* Istorie „la rece” * Consiliile de Administraţie ale Apaterm au reflectat întotdeauna structura politică a Consiliului Local *
Judecătorul sindic ar putea decide pe 25 octombrie reorganizarea sau falimentul Apaterm. La fel de bine, ar putea să dea un nou termen de judecată, caz în care agonia societăţii locale de distribuţie a energiei termice s-ar prelungi până nu se ştie când. Dacă marţi Apaterm va fi în faţa instanţei, miercuri ar putea avea parte de o judecată publică. Societatea şi ceilalţi factori implicaţi în cercul gigacaloriei vor fi nevoiţi să explice în faţa unei Comisii de Dialog Social lărgite, organizată de prefectul Paul Florea la Teatrul Dramatic, de ce 80.000 de apartamente, şcolile şi grădiniţele dârdâie de frig. Ar putea să fie o săptămână decisivă pentru Apaterm, dar şi pentru căldura gălăţenilor. Pentru acest motiv considerăm că e binevenită o retrospectivă „la rece” a existenţei acestei societăţi, analiză bazată pe ceea ce au decis aleşii locali în cei şapte ani de când Apaterm există în formula actuală. Hotărârile Consiliului Local la care facem trimitere sunt postate pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi.
A fost odată…
Apaterm a luat fiinţă în 1998 ca urmare a transformării Regiei Autonome de Gospodărie Comunală Galaţi în societate comercială cu capital integral de stat, având ca acţionar unic Consiliul Local Galaţi, prin preluarea activului şi pasivului fostei regii. Pentru că legea permitea, Consiliul de Administraţiei al societăţii a fost, până în iunie 2003, format din aleşi locali. Din ultimul CA de acest fel au făcut parte George Cubasa, Ioan Manole, Gelu Stan, Eugen Găvan, Teodoru Dobriţoiu şi Paul Florea. Ulterior, membrii CA au fost numiţi de partidele din CL.
În 2004, Consiliul Local a decis divizarea SC Apaterm SA Galaţi în două societăţi, Apaterm şi Apă Canal, măsură impusă de aprobarea şi implementarea proiectului ISPA “Reabilitare şi modernizare sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, construcţia unei staţii de epurare”.
Cristian Istrate, primul director al noului Apaterm
Pe 30 septembrie 2004, aleşii au votat raportul de divizare al Apaterm, actul constitutiv al SC Apă Canal, şi actul adiţional la actul constitutiv al SC Apaterm. Apă Canal a plecat la drum cu un capital de 15.580.475.000 de lei vechi. Capitalul social al SC Apaterm a fost de 16.047.325.000 de lei vechi, corespunzător unui număr de 641.893 de acţiuni, fiecare în valoare egală de 25.000 de lei vechi. Primul CA al noii societăţi a fost alcătuit din: Leonard Gogoaşă, Gheorghe Ciocea, Sergiu Atanasiu, Cristian Istrate, Nataliţa Buruiană, Petru Todoran şi Nicolae Mihai. Preşedinte CA şi director general a fost numit pentru trei luni conservatorul Cristian Istrate. La sfârşitul celor trei luni, pentru confirmarea pe post, Istrate trebuia să prezinte studiul de marketing, proiectul de rentabilizare, creştere a eficienţei economice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi organigrama. În decembrie 2004, Consiliul Local decide scutirea Apaterm de la plata redevenţei pe anul 2005, şi majorarea capitalului social cu 205.070.000 de lei vechi. Aleşii au decis ca obligaţiile de plată restante la 31 octombrie 2004 (data la care cele două societăţi împart activul şi pasivul), ale fostei societăţi Apaterm către Electrica Galaţi, să fie achitate şi evidenţiate doar în situaţiile financiare ale noului Apaterm. Contravaloarea redevenţei de care fusese scutită pe 2005 a fost alocată pentru plata obligaţiei restante la Electrica. În februarie 2005, în CA, Marian Debu intră în locul lui Gogoaşă, iar CL decide şi prelungirea mandatului lui Cristian Istrate.
George Cubasa, director din 2006
În februarie 2006, Cristian Istrate a demisionat, dar abia în aprilie, aleşii îl numesc director general şi preşedinte al CA la Apaterm pe social-democratul George Cubasa, tot pe o durată de trei luni. La sfârşitul celor trei luni, pentru confirmarea pe post şi în vederea stabilirii criteriilor de performanţă, Cubasa trebuia să prezinte studiul de marketing, proiectul de rentabilizare, creştere a eficienţei economice, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi organigrama. Noul CA al lui Cubasa a fost format din: Mihai Nicolae, Victor Florea, Gheorghe Ciocea, Nataliţa Buruiană, Pompiliu Comşa, Petrică Munteanu, Gheorghe Drăgan şi Ionel Borcea. În septembrie intervin iar schimbări în CA: pleacă Mihai Nicolae şi Pompiliu Comşa, şi intră Sergiu Atanasiu şi Ionel Sandu. Ulterior, Atanasiu demisionează şi îi ia locul Roberto Avram.
Ultimul CA
În octombrie 2008 Apaterm se alege cu un nou Consiliul de Administraţie format din Roberto Avram, Constantin Samoilă, Octavian Buţurcă, Nicu Totolici, Gabriel Enache, Sorin Enache şi George Cubasa. În februarie 2009, Avram este înlocuit cu Ilieana Sorocoleţ, iar ulterior, Buţurcă pleacă şi vine Dumitru Savin.
La finele anului 2008, Apaterm deţinea un capital social subscris şi vărsat de 1.625.237,50 lei, divizat în 650.095 de acţiuni. Declinul societăţii nu mai putea fi controlat aşa că, pe 7 iunie 2011, conform sentinţei comerciale a Tribunalului Galaţi, Apaterm a intrat în insolvenţă. Într-o şedinţă de îndată, pe 17 iunie 2011, CL decide numirea Adrianei Stratulat în funcţia de administrator special la SC Apaterm şi încetarea contractului de mandat al directorului George Cubasa, a membrilor Consiliului de Administraţie şi al reprezentantului AGA, care în aceşti şapte ani a fost, aproape neîntrerupt, Ionel Harţegan. Pe 31 decembrie 2011 expiră şi cea dea doua prelungire a contractului prin care societăţii Apaterm îi sunt concesionate reţelele de termoficare ale oraşului.
Destinul Apaterm şi căldura noastră ar putea fi decise în aceste şapte zile care urmează
Adriana Stratulat: „Consumatorul este stăpânul nostru”
În ciuda declaraţiilor pesimiste privind viitorul Apaterm, administratorul special Adriana Stratulat a susţinut că măsurile luate de când societatea este în insolvenţă demonstrează că se doreşte repunerea ei pe linia de plutire: „Eu nu am spus că voi face, eu m-am dus acolo şi am făcut! E o mare diferenţă şi arată determinarea noastră de a ne schimba şi a face Apaterm rentabil aşa cum spune regulamentul Uniunii Europene. Am găsit nişte soluţii, încercăm să ştergem penalităţile la asociaţiile de proprietari ca să putem încasa banii, bani de care avem şi noi şi CET nevoie ca să pornească sistemul, am dat oameni afară, ne-am restructurat Consumatorul este stăpânul nostru şi pentru el lupt. Sper ca pe 25 octombrie să avem confirmarea pe planul de reprganizare, pentru ca oamenii să înceapă să plătească din datorii. Fac toate eforturile să asigurăm căldură”, a declarat Adriana Stratulat.
Antoneta Gafiţuc: Un practician analizează viabilitatea planului de reorganizare
Experienţa de avocat a Antonetei Gafiţuc, prim-vicepreşedinta Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi, a stat la baza suspiciunilor ei că planul de reorganizare al Apaterm va fi confirmat marţi. „Confirmarea judecătorului sindic întârzie pentru faptul că au fost depuse contestaţii. Termenul este pe 25, dar nici atunci nu se va soluţiona pentru că a fost desemnat un practician care să analizeze viabilitatea acelui plan. Se pare, mai departe, că nu se vor opri nici măcar aici, pentru că, la rândul lor cei care au înaintat contestaţii, printre care şi noi, avem dreptul să cerem un alt consilier care să spună un punct de vedere faţă de acest plan, deci ne ducem în noiembrie sau poate chiar în decembrie cu acest plan de reorganizare, situaţie în care nu se lămureşte nimic între Apaterm şi Electrocentrale”, a spus Antoneta Gafiţuc.