Rãzboi total în tabãra PRM Vaslui
DECIZIE Scandalurile prin care a trecut PRM în ultimii doi ani, când organizatia a fost condusã de „locotenentul” lui Bichinet, Florin Sârbu, au primit un rãspuns pe mãsurã. Ieri, conducerea nationalã a PRM a decis sã-l dea afarã pe trãdãtorul Florin Sârbu, cel care a pus la dispozitia USL mai toate filialele partidului din judet. În locul lui Sârbu a fost numit, temporar, profesorul Vasile Ofileanu, fost senator, de loc din Tãcuta, care va avea o misiune foarte grea. De altfel, ieri, în timp ce Vadim Sârbu semna decizia de excludere din partid a lui Sârbu, fostul colonel de Politie participa la lansarea senatorului Cristian David, la Chisinãu. „Dorea sã treacã la PNL cu toate organizatiile PRM din judet. Presedintele partidului a decis sã ia aceastã mãsurã, desi este un pic cam târziu, am pierdut mult cât timp a fost dl. Sârbu la conducerea organizatiei judetene”, a spus o sursã din interiorul PRM, la adãpostul interimatului.
Asearã, Biroul Permanent National al PRM a luat o decizie drasticã, excluzându-l din partid pe Florin Sârbu, cel care a condus destinele organizatiei judetene în ultimii doi ani. Decizia 139, din 23 noiembrie 2012, a fost semnatã de Corneliu Vadim Tudor, provocând un scandal de proportii în sânul PRM Vaslui. „DECIZIE: În Sedinta Biroului Permanent al Partidului România Mare, din data de 23 noiembrie a.c., s-a hotãrît excluderea din partid a numitului Florin Sârbu, care s-a vândut traseistului politic Bichinet Corneliu. Totodatã, a fost numit domnul profesor dr. Vasile Ofileanu în functia de presedinte interimar al Filialei PRM Vaslui. Domnul Vasile Ofileanu va lua de urgentã toate mãsurile necesare, în conformitate cu prevederile Statutului Partidului România Mare, pentru reorganizarea filialei si îmbunãtãtirea activitãtii acesteia”, se aratã în documentul oficial. O decizie care a fost luatã într-un moment de cumpãnã din istoria organizatiei judetene a PRM. Conform unor informatii, Sârbu intentiona sã treacã cu toate organizatiile România Mare la liberali, la cererea expresã a lui Bichinet, mai ales cã PRM nici nu si-a stabilit o listã de candidati la alegerile parlamentare.
Sârbu, alãturi de Bichinet si David la Chisinãu, ieri dupã-amiazã. La Vaslui e fierbere mare!
În timp ce Vadim lua aceastã decizie radicalã, Florin Sârbu era prezent la Chisinãu, la lansarea candidaturii oficiale a senatorului Cristian David, pentru diasporã. Conform unor informatii din interior, în câteva zile, Sârbu urma sã predea toate organizatiile PRM din judet lui Bichinet si conducerii PNL, însã Vadim a aflat si l-a exclus de tot din partid. De altfel, Sârbu a promovat o politicã de distrugere a PRM în ultimii doi ani, timp în care mai multe organizatii importante au fugit la USL, cu aprobarea tacitã a fostului colonel de politie. Sârbu a ajuns la conducerea PRM în martie 2010, atunci când Vadim Tudor a luat niste decizii extrem de dure, care au afectat si organizatia PRM de la Vaslui. „Biroul Permanent a hotãrât, prin vot, excluderea din partid a lui Lucian Bolcas pentru trãdarea intereselor PRM, prin pactizarea sa cu mafia lui Traian Bãsescu si pentru declaratiile publice pe care le-a fãcut, în totalã contradictie cu deciziile si punctele de vedere ale partidului”, anunta Vadim Tudor în 2010. Tot atunci, Biroul Permanent al PRM a hotãrât în unanimitate excluderea din partid a lui Corneliu Bichinet, presedintele Filialei Judetene Vaslui (vicepresedinte CJ Vaslui), Dumitru Codreanu, presedintele Filialei Judetene Botosani, si Marian Fulga, presedintele Filialei Judetene Arges, pentru abateri repetate de la disciplina de partid. PRM anunta cã va solicita conducerii Consiliului Judetean Vaslui sã ia o decizie în legãturã cu retragerea sprijinului politic al lui Corneliu Bichinet, vicepresedinte CJ, urmând ca partidul sa facã o altã nominalizare pentru aceastã functie. Nu s-a întâmplat nimic, iar Bichinet nu si-a pierdut functia.
Profesorul Ofileanu: „Vin temporar la conducerea PRM”
Fost senator PRM de Vaslui, reputat cadru didactic în comuna Tãcuta si cunoscut profesor la nivel de judet, Vasile Ofileanu a acceptat sã preia frâiele organizatiei judetene. „Este greu, sunt la distantã de Vaslui si îmi vine greu, însã voi încerca sã repar ce s-a stricat. Vin temporar pe functia de presedinte, timp de câteva luni, în care voi vedea ce mãsuri de pot lua pentru revitalizarea partidului”, a spus, asearã, Ofileanu.