spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Salarii de peste 1.400 Euro pentru vorbitorii de limbi nordice sau olandeză

- Advertisement -

În general, cele mai mari salarii ca începători (poziţii de entry level) în industria de call center din România le primesc vorbitorii de limbi nordice sau de olandeză: pentru aceşti angajaţi, retribuţiile de start se situează, în medie, între 1.450–1.900 Euro brut pe lună, în funcţie de toate abilităţile solicitate pentru fiecare post în parte, arată o analiză realizată de compania americană CGS, cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing din România.

În topul celor care au cele mai avantajoase salarii din call centere se află, de asemenea, vorbitorii de germană, portugheză sau limbi central-europene, cu o medie de 850–1.200 Euro brut pe lună.

“Salariile acordate angajaţilor care cunosc limbile străine menţionate anterior ajung la acele niveluri în primul rând întrucât vorbitorii respectivi sunt greu de găsit pe piaţa muncii, iar noi avem cereri pe aceste segmente din partea companiilor-clienți pentru care furnizăm serviciile de outsourcing. În plus, în general solicităm aceloraşi angajaţi inclusiv dezvoltarea unui anumit set de competenţe suplimentare (cel mai adesea tehnice), pe baza trainingurilor susţinute în firmă împreună cu companiile beneficiare; desigur că ajungem astfel la un profil de angajat care trebuie retribuit pe măsură”, a precizat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România.

Companiile care doresc să îşi externalizeze o serie de servicii (precum suportul tehnic, relaţiile cu consumatorii, vânzările etc) devin clienți ai call centerelor, astfel încât pe funcţiunile menționate lucrează angajaţi care trebuie să interacționeze cu persoane din întreaga lume. Angajarea vorbitorilor de limba germană pune cele mai mari probleme, întrucât standardele solicitate ca şi cunoaştere a limbii vorbite sunt foarte ridicate şi trebuie să fie completate de diferite aptitudini tehnice, aşa încât selecţia este foarte riguroasă.

Cunoscătorii de poloneză, cehă, olandeză şi suedeză sunt, de asemenea, în topul candidaţilor greu de găsit pe piaţa muncii.

Ca şi număr de angajaţi, call centerele au cel mai mare număr de posturi pentru vorbitorii de română, engleză, franceză, germană şi italiană. “Pentru proiectele pe limba română, unde nu sunt solicitate competenţe tehnice avansate, salariile din call centere se situează în jurul salariului mediu pe economie și- conform performanţelor fiecărui angajat- veniturile cresc adesea cu 20-30%, în funcţie de bonificaţii.

În ceea ce priveşte limba engleză, media salarială se situează între 450 – 750 Euro brut pe lună, în funcţie de proiect, tipul de call center, competenţele tehnice ale angajatului etc”, a arătat Vladimir Sterescu. “În multe firme, la salarii se adăugă bonusuri de performanţă, premii, tichete de masă etc. Astfel, vorbitorii de limbi de circulaţie europeană ajung în primul an de muncă la venituri situate între 600 – 850 Euro brut”, a arătat Vladimir Sterescu.

– See more at: http://www.desteptarea.ro/salarii-de-peste-1-400-euro-pentru-vorbitorii-de-limbi-nordice-sau-olandeza/#sthash.GgpPZwJf.dpuf

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.