* Deci se poate! O conductă de canalizare este introdusă în subteranul Galaţiului fără săpături deschise, fără praf, fără trafic oprit şi fără rute ocolitoare *
Au trecut doi ani de când firmele de construcţii angrenate în proiectul ISPA de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi de canalizare au dat primul târnăcop în solul Galaţiului. Doi ani în care zeci de străzi din municipiu au fost închise circulaţiei şi au fost „disecate” pentru a primi ţevi noi. Doi ani de lucrări care, pe termen lung, generează beneficii uriaşe pentru comunitate, dar care, pe termen scurt, au efecte detestabile: praf, trafic de coşmar şi, după închiderea fiecărui şantier, carosabil groaznic.
Nimic din toate astea nu se găseşte, însă, la Elice. Acolo se introduce o conductă de canalizare în subteran, sub aleea pietonală dintre blocurile P. Şi, cu toate că lucrările sunt în plină desfăşurare, aleea este intactă. Ba mai mult, riveranii îşi fac liniştiţi siesta pe băncile din zona de promenadă. Ce nu ştiu ei este că, dedesubt, o maşinărie impresionantă lucrează.
Este un utilaj de foraj orizontal, unul dintre puţinele de acest fel din Europa, care efectuează două operaţiuni simultan: sapă tunelul subteran şi introduce ţeava de canalizare. În lungime de 180 de metri, tunelul are un diametru de 2.000 de milimetri, în timp ce conducta are 1.500 de milimetri în diametru. În câteva luni, ea va prelua apele uzate strânse de colectorul de la Nespălata şi le va transporta la Staţia de Pompare aflată în construcţie la Elice, care, la rândul ei, le va trimite către Staţia de Epurare de lângă Nalba.
„Operaţiunea are loc în cadrul proiectului ISPA Staţie de Tratare a Apelor Uzate. Tehnologia utilizată este Pipe Jacking, fiind asigurată de către un echipament de tunneling aflat în proprietatea firmei Confort”, a declarat, ieri, viceprimarul Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco.
Societatea de construcţii a executat o lucrare similară şi în Capitală. „Tot prin metoda forajului orizontal, în aprilie 2010 am introdus 160 de metri de ţeavă la Pasajul Băneasa din Bucureşti”, a afirmat deţinătorul Confort, Corneliu Mangalea.
Potrivit acestuia, tehnologia pe care a pus-o acum la dispoziţia Primăriei Galaţi nu a fost folosită prea des în România pentru că, deşi este extrem de eficientă, ea este foarte costisitoare.
„Soluţia forajului orizontal a mai fost utilizată în Piteşti, tot într-un proiect ISPA, însă acolo s-a folosit utilajul unei firme franceze. Mai există unul în Grecia. Al nostru a costat două milioane de euro şi este unul dintre cele mai mari din Europa, putând fora pe o distanţă de până la 400 de metri, cu o viteză maximă de 35 de centimetri pe minut”, a explicat Corneliu Mangalea.
La P-uri forează, însă, cu o viteză de şapte ori mai mică. „Aici forăm 5 centimetri pe minut pentru că nu ne permite solul, care are o consistenţă variabilă, nu este stabil, se lichefiază foarte repede. Am găsit pungi de apă”, a spus patronul Confort. Acesta a apreciat că lucrarea va fi gata la sfârşitul săptămânii viitoare.
L-am întrebat pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco de ce Primăria şi operatorul Apă Canal, beneficiarul lucrărilor ISPA, nu au aplicat soluţia forajului orizontal şi în tronsoanele executate în ultimii doi ani. „Nu s-a folosit pentru că, la momentul proiectării, în 2003, nu se ştia de această tehnologie”, a răspuns viceprimarul.
„Nu se va folosi nici la lucrările rămase de executat pe ISPA pentru că, în primul rând, au început deja şi, în al doilea rând, pentru ele nu s-a aprobat utilizarea acestei tehnologii. Ea a fost acceptată doar aici, la Elice”, pentru a proteja zona, a completat oficialul. Cu alte cuvinte s-au primit banii pentru alt tip de lucrări, chiar dacă utilajul performant se află în posesia unui gălăţean.
Există, totuşi, o rază de speranţă. „Pe viitor, sper să implementăm cât mai des soluţia forajului orizontal, astfel încât lucrările la infrastructura de utilităţi să nu mai genereze blocaje în trafic, praf şi zgomot”, a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.
* Când citeşti că există astfel de soluţii, mai rapide, mai puţin costisitoare pentru locuitori etc, te simţi ca într-un banc prost. Un astfel de utilaj există în Galaţi de câţiva ani buni. Iar noi râcâim străzile de tot atâta timp. Gurile rele spun că nu proiectarea a împiedicat folosirea forajului orizontal, ci divergenţele dintre părţile beligerante, vezi Primăria şi fostul candidat la scaunul de primar, Cornel Mangalea.