Vineri dimineață, s-a derulat cel mai recent episod al unui adevărat război al acuzațiilor și reclamațiilor care se poartă între soții Grigoriu și doctorul Bălan.
„M-a îmbrâncit peste dulapul cu medicamente”
Pentru Ziarul de Bacău, dar și în reclamația depusă la conducerea SJU Bacău, dr. Ovidiu Bălan a relatat: „În timp ce mă aflam în cabinet, în jurul orei 9:00, a năvălit efectiv efectiv numitul Grigoriu Daniel, care, sub un potop de injurii, înjurături birjărești, a dat afară pacientele de la consultații, a silit-o și pe asistenta de serviciu să părăsească cabinetul. După ce am rămas singur cu agresorul, acesta m-a amenințat că-mi rupe gâtul, că-mi dă dinții jos, că pune rackeții să mă omoare. Am încercat să ies din cabinetul unde eram sechestrat, dar numitul Grigoriu Daniel m-a îmbrâncit peste dulapul de medicamente, apoi, când am încercat din nou, m-a împins peste birou și calculator. În disperare de cauză, am apelat 112, iar numitul Grigoriu Daniel a spus că nu-i pasă, că are Poliția la degetul mic (…)”.
A intervenit un echipaj de poliție, iar dr. Bălan a făcut plângere pentru sechestrare, ultraj, amenințare. Potrivit lui Bălan, echipajul de poliție „cu greu a reușit să-l scoată din unitatea medicală pe Grigoriu Daniel, care continua să înjure și să amenințe, de față cu pacienții de pe hol”. …https://zdbc.ro/scandal-la-maternitatea-bacau-sotul-doctoritei-grigoriu-a-intrat-peste-doctorul-balan-daca-o-mai-injuri-iti-scot-toti-dintii-din-gura/