Salariile bugetarilor vor creşte cu aproape o treime, iar salariul mediu brut va ajunge la 4.000 de lei în 2021, a anunţat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru.
Ministrul Muncii mai spune că românii cu salarii foarte mici vor beneficia de o majorare şi de 70%! Totodată, ministrul Muncii promite şi o creştere a pensiilor cu aproximativ 5%.
Legea salarizării unitare va fi depusă în Parlament în cel mult două săptămâni, a precizat ministrul.
„Ne permitem o creștere de 14 miliarde de lei până în 2021. Asta inseamna o creștere de 29,1% a masei salariale în sector. Acest lucru va avea un impact pozitiv pentru sectoarele cel mai puțin privilegiate de măriri în ultima vreme cum ar fi autoritățile publice locale, asistența socială, cultură și o parte din zona de armată unde soldatii au sub salariul minim. Aceste zone vor creste cu mai mult de 30% putand ajungand la 60-70%”, a declarat ministrul Muncii.