Beniamin Samuil Antemie, afaceristul rădăuţean cunoscut şi sub numele de Sam, căruia cămătarii i-au tăiat un deget în mai 2009 pentru că nu a returnat un împrumut, a ajuns în arest preventiv.
Totul are legătură cu evenimentele de acum cinci ani, iar Sam a fost arestat preventiv ieri pentru 30 de zile sub acuzaţia de favorizare a infractorului. La ultimul termen de judecată al procesului care se derulează cu viteza melcului la Judecătoria Rădăuţi, Sam Antemie şi-a schimbat declaraţiile date atât în faţa procurorului, cât şi în faţa magistratului care analizează dosarul. Mai exact, bărbatul a spus că degetul nu i-a fost tăiat de Radu Popescu, zis „Popescanu”, asistat de ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv Vasile Coroamă, zis „Tomuţa”, Petru Muntean, zis „Murgu”, toţi trei din Vicovu de Jos, precum şi Radu Sfichi, zis “Ţârcoi”, din comuna Gălăneşti.
Sam Antemie a spus că şi-a tăiat degetul singur, ceea ce însemna că toată ancheta derulată de poliţişti şi procurori a fost de prisos.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nu au înghițit această găluşcă şi au fost de părere că Sam Antemie a fost forţat să-şi schimbe declaraţia. Pentru că au considerat că afaceristul a pactizat cu inculpaţii din dosar, procurorii au emis în cursul zilei de marţi, 10 iunie, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, Sam Antemie a fost adus în faţa unui magistrat de la Judecătoria Rădăuţi, care a admis propunerea de arestare.
Interesant este că deşi procesul a început încă din ianuarie 2010, acesta nu s-a finalizat nici până acum. Mai mult, în urmă cu aproximativ doi ani, Sam Antemie a fost audiat de judecător, dar culmea coincidenţei, calculatorul s-a defectat şi declaraţia nu a putut fi dată până la capăt. De atunci şi până pe 30 mai 2014, Sam Antemie nu a mai dat pe la proces, deşi a fost citat constant, semn că nu-şi mai dorea pedepsirea celor care l-au lăsat fără un deget.
„Te tai bucăţi şi te îngrop în spatele casei”
În primăvara anului 2008, susţin anchetatorii, Beniamin Samuil Antemie a împrumutat, cu dobândă între 10-15% pe săptămână, sume mai mari de bani, în mai multe tranşe, de la Coroamă, Sfichi şi Muntean, precum şi de la soţia şi cumnatul acestuia din urmă.
Din totalul împrumutat, Sam a achitat periodic, până în toamna anului 2008, diverse sume de bani doar lui „Tomuţa”, de la care luase iniţial, fără a semna vreun înscris sau contract de împrumut, suma de 36.000 de euro.
Întrucât nu a mai putut achita restul banilor şi dobânzile aferente, Sam a fost ameninţat în mai multe rânduri cu acte de violenţă şi chiar cu moartea.
În seara zilei de 30 aprilie 2009, „Tomuţa” şi „Ţârcoi” s-au dus cu autoturismul acestuia din urmă la Suceviţa, unde s-au întâlnit cu mai mulţi prieteni şi au consumat băuturi alcoolice.
Când s-au întors la Vicovu de Jos, „Tomuţa” şi-a adus aminte de datornicul Sam şi l-a sunat pe telefonul mobil, însă acesta nu i-a răspuns.
În urma insistenţelor, în jurul orei 5:00, Antemie l-a sunat pe Coroamă, iar acesta din urmă i-a cerut să se prezinte imediat la locuinţa sa, ameninţându-l că, se arată în rechizitoriu, în caz contrar îi va tăia capul.
De frică, Beniamin Samuil Antemie s-a urcat în maşină şi s-a dus la Vicovu de Jos.
Între timp, însă, Vasile Coroamă l-a sunat şi pe Petru Muntean şi l-a chemat la vila sa. Dându-şi seama că „Tomuţa” era beat şi fiindu-i teamă să nu aibă probleme cu el, mai ales că îi datora 20.000 de euro, Muntean a renunţat să mai meargă la serviciu, unde trebuia să fie în jurul orei 7:00, şi s-a dus la vila familiei Coroamă.
În momentul în care a ajuns la faţa locului, afaceristul rădăuţean i-a cerut lui „Tomuţa” un nou termen pentru achitarea datoriei, însă răspunsul cămătarului a fost clar: „te tai bucăţi şi te îngrop în spatele casei”.
Obligat să bea oţet, „să se mai cureţe de prostii”
La un moment dat, explică anchetatorii, Coroamă i-a spus lui Antemie că trebuie să-l pedepsească şi i-a turnat într-un pahar circa 100 de mililitri de oţet şi l-a obligat pe afacerist, ameninţându-l cu o toporişcă, să-l dea peste cap, „ca să se mai cureţe de prostii”.
Sfichi şi Muntean, se arată în rechizitoriu, au început să râdă, însă „Tomuţa” le-a închis gura imediat, spunându-le că urmează ei la rând.
Deşi implora să fie lăsat în pace, să nu mai fie chinuit, Beniamin Samuil Antemie era ameninţat tot mai vehement de Vasile Coroamă că-i va tăia o mână ori laba piciorului.
„Tomuţa” i-a cerut lui „Ţârcoi” să-i aducă, din bibliotecă, un cuţit confecţionat special pentru luptă, armă descoperită ulterior, la data de 21 mai 2009, în locuinţa surorii inculpatului Radu Popescu.
Cu acel cuţit, „Tomuţa” a continuat să-l ameninţe pe afaceristul datornic, în timp ce acesta din urmă îl implora să-l ierte.
Chemat să vadă o „judecată adevărată”
De la oţetul pe care l-a băut forţat, lui Sam i s-a făcut rău, moment în care Vasile Coroamă le-a cerut celorlalţi doi inculpaţi să-l scoată afară din casă.
„Tomuţa” le-a solicitat lui „Ţârcoi” şi lui „Murgu” să facă împreună „judecata” lui Sam, însă, cum aceştia nu s-au arătat prea entuziaşti, le-a spus că pot să plece acasă, urmând a-l chema în ajutor pe „tovarăşul său, fratele său”, „Popescanu”, eliberat recent din penitenciar.
Anchetatorii spun că, deşi Sfichi şi Muntean aveau posibilitatea să plece şi, eventual, să anunţe poliţia, nu au făcut-o şi au rămas mai departe la vila lui Coroamă.
Între timp, a ajuns şi „Popescanu”, precum şi o altă persoană (martor în dosar), căreia „Tomuţa” trebuia să-i restituie nişte bani şi pe care a sunat-o să vină la faţa locului, pentru a-i arăta cum se face o „judecată adevărată” a celui din cauza căruia nu reuşeşte să-i dea împrumutul înapoi.
Pentru a-l teroriza efectiv pe afaceristul sechestrat, „Tomuţa” a înfipt de mai multe ori toporul într-o bucată de lemn, trecând la câţiva centimetri de capul victimei.
Scena mutilării, descrisă de anchetatori
Scenele de tortură nu se opresc aici. După ce „Popescanu” şi „Tomuţa” i-au turnat cu forţa pe gât afaceristului datornic şi restul de oţet rămas în sticlă, „Ţârcoi” a adus două bucăţi de sfoară, cu care primii doi i-au legat victimei mâna dreaptă de la încheietură, precum şi degetul inelar.
Pentru că Sam se zbătea şi se opunea din răsputeri, „Tomuţa” a vrut să-l lovească cu muchia toporului în cap, însă afaceristul a reuşit să se apere, băgând în faţă braţul stâng.
Procurorii descriu exact scena mutilării lui Beniamin Samuil Antemie : „Popescanu” l-a prins de gât pe afacerist, din spate, „Ţârcoi” a tras de capetele de sfoară pentru a întinde mâna victimei şi degetul inelar, iar „Tomuţa” a fixat cu mâna sa stângă mâna dreaptă a victimei pe masă şi i-a secţionat transversal ultima falangă a degetului inelar.
Victima a suferit o hemoragie puternică, în urma căreia au fost stropite cu sânge dalele de piatră din curte, cât şi banca pe care a stat.
Degetul tăiat, mâncare pentru câini
Vasile Coroamă, susţin anchetatorii, i-a spus afaceristului plin de sânge că-şi face un medalion cu bucăţica de deget tăiată şi, dacă nu îi va restitui datoria, îi va mai tăia un deget, apoi o ureche şi tot aşa mai departe.
Deşi Sam l-a rugat disperat să-i dea bucata de deget înapoi, pentru a încerca să o pună la loc la spital, „Tomuţa” a aruncat-o unui câine care era prin curte şi care a mâncat-o.
Ulterior, la ordinul lui Coroamă, Muntean şi Sfichi au spălat urmele de sânge.
La insistenţele victimei, Coroamă, Muntean şi Popescu au urcat-o în maşină şi au pornit spre spitalul din Rădăuţi, nu înainte de a-i atrage atenţia victimei să nu declare nimic din ceea ce s-a întâmplat.
“Popescanu”, se mai spune în rechizitoriu, l-a avertizat chiar că, dacă “Tomuţa” va ajunge la puşcărie, el va rămâne liber şi va avea grijă de familia afaceristului.
Şi soţia victimei, Valerica Antemie, a fost ameninţată pe holurile spitalului de către Muntean şi Coroamă, care i-au spus că “de data aceasta a fost vorba de un deget, însă data viitoare va fi mult mai rău”.
Femeia a fost sunată şi câteva ore mai târziu, când soţul ei se afla pe masa de operaţie, iar mesajele erau clar de intimidare.
Deşi iniţial a declarat că s-a autoaccidentat, tăindu-şi degetul din greşeală, pe când tăia lemne, Beniamin Samuil Antemie s-a consultat cu familia sa şi a decis, în cele din urmă, să spună totul poliţiei.
Expertiza a stabilit că Sam nu-şi putea tăia singur degetul
Pentru a verifica declaraţiile lui Vasile Coroamă, care susţine că de fapt Beniamin-Samuil Antemie s-a tăiat singur şi apoi a inventat toată această poveste pentru a-l băga la închisoare şi a scăpa de datoria de 147.000 de euro, după cum susţine „Tomuţa”, anchetatorii au dispus la data de 18 mai 2009 efectuarea unui experiment judiciar, iar concluziile au fost că victima nu avea cum să-şi taie singură degetul cu pricina.
Ba mai mult, pentru a verifica sinceritatea declaraţiilor lui Beniamin Samuil Antemie, anchetatorii l-au dus pe acesta la detectorul de minciuni, iar rezultatul a fost că afaceristul spune adevărul în ceea ce priveşte episodul torturii de la locuinţa lui Vasile Coroamă.
De cealaltă parte, Sfichi şi Muntean au refuzat să fie testaţi la poligraf, deşi iniţial au declarat că sunt de acord.
Printre probe se numără şi o înregistrare în celula din arestul poliţiei în care au fost încarceraţi împreună, deloc întâmplător, Sfichi şi Muntean. Cei doi au discutat despre retragerea declaraţiilor date iniţial de Sfichi şi despre prezentarea unei variante fabricate cu intenţia de a conduce ancheta pe o pistă greşită.
Sam Antemie, judecat şi pentru ţepe date la bănci
Sam Antemie mai este personaj principal şi într-un alt dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată. Împreună cu alte persoane, printre care şi Radu Sfichi, afaceristul rădăuţean este acuzat că a contractat credite de la mai multe bănci din judeţul Suceava, în perioada 2005-2008, prejudiciul creat ridicându-se la peste 800.000 de euro.
Schema a fost gândită de Sam Antemie şi Radu Sfichi, care „mulgeau” bani de la bănci prin intermediul unor alte persoane şi pe care ulterior îi foloseau în scop propriu.
În total, au fost „convinse” să ia împrumuturi 47 de persoane, suma totală pusă în joc fiind de 310.400 de euro, respectiv 2.190.100 de lei.
Toţi banii au intrat în conturile firmelor SC Inter Kolb SRL Rădăuţi, aparţinând lui Beniamin Samuil Antemie, şi SC Sfiva SRL Gălăneşti, patronată de Radu Sfichi.
Băncile care au dat credite neperformante sunt BCR Rădăuţi şi BCR Siret, CEC Suceava şi CEC Rădăuţi, dar şi Alpha Bank Rădăuţi.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-06-12/Sam-Antemie-afaceristul-caruia-camatarii-i-au-taiat-un-deget-arestat-pentru-ca-a-incercat-sa-i-scoata-basma-curata-pe-agresori#ixzz34VGUResg