INVESTIȚIE… Raionul Nisporeni din Republica Moldova se poate lăuda în prezent cu o sală de haltere cum nu se găsește în județul Vaslui, care poate găzdui competiții atât naționale cât și internaționale. Investiția nu se putea realiza fără sprijinul financiar al Consiliului Județean Vaslui, care a pus la bătaie peste o sută de mii de euro ca Raionul Nisporeni să devină capitala halterelor din Republica Moldova.
În data de 8 aprilie 2023, Raionul Nisporeni din Republica Moldova a solicitat Consiliului Județean Vaslui o susținere financiară pentru implementarea unui proiect denumit “Modernizarea și reconstrucția Centrului de Tineret și Sport, Construcția anexei noi a sălii de haltere”. Deși sportul din județul Vaslui e crunt subfinanțat, iar adolescenții și tinerii care îl mai practică aproape că nu mai sunt băgați în seamă de autoritățile locale și județene ( a se vedea Gala Sportului Vasluian care nu a mai fost organizată în ultimii patru ani), Dumitru Buzatu nici nu a stat pe gânduri și, profitând de faptul că are majoritate în CJ Vaslui, a sărit în ajutorul fraților de peste Prut. Astfel, pe 21 aprilie, CJ Vaslui a aprobat finanțarea proiectului mai sus menționat, cu o valoare totală de 112.117 euro din care suma de 100.345 euro (reprezentând 89,5%) finanțată de județul Vaslui prin Consiliul Județean și suma de 11.772 euro (reprezentând 10,5%) finanțată de Consiliul Raional Nisporeni. De-a lungul ultimilor doi ani 2022 și 2023, frații de peste Prut au depus patru cereri de plată către instituția condusă până de curând de Dumitru Buzatu, cea mai recentă în data de 14 septembrie 2023. Valoarea sumelor solicitate la decontare penrtu cererile de plată depuse în perioada de implementare a proiectului au fost: 21.211 euro în data de 15 decembrie 2022, 24.251 euro în 7 martie 2023, 28.770 euro în data de 13 iunie 2023 și 5.006 euro în data de 14 septembrie 2023. Astfel, după ce s-a tras linia, s-a constatat că s-a utilizat suma de 79.239 euro, înregistrându-se o economie de 21.105 euro. Pentru a justifica cheltuirea sumelor alocate pentru implementarea proiectului, Raionul Nisporeni a elaborat printr-o firmă autorizată raportul de audit aferent raportului financiar. În plus, în data de 26 mai 2023, reprezentanții compartimentului de specialitate din cadrul Consiliului Județean Vaslui au efectuat o vizită de lucru la fața locului, pentru analiza pe șantier a stadiului lucrărilor și a conformității documentelor depuse cu originalele existente la sediul beneficiarului. Ca urmare a vizitei și a analizei documentelor depuse, s-a constatat că activitățile realizate corespund cu fișa de proiect și cu prevederile acordului de finanțare. Astfel, după doi ani, Raionul Nisporeni s-a ales cu o sală nouă de haltere, construită cu banii vasluienilor, în timp ce sportivii din județul nostru nu au o asemenea infrastructură.
🤣🤣🤣in timp ce orasele judetului nu detin sali polivalente sau infrastructura sportiva🤣🤣🤣
Cine a zis ca Vasluiul nu are bani????
Are bani la greu, mai puțin pentru romanii plătitori de taxe, banii ii investește în Moldova…ca de acolo vin taxele !!!!!