ciobotaru a spus sec: “e secret votul. Am votat cu bilețele”. O fi fost secret votul, însă acesta are obligația de a-i informa pe bărlădeni nu doar ce a votat, ci și cum a votat. Decizia acestuia o deducem din reacția directoarei, însă puțină asumare din parte consilierului local nu ar fi stricat.

Directoarea Școlii de Arte din Bârlad: “m-am dedicat trup și suflet ca școala noastră să integreze în actul educațional acele valori – excelență, echitate, incluziune etc”

Directoare Școlii de Arte din Bârlad a reacționat pe Facebook, unde și-a prezentat poziția în acest conflict: “Cine mă cunoaște știe că din 2021, de când am fost numită în funcția de Director la Școala Gimnazială de Arte „N.N. Tonitza” din Mun. Bârlad, m-am dedicat trup și suflet ca școala noastră să integreze în actul educațional acele valori – excelență, echitate, incluziune, profesionalism, respect, responsabilitate, eficiență etc – care ar trebui să stea la baza învățământului românesc. Elevii, părinții acestora, colegii din corpul profesoral, personalul nedidactic, toții membri comunității școlare, au dreptul, bineînțeles, să-și exprime în mod liber opinia despre modul în care am înțeles să îmi asum exercițiul acestei funcții publice, însă nimeni nu are dreptul să denigreze, nimeni nu are dreptul să spună lucruri neadevărate despre persoana mea în scop politicianist și meschin, căci va fi obligat să îmi plătească daune morale pentru prejudiciul de imagine creat. Ca atare, resping în mod categoric defăimările unui anumit domn consilier local din orașul nostru care își face campanie electorală în mod nedemn pe seama mea, în condițiile în care dumnealui, în calitate de membru al consiliului de administrație al școlii, ne-a onorat constant doar cu absența dumnealui, fiind prezent efectiv doar la ședința consiliului din data de 11 aprilie 2024. Asigur pe toți cei interesați că nu am fost „demisă” din funcția de Director la Școala Gimnazială de Arte „N.N. Tonitza” din Mun. Bârlad. Așadar, sunt directorul acestei școli, îmi exercit atribuțiile în mod deplin și îmi îndeplinesc obligațiile, în condițiile legii, conform Contractului de Management în vigoare și la acest moment. Potrivit legii, dacă există o propunere a consiliului de administrație de eliberare din funcție a directorului unei unități de învățământ, aceasta va fi analizată la nivelul inspectoratului școlar și în funcție de rezultatul acestei analize, inspectorul școlar general va emite sau nu decizia de eliberare din funcție a directorului unității de învățământ”, a explicat directoarea Ramona Borș.

Campania “Arta se face în liniște”: foști elevi s-au solidarizat cu profesorii care cer demiterea directoarei

Pe grupul de Facebook “Prietenii Școlii Giimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” Bârlad” a luat amploare o campanie de solidarizare cu profesorii care au inițiat procedura de demitere a directoarei. Sub hashtagul “arta se face în liniște”, foști elevi au publicat mesaje emoționante în care au rugat să se ajungă la un consens. Redăm unul dintre mesaje: “Bună ziua, dragi colegi și profesori. Mă uit uimită de vreo două zile și nu înțeleg ce se întâmplă în “școala mea de acasă”. Eu nu am mai auzit de așa ceva! Sunt produsul acestei școli 100%, cu unii sunt prietenă, cu alții am fost colegă, și cei mai mulți mi-au fost profesori, Andrei Camelia, Doina Niagu, Milea Elisabeta, Ioan Nicolau Emilia Mocanu, m-au ghidat în tot ce am făcut și îi admir nespus. Fără ei eu nu eram nimic. Aici am avut primul job la 18 ani, aici mi-am “dat mâna” pe coruri, aici am bornele devenirii. Suntem noi, ăștia care chiar dacă am plecat în lume, avem acasă un reper, o ancoră, știm că de aici a pornit tot. Școala aceasta a fost dintotdeauna, din 1960, cea mai bună școală de muzică din Moldova și asta o confirmă toate liceele de artă care primesc copiii bârlădeni, e un fapt dovedit, nu o vorbă aruncată aici. Chiar știu cum se muncește acolo și ce profesori grozavi sunt. Te cunosc și pe tine, Ramona, știu ce om ești și ți-am admirat ambiția de a fi mai mult, deși viata nu a fost mereu blândă cu tine și chiar cred că ceva s-a întâmplat, ceva poate nefericit. Sunt oameni acolo cu care se poate discuta, trăi, construi. Temeinic, cu răbdare, cu grijă față de oameni, pentru că doar cu ei se împlinesc lucrurile. Orice ar fi, a alege tabere, a aștepta decizii, a posta lămuriri și direcții pe Facebook nu e onorant pentru nimeni: tot în acea școală vă vedeți cu toții de luni. Succes tuturor!”, a scris un fost elev al școlii pe grupul de Facebook “Prietenii Școlii Giimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” Bârlad”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

22 COMENTARII

  1. Doctorul s-a grabit. Dar si daca nu se grabea, ar fi dat acelasi raspuns si dupa 1-2 zile. Pentru ca e doctor si nu cunoaste legea si regulile din invatamant la punct si virgula, deci nici pasii de facut in demiterea unui director. Asa se intampla daca in CA-urile scolilor jumatate din membri sunt din afara sistemului. In CA nu e contabilul unitatii, uneori nici directorul adjunct (daca nu e ales in CP – au fost situatii) sau alte persoane implicate in viata scolii. In schimb sunt membri din CL, reprezentanti ai primarului sau ai parintilor. Cei mai multi sunt paraleli (dar se dau „paralei”) cu ce se intampla in scoli, vin de 1-2 ori sau niciodata la sedinte. De asta merge treaba asa de bine in invatamantul romanesc. Pentru ca legile si regulamentele din invatamant sunt facute din birou de oameni la fel de paraleli ca multi membri ai CA din scoli. Punct!

  2. Rapăn nu mai bea bai ratatul! Iar vii la munca, intri în sevraj și urli la oameni ca animalul. Iar o sa te apuci de dans ca atunci când te imbatai la Carp acasă și te punea ala sa faci ca rața. Ții minte când striga Carp la tine: Fănică fa ca rată, iar tu gagaga. Hai Penelopa fa ca rața…..și tu beat mort….gagagaga…..

    • La petrecerile organizate de Radoi la stadion Rapăn, mai nou Penelopa, dansa în fundul gol pe mese și Obreja îl stropea cu șampanie și ceilalți aplaudau….cocarneata….Adinuta….Carp-coma și alte jeguri infecte

  3. Rufele se spala in familie…. nu sa apara public … se arunca cu noroi in sistemul de educatie. Trebuie vazut cine si cum a dat public neadevarurile si luate masuri. .

  4. Cei din CA . scolilor, au ore suplimentare cu nemiluita, lipsesc de la ore,se ocupa mai mult de alte activitati extrascolare, scot copii de la ore sa i pregateasca pt. Spectacole.. la anumite evenimente copii nu fac chiar cu lunile ore.. si se pregatesc de spectacol… pileleeeeee vorbesc. Sint directori si inspectori care nu au participat la examen si au 4 mandate in functii.

  5. Directorii, trebuie sa colaboreze cu politia scolara in multe situatii. Se intelege ca… nu a multumit pe unii colegi….care nu fac toate orele, care umbla dupa sponsori si spectacole, care nu reusesc sa mentina elevii la ore, care nu reusesc / nu vor sa mentina o atmosfera specifica domeniului de educatie. cei care manageriaza unitatile de educatie o pot face daca au decizie cu sau fara concurs

    • Politia scolii? Ce instituție este asta?! Politia administrării scolii unde este? Haideți să analizăm baza materială a școlii, care este cât se poate de concretă și vom găsi acolo răspunsuri mai mult decât evidente despre cat este de implicată sau nu doamna director. Cu sau fara sprijin material calitatea de gospodar îi lipsește cu desăvârșire, ce sa mai vorbim de implicare sau proiecte depuse?!

  6. Toti directorii numiti politic trenuie demisi! Si conducerea inspectoratul la fel! Sa vedem ce decizie o sa ia pesedistii Huiban, Todireasa….

  7. Ce trebuie să aibă în vedere angajatorii
    Aceștia au obligația de a pune în aplicare metodologia și de a introduce dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și ale Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați în regulamentul intern. Mai mult, angajatorii trebuie să interzică și să sancționeze orice acțiuni care pot conduce la hărțuire morală la locul de muncă sau pe criteriul de sex. În plus, angajatorii trebuie să instruiască angajații pentru conștientizarea și prevenirea hărțuirii pe criteriul de sex și a hărțuirii morale la locul de muncă și să se asigure că diseminează prevederile Metodologiei prin toate mijloacele interne de comunicare și informare a angajaților.

    Astfel, pentru a evita eventuale amenzi, companiile private trebuie să implementeze prevederile Metodologiei până la data de 17 aprilie 2024 prin realizarea unui ghid intern privind prevenirea și combaterea hărțuirii morale și a hărțuirii pe criteriul de sex la locul de muncă.

    De asemenea, companiile private trebuie să informeze și să instruiască anual angajații, prin traininguri aplicate, exemplificând comportamentele ce pot constitui hărțuire morală sau hărțuire pe criteriul de sex la locul de muncă, cu prezentarea drepturilor, dar si a obligațiilor salariaților cu privire la aceste fapte. Pentru asigurarea conformării cu prevederile legale, recomandăm ca în tot acest proces companiile să fie asistate de specialiști.

  8. Bree, asta nu-i nimic, sa vezi scoala de abuz si harturie la spitalul Husi. Nu se compara, acolo e arta dusa la nivelul maxim. Nu va mai plângeți ca nici nu aveti habar de adevarata maiestrie.

  9. Ce poți face dacă ai fost hărțuit
    Victima hărțuirii pe criteriul de sex sau a hărțuirii morale la locul de muncă are posibilitatea de a depune o plângere/sesizare în cazul în care apar divergențe de opinii sau ușoare conflicte interpersonale care se pot rezolva la nivelul persoanelor implicate, dar care, daca rămân nerezolvate, pot degenera. Victima poate sesiza și instalarea treptata a stării de tensiune, prin acțiuni agresive sistematice/repetate îndreptate de către o persoană sau de un grup de persoane împotriva sa sau o stare de tensiune accentuată care necesită intervenția reprezentanților angajatorului în vederea medierii conflictului, pentru a evita escaladarea acestuia. În plus, se poate sesiza și stigmatizarea și/sau izolarea socială la locul de muncă, concedierea sau constrângerea victimei de a demisiona de la locul de muncă, fapt care diminuează șansele acesteia de a se încadra din nou la alte locuri de muncă.

    În ceea ce privește etapele pe care le poate urma victima actelor de hărțuire pe criteriul de sex și de hărțuire morală la locul de muncă, aceasta poate aborda direct presupusul hărțuitor sau, dacă nu poate aborda direct un presupus hărțuitor, el/ea poate informa superiorul ierarhic al presupusului hărțuitor despre comportamentul nedorit și deranjant. Ulterior, victima poate informa persoana responsabilă/comisia de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire asupra oricăror acțiuni sistematice/repetate de hărțuire pe criteriul de sex și de hărțuire morală la locul de muncă și poate încerca soluționarea amiabilă a cauzei. În final, în cazul în care nu se reușește soluționarea amiabilă, victima poate sesiza instanța de judecată.

    • Asta-i în teorie…
      Practic, instanțele din România nu recunosc fenomenul!
      Pentru sănătatea psihică, cel mai bine, îți dai demisia și-ți cauți alt loc de muncă, deși este foarte greu!

  10. Veniți la politia locala sa vedeți acolo hărțuire la locul de munca, au demis polițiștii locali Chelaru. El e pe moșia lui, au mai pus în funcții și niște oligofreni care se cred zei pe culturile lor și nimeni nu i.a nicio măsură asupra grupului infracțional din POLIȚIA LOCALA.

    • Membrii „Grupului Demișilor”din Politia locală au pierdut în instanta, unul dintre ei definitiv și irevocabil. Plângeți pe aici aiurea pentru ca și instanța a constatat ca ați fost niște lepre. Nu te mai milogi pe aici, mergi la moară ca te așteaptă Olariu.

  11. Fara directori pusi politic. Demiterea urgenta! Fata inspectori scolari pusi politic invatamantul romanesc este la pamant! Urgent plangere penala impotriva acestor jeguri politici. Hartirea si bullimgul la locul este munca se incadraza in penal. Aceasta madam Bors este traseita politic de la PNL la PSD

    • Nu poti face nimic. Doamna este absolventa a Scolii de directori de la Petru Rares Barlad. Acolo toti vor sa fie directori. De asta scoala are rezultate exceptionale la examenele nationale. Absolventii acestei scoli de directori sunt imprastiati strategic in toata zona si unii au acelasi comportament dictatorial (de exemplu Chirila de la Pogana). Nimeni nu se poate atinge de ei (cine? Huiban? Todireasa?) Inspectorii sunt in campanie electorala . E o increngatura psd-ista imensa careia nu o sa-i dea nimeni de capat decat cu mitraliera.

  12. Politica face.. ravagii in intitutiile de educatie. Politicienii implicati… ce expperienta au in sistemul de educatie? Au macar studii echivalente ? Sau sint decari .. sau liceeni ? Rusinica…..

  13. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru ratificarea Convenţiei 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii, adoptată la cea de-a 108-a sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, la Geneva la 21 iunie 2019. P 16 noiembrie 2023, Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care România aderă la convenţia OIM 190/2019 privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii la muncă. Scopul actului normativ este prevenirea şi eliminarea violenţei şi a hărţuirii la locul de muncă. Conceptul de „violenţă şi hărţuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărţuirea şi mobbingul, hărţuirea sexuală, ameninţările şi urmărirea sau supravegherea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.