SCANDAL… Zeci de polițiști, luptători SAS și jandarmi au intervenit, marți după amiază, pentru a liniști spritele încinse din comuna Băcești. Neînțelegerile la împărțirea influenței în comună și o tranzacție imobiliară au degenerat într-o adevărată luptă de stradă soldată, mai ales, cu pagube materiale. Oamenii legii au reținut, inițial, 8 combatanți, printre care și doi minori. A doua zi, alți patru bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 32 de ani, au fost reținuți. Toți vor ajunge și în fața unui judecător de drepturi și libertăți. Acesta a dovedit clemență față de scandalagii, primii opt au fost déjà plasați sub control judiciar. Martorii povestesc că membri ai celor două clanuri de rromi, mai mult au vandalizat centrul Băceștiului și au spart geamurile la magazinele din zonă, decâ să se lupte între ei. Într-un final, scandalagii s-au potolit la apariția forțelor de ordine. Pentru prevenirea apariției unor evenimente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, pe raza localității Băcești, a fost instituită zonă specială de siguranță publică. În cadrul zonei speciale, ordinea și liniștea publică este menținută de polițiști și jandarmi.
Războiul dintre cele două clanuri de rromi din Băcești ar fi pornit, conform unor surse, de la neînțelegeri privind împărțirea localității pe zone de influență și o tranzacție imobiliară. Mai exact, în primăvară, unul dintre clanuri ar fi achiziționat patru apartamente într-un imobil situat în apropierea Postului de Poliție dar, apartamantele ar fi trebuit să ajungă în posesia clanului rival, mai ales că imobilul era situat în zona de influență a acestuia. De atunci și până acum două zile, între cele două clanuri au existat amenințări, multe dintre ele pe rețelele de socializare. «Au postat poze cu arme în mâini și s-au amenințat că va curge sânge. Zilele trecute a izbucnit și scandalul mai ales că majoritatea dintre ei erau veniți acasă de prin Europa. Mare război nu a fost. Mai mult agitau topoare, bâte, scânduri de gard și chiar săbii, prin aer și făceau un zgomot infernal. Rău este că au vandalizat centrul Băceștiului și au spart geamurile magazinelor din zonă. Nu au apucat să se războiască prea mult pentru că au venit polițiștii și jadarmii și i-au liniștit. Erau mașini de poliție dintr-un capăt în altul al Băceștiului. Am înțeles că la percheziții, au fost găsite armele dar, nu erau de foc ci arme cu aer comprimat. Și nu este nici prima dată și nici ultima dată când se încaieră clanurile între ele. O fac încă de dinainte de Revoluție și sunt sigur că o vor mai face în continuare atunci când vor să-și regleze conturile», povestesc martorii bătăliei de la Băcești.
Polițiștii au reținut 12 scandalagii, printre care și doi minori
MĂSURI… În urma descinderilor forțelor de ordine, 12 persoane au fost reținute și aduse la audieri. De asemenea, acestea au ajuns și în fața unui judecător de drepturi și libertăți. «În data de 9 august 2022, la ora 14:39, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localității Băcești, mai multe persoane tulbură ordinea și liniștea publică. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, care au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului iscat și restabilirea ordinii și liniștii publice.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, față de 12 persoane (opt bărbați și 2 minori), a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea au vârste cuprinse între 15 și 66 de ani. Urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere. Ancheta este în curs de desfășurare, fiind efectuate cercetări și audieri în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate în eveniment și dispunerea măsurilor legale. Pentru prevenirea apariției unor evenimente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, pe raza localității Băcești, a fost instituită zonă specială de siguranță publică. În cadrul zonei speciale, ordinea și liniștea publică este menținută de polițiști și jandarmi”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Băceștiul, zonă specială de siguranță publică și în urmă cu mai bine de un an
BĂTAIE ÎN STRADĂ… În urmă cu mai bine de un an, mai exact, în mai 2021, Băceștiul a fost declarat zonă specială de siguranță publică, tot în urma unui scandal provocat de două clanuri de rromi, unul din Băcești și unul din Murgeni. Cele două clanuri s-au bătut în plină stradă, cu bâte, topoare, cuțite și săbii, după ce, cu câteva ore înainte, un adolescent în vârstă de 14 ani a fost sechestrat. Au fost distruse mașini, iar trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost înjunghiate. Bunicul băiatului a fost transportat în stare gravă la unitatea sanitară din Vaslui, cu o plagă provocată prin tăiere, cel mai probabil cu o sabie. Tot incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere din sat, la fața locului fiind alocate mai multe echipaje de poliție și jandarmi. Imediat după bătaie, oamenii legii au instituit la Băcești zonă specială de siguranță. Conform martorilor, mărul discordiei dintre clanurile țigănești a fost necinstirea Claudiei, o fată năzdrăvană care aparține de clanul țiganilor din Murgeni, de către amorezul din Băcești, puștiul de 14 ani. Ea fusese juruită unui rrom din Murgeni, care însă nu a mai luat-o de soție pe motiv că nu ar fi prea cuminte. Astfel se explică cum prințișorul de la Băcești traversa tot județul pentru a se duce la iubirea vieții lui, stârnind furia rivalilor. Numai că rudele așa zisului logodnic au pus mâna pe el, l-au sechestrat într-o mașină și l-au adus în fața staborului pentru judecata țigănească. Cum nu s-a ajuns la nicio decizie, totul a degenerat într-un scandal cu înjunghieri, distrugeri și agitație, specific etniei sau cum spun aceștia, “au făcut vărsare de sânge pentru a se sparge beleaua”.
Ciori proaste…să mă pi$ pe rasa lor de indieni oligofreni…
degeaba au pistoale politaii aia :))
„În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, față de 12 persoane (opt bărbați și 2 minori), a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.”
Parca lipsesc 2 sau doar mie nu îmi ies calculele?
Strategia este cunoscută de către organele statului, dar închid ochii. Țiganii nu vor decât să-i alunge pe români.
Altfel la un conflict serios ar fi si victime, nu numai distrugeri materiale.
Politia sa nu se bage , sa stea liniștită ca este un circ ieftin sa își facă reclamă.
Si astia de la jandarmerie prosti , lasatii sa se bata intre ei sa se omoare asa mai scapam dracu de ei, poate auzim de unde au facut bani pentru casele alea si apartamentele alea , ca de muncit sigur nu muncesc plus masinile de la porti ,