UPDATE! Tribunalul Vaslui a decis, în urmă cu câteva minute, să dea mandat de arestare preventivă pentru 30 zile pentru șase din cele șapte persoane retinute în dosarul „corupției la RAR. Acestea se aflau încă de ieri în arestul IPJ Iași, iar ședința din această după-amiază de la tribunal s-a ținut în sistem videoconferință din cauza măsurilor de protecție sanitară. A șaptea persoană a fost plasată în arest la domiciliu.
INCREDIBIL… Activitatea de ieri în județul Vaslui a procurorilor anticorupție s-a văzut astăzi, când 6 angajați ai RAR Vaslui și ai unor stații ITP din Bârlad, Galați și Bacău, au fost duși la Tribunalul Vaslui, cu propunere de arestare preventivă, iar un alt inculpat cu propunerea de arestare la domiciliu. Conform comunicatului DNA, un număr de șapte inculpați, între care inspectori autorizați ai Registrului Auto Român (RAR), în mod organizat, contra unor sume de bani primite drept mită, ar fi atestat că o serie de inspecții tehnice periodice (ITP) s-au realizat fără ca, în realitate, acestea să se desfășoare. Multe dintre autovehiculele care au realizat ITP în acest mod se aflau de fapt în alte zone ale țării, fiind nedeplasabile din cauza unor defecțiuni ori se aflau chiar în afara țării.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 aprilie 2021, a unui număr de șapte inculpați, între care inspectori autorizați ai Registrului Auto Român (RAR) din Vaslui, care desfășurau activități prin care, în mod organizat, contra unor sume de bani primite drept mită, ar fi atestat că o serie de inspecții tehnice periodice (ITP) s-au realizat fără ca, în realitate, acestea să se desfășoare. DNA a făcut precizări într-un comunicat trimis presei:
Rețineri, arestări, control judiciar…
„Multe dintre autovehiculele care au realizat ITP în mod fraudulos se aflau de fapt în alte zone ale țării, fiind nedeplasabile din cauza unor defecțiuni ori se aflau chiar în afara țării. Astfel, s-a dispus reținerea următorilor:
VERMAN IONUȚ (Bârlad) și APETRI SORIN (Bacău), inspectori tehnici autorizați în cadrul unor stații ITP din Bârlad, respectiv Bacău, și alte patru persoane fizice, colaboratori, pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată (autorat sau complicitate), trafic de influență, fals intelectuali sau instigare la fals intelectual, dare de mită
URSACHE MARIAN, inspector D.I.T.P. – S.P.N.V din cadrul R.A.R Vaslui (cu atribuții de control și supraveghere a stațiilor ITP), pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită în formă continuată.
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar, cu interdicția de a exercita activitatea și de a părăsi județul Vaslui, față de SĂNDULESCU DORU, inspector D.I.T.P. – S.P.N.V din cadrul R.A.R Vaslui, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită în formă continuată.
Totodată, procurorul de caz a dispus măsura controlul judiciar față de alte 5 persoane.”, se specifică în comunicatul procurorilor de la DNA. Cei care se află acum în fața instanței sunt: Verman Ionuț, Răducanu Sorinel, Ursache Marian, Vlasie Emil, Daogaru Cosmin, Apetrei Sorin și Cantemir Florin.
Probatoriu DNA arată că totul a pornit de la bârlădeanul Ionuț Verman
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Verman Ionuț ar fi inițiat constituirea unui grup infracțional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârșirii de infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și fals intelectual. În perioada iunie 2020 – aprilie 2021, inculpatul ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecțiilor tehnice periodice în cadrul stației ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecțiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în stație. Verman Ionuț ar fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum și persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit și ar fi stabilit cum se împărțeau banii. Concret, acesta stabilea cât revenea fiecărui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisă patronului societății, precum și reprezentantului R.A.R. Vaslui, inculpatul Ursache Marian care asigura protecția grupului infracțional organizat, prin aceea că nu lua măsurile legale față de nereguli constatate în cadrul stației, referitoare la modalitatea nelegală de înscriere în fals a inspecțiilor tehnice periodice.
Ceilalți inculpați, persoane fizice, aveau roluri clar stabilite în relația cu clienții care urmăreau să rezolve înscrierea unei inspecții tehnice periodice, fără prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj). De regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehicule aflate în țară și 150 de euro pentru vehicule care nu află țară.”, se precizează în comunicatul DNA.
Inspectori RAR corupți nu numai în Vaslui ci și în Bacău!
„Întrucât stația din Bârlad nu este autorizată pentru decât pentru ITP pentru categoria II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici au apelat la inspectorii din alte stații autorizare R.A.R., pentru situații în care era necesară inspecția unor vehicule de mare tonaj (peste 3500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificată o stație ITP din județul Bacău la care inspectorul tehnic, inculpatul Apetri Sorin, în aceeași manieră, contra unor sume de bani, ar fi atestat, în mod nereal, efectuarea ITP pentru vehicule din categorie III-a.
Certificatele de înmatriculare și certificatul de inspecție corespunzătoare vehiculelor care „trecuseră” ITP în modul descris mai sus erau transmise în colete, prin servicii de poștă rapidă. Activitățile nelegale expuse anterior nu se puteau realiza fără sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul D.I.T.P. – S.P.N.V. din cadrul Registrului Auto Român Vaslui.
În acest context, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, inculpatul Ursache Marian (în perioada august 2020 – aprilie 2021) și inculpatul Săndulescu Doru (în perioada august 2020 – decembrie 2020) ar fi asigurat sprijin pentru activitățile infracționale descrise, în schimbul banilor primiți, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul stației ITP din Bârlad. Sumele de bani ar fi în cuantum de 100 de euro și ar fi fost remise periodic (aproximativ de două ori pe săptămână) fiecăruia dintre inspectorii anterior menționați, cu ocazia deplasărilor acestora în teren. În acest sens, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancționare și ar fi oferit membrilor grupării date referitoare la activitățile de control desfășurate pentru ca aceștia să-și poate lua măsuri de precauție. La data de 22 aprilie 2021, șase dintre cei șapte inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar unul (persoană fizică) cu propunere de arestare la domiciliu. În același doar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.”, se precizează în comunicatul DNA.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Mancati kkt dar toti fura…..azi au cazut ei…maine altii…dar cei mari raman curati si cu banii
Dap….ca peste tot institutiile statului fie ca e politie locala, municipala, societati ale statului…sunt pline de derbedei si corupti….curve….amante…
Contrabanda de tigari, trafic de inflenta, prostitutie, spalare de bano, evaziune fiscala,…..cam asta se invarte in orasul nostru de la cei care ar trebuisa fie un exemplu pentru cetateni…
Ceazrica…bondoacă…cat ți a pus în plic socru lui Dumi…sa nu mai spui de el?ușor ușor le vine rândul la toți se dărâmă piramida ușor ușor…și dacă ești așa mare ziaristă lasă comentarile nu mai șterge și lasă doar ce îți convine și place la tine(ABC)..
De acu au iesit organele din carantina 😅😅😅. Le vine randul la toti😁
Sandu Catalin isi lua masini din aceasta sursa…are si o amanta la Guraleului la un chiosc o blonda
Vis – a vis de Crismih? Acolo isi petrecea timpul….
Hop și turnătorii… Oooof, țara de delatori! Cum purtați voi de grija altora, așa sa se tina și bolile de voi!
P.S. razbunarea divina in cazul celor implicati!
Da stim o sustine si ii ofera protectie
Am vazut in alt articol ca doi politisti de la rutiera din Barlad sunt anchetati Sandu Catalin si Dumitrascu