ABUZ… Comuna Pogana se află în mijlocul unui adevărat scandal după ce un bărbat din sat a decis, de la sine putere, să se împroprietărească, ilegal, cu 360 de mp. Numai că bucata de teren cuprindea și o cale de acces (drum agricol) către alte 10 proprietăți. Bărbatul și-a îngrădit proprietatea chiar pe mijlocul drumului și a închis, astfel, accesul celorlalți proprietari, către terenurile în proprietate. Pe fir au intrat și autoritățile locale dar acestea ridică din umeri și susțin că, de fapt, acolo, nu există drum agricol. Lucrul acesta este contrazis, în schimb, de hărțile cadastrale.
Pentru a se pune bine cu alegătorul, mai ales cu cel care i-a acordat votul de încredere în urmă cu o lună, edilul comunei Iana a decis să închisă ochii în fața unor încălcări flagrante ale legii. Totul a pornit după ce un bărbat din comună, Lucian Micu, a decis, de la sine putere, să ocupe abuziv o suprafață de 360 de mp de teren, pe lângă suprafața deținută legal. Mai mult, a dat dovadă și de un simț al proprietății dezvoltat și și-a îngrădit proprietatea cu pari și plasă. Nimic ieșit din comun până aici. Scandalul a apărut atunci când proprietarul a bătut pari și a întins plasa chiar pe mijlocul unui drum agricol care facilita accesul la alte 10 proprietăți. Aceștia au cerut sprijinul autorităților locale numai că acestea au ridicat din umeri și au susținut că, de fapt, pe acolo nu figurează nici un drum, fapt contrazis de documentele cadastrale. “Suntem 10 proprietari de terenuri care ne-am trezit cu drumul de acces blocat de către un consătean care a ocupat abuziv 360 de mp în acel loc. A bătut pari și a întins plasă chiar pe mijlocul drumului. L-am întrebat de ce a făcut lucrul acesta și ne-a spus că așa a vrut el. Am cerut sprijinul și celor de la primărie dar degeaba. Aceștia au spus că, pe acolo nu există un drum de acces. am cerut detalii de la Cadastru, iar hărțile îi contrazic. Peste tot apare drumul de acces sau drum de exploatare numai la Pogana, la primărie, acesta nu există. Acum sperăm ca cineva să ia atitudine și această problemă să fie rezolvată», spun proprietarii care s-au trezit cu accesul îngrădit.
Da aia 10 proprietari nu pot veni toti sa scoata parii si sa ii bage in curul celui care i-a pus?
Nu inteleg de ce, dupa ce primaria a ridicat din umeri, nu s-au dus pe teren sa rezolve problema singuri
Iaca asa fac marlanii si la bloc…ingradesc pe casa scării…si primăria sau cine dracului raspunde de asa ceva…nici nu intervine…mai nou țăranii își fac si balcoane triple si chiar si grădina…ocupand abuziv spatiul public.Poate Braniste o sa faca curățenie cu asa ceva…promit că îl votez mandatul viitor…dar unde este construit ilegal trebuie dărîmat…pai daca nu primarul face legea, atunci cine, noi? muritorii de rand…unde sa facem sesizare ca am niste prosti care sunt mai presus de lege si tot ameninta…a si cu rufele agățată la balcon…in secolul XXI cand s-a inventat masina de uscat rufe…hai Braniste…fa ceva…
Fa-o pe Robu de la Vaslui…