Doi deputați și un senator din AUR își dau demisia luni, 21 octombrie, din cauza neînțelegerilor privind listele parlamentare.
Deputatul AUR, Ringo Dămureanu, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la candidaturile de la alegerile parlamentare și la modul în care se purtau discuțiile despre liste. Potrivit lui, discuțiile se purtau „noaptea ca hoţi”. De asemenea, cere și demisia liderului AUR George Simion, numindu-l impostor politic.
„Ce s-a întâmplat în ultimele 10 zile, am asistat la o şedinţă a Biroului Naţional de conducere în care s-au luat telefoanele. Nu mi se pare normal să se condiţioneze depunerea candidaturii de oferirea de sume de bani, cu atât mai mult la oamenii care şi-au făcut treaba. Suntem mai mulţi, pe marea majoritate ne-a umilit acest om prin modul mişelesc în care s-a comportat. Nu mi se pare normal să mi se spună că dacă nu ai bani şi nu ai de unde să te împrumuţi nu ai valoare socială şi dacă totuşi ai nevoie îţi spun el de unde să te împrumuţi, probabil de la ce cămătari. Nu mi se pare normal ca discuţiile să se facă noaptea ca hoţii iar listele să se stabilească fără nicio consultare. Nu mi se pare normal ca în judeţ să fie trimişi oameni care nu au călcat în viaţa lor pe acolo doar pentru că acel lider spune că mi-e prieten”, afirmă Ringo Dămureanu…https://adevarul.ro/politica/scandal-in-aur-doi-deputati-si-un-senator-isi-dau-2396217.html