spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Şase persoane au ajuns la spital după o depăşire riscantă

- Advertisement -

Trei dintre cei răniţi sunt copii. Accidentul a avut loc pe DN 24, înainte de Poieni.

Un accident cu şase răniţi a avut loc ieri la amiază pe drumul naţional spre Vaslui, înainte de Poieni, aproape de intersecţia cu drumul judeţean spre Dobrovăţ. Şoferul unui autoturism Volkswagen cu numere de înmatriculare de Vaslui a făcut o depăşire riscantă pe linia continuă şi s-a izbit de un Renault care circula în sens opus. În Volkswagen se aflau şi câteva mame cu copii, astfel că, în urma impactului frontal între cele două autoturisme, trei copii, printre care şi un sugar, aflaţi în Volkswagen, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Copiii ajunşi la spital au trei luni, opt ani, respectiv şase ani. „Pacienţii, două fete şi un băiat, au leziuni superficiale şi nu le sunt puse în pericol vieţile. Au fost diagnosticaţi cu diferite contuzii, care nu sunt grave. Starea lor este stabilă, iar în urma investigaţiilor nu s-a constatat nicio leziune gravă“, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“. De asemenea, şoferul şi soţia acestuia, care se aflau în Renault, au fost răniţi uşor, dar au refuzat transportul la spital. Unul dintre martori a precizat că şoferul maşinii Volkswagen a tras de volan brusc, intrând pe contrasens. „Am văzut că a tras de volan brusc şi a intrat pe sensul celălalt. Probabil că s-a întors câteva momente la pasagerii din spate şi nu şi-a dat seama că a tras de volan. Nu cred că era în depăşire“, a spus şoferul unui autoturism care circula în spatele Renault-ului. Poliţiştii au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetează varianta ca şoferul vinovat să fi încercat o depăşire. „Este vorba despre un bărbat care se afla la volanul unui Volkswagen şi care a încercat să efectueze manevra de depăşire. În acest caz, el este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. A fost testat, dar nu consumase alcool înainte de a se urca la volan“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sase-persoane-au-ajuns-la-spital-dupa-o-depasire-riscanta–24663.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.