Poliţiştii şi angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare au descins în această dimineaţă la un padoc neautorizat din localitatea Roma unde se presupune că ar fi aproximativ 100 de câini maidanezi.
Reprezentanţii primăriei Roma spun că în ultimul timp au primit mai multe sesizări de la diverse persoane cu privire la un padoc care se află la intrarea în localitate, dinspre Botoşani. Viceprimarul comunei împreună cu medicul veterinar au mers în zonă unde au văzut zeci de câini în curtea unui fost spaţiu al CAP-ului. Ulterior, cei doi au solicitat sprijinul Direcţiei Sanitar Veterinare.
În această dimineaţă, reprezentanţii DSV împreună cu poliţiştii din Roma au descins în zonă după care au demarat o anchetă în cadrul căreia au fost audiate mai multe persoane. La Roma au venit şi reprezentanţii unui ONG pentru protecţia animalelor. Autorităţile locale spun că nu ştiu cine este proprietarul respectivului padoc.
Reprezentanţii primăriei consideră că acel padoc nu are ce să caute pe raza localităţii şi spun că există riscul producrii unei tragedii în cazul în care acei câini ar ieşi pe domeniul public.
„Este un padoc neautorizat. Am luat legătura cu cei de la DSV. Vrem să vedem cine e proprietarul. Nici nu ai cu cine lua legătura. Un depozit de ăsta trebuie organizat. Să nu se înmulţească câinii. Avem reclamaţii de la un cetăţean. Din câte am înţeles că aceşti câini se dau spre adopţie. Padocul este de câteva luni. Sunt copii mici prin zonă. Câinii pot ieşi pe domeniul public şi pun în pericol siguranţa copiilor”, a precizat Mihai Asiminicesei, viceprimar.
Cititi intreg articolul:.gazetabt.ro