spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

S-au strivit de microbuzul de pe contrasens, la trei luni de zile după ce s-au căsătorit

- Advertisement -

Cei doi tineri care au murit în cumplitul accident rutier petrecut vineri seară, pe DN 17, în apropiere de Păltinoasa, erau proaspăt căsătoriţi, cununia civilă a celor doi fiind oficiată la sfârşitul lunii iulie a acestui an, la Primăria comunei Poieni Solca.

Tânărul în vârstă de 29 de ani se angajase de curând şi lucra în municipiul Suceava, ca agent de distribuţie pentru un hipermarket. Vineri seară a plecat spre Poieni Solca, alături de el în maşină fiind soţia sa, în vârstă de 25 de ani, şi sora celei din urmă, în vârstă de 15 ani.

Viaţa celor doi soţi s-a sfârşit brusc şi cumplit, într-o fracţiune de secundă, după ce maşina a derapat şi s-a lovit de un microbuz care circula regulamentar din sens opus.

„Anul acesta, în vară, i-am cununat, i-am felicitat pentru pasul făcut, iar acum toată comunitatea este şocată de cumplita veste. Băiatul era localnic, din Poieni Solca, dintr-o familie bună, de oameni gospodari, în timp ce fata este din satul Pârteştii de Sus, comuna Cacica”, a spus primarul din Poieni Solca, Simion Jucan.

Al treilea şofer implicat în accident: “Totul s-a întâmplat dintr-o dată, numai ce am văzut praf şi sticlă….”

Cumplita dramă s-a petrecut în jurul orei 19.15, la aproximativ 500 de metri de intersecţia spre Ciprian Porumbescu.

Vasile Filimon, tânărul de 29 de ani din Poieni Solca, conducea un autoturism Matiz, dinspre Suceava spre Păltinoasa. Pe scaunul din dreapta era soţia sa, Maria Boloca, în vârstă de 25 de ani, care nu apucase încă să-şi schimbe buletinul de identitate, în timp ce pe bancheta din spate se afla Ionela, sora în vârstă de 15 ani a tinerei care a murit.

Conform anchetei poliţiştilor rutieri, pe un sector de drum uşor în pantă, la ieşirea dintr-o curbă la stânga, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovindu-se violent de microbuzul cu 30 de locuri condus de Vasile Ursache, din municipiul Suceava, care efectua o cursă regulată pe ruta Băile Felix – Rădăuţi.

Autoturismul Matiz a fost lovit violent şi proiectat înapoi pe sensul său de mers, perpendicular cu axul drumului, unde a fost acroşat uşor de un alt autoturism care venea din spate.

Şoferul care venea din spatele Matiz-ului a relatat scena de coşmar: “Eram la distanţă, veneam în spatele Matiz-ului, totul s-a întâmplat dintr-o dată, numai ce am văzut praf şi sticlă…. Am frânat şi m-am dus uşor până în Matiz”, a declarat Dumitru Brădăţan, din Stulpicani.

Sora de 15 ani a tinerei care a murit a suferit leziuni serioase, dar a scăpat cu viaţă

Impactul fatal a fost fără îndoială cu microbuzul.

„Maşina a venit efectiv direct în noi. Nu a intrat în depăşire sau altceva, efectiv a venit direct în noi”, a relatat şi unul dintre cei 23 de pasageri din microbuz.

Cei doi tineri, soţ şi soţie, au fost prinşi între fiarele contorsionate ale Matiz-ului, echipajul de Descarcerare al Pompierilor care a ajuns la faţa locului găsindu-i decedaţi.

A scăpat cu viaţă doar minora în vârstă de 15 ani, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava.

Medicii au diagnosticat-o cu politraumatisme grave, estimând preliminar că are nevoie de 15-20 de zile de îngrijiri medicale.

Un derapaj pe carosabilul ud, cauza cea mai probabilă a accidentului

Carosabilul ud pare să fi contribuit în mare parte la producerea tragediei.

Subcomisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a declarat: „Ce ştim cert este că şoferul autoturismului Matiz a pătruns pe sensul opus de mers, unde s-a izbit frontal de microbuzul de transport persoane. Urmează să stabilim cu exactitate cauzele produceri accidentului, care s-a produs probabil şi pe fondul carosabilului umed. La ora producerii tragediei ploua”.

Neadaptarea vitezei la carosabilul umed, în curba uşoară la stânga, aceasta pare a fi cea mai plauzibilă cauză a accidentului.

Tragedia de vineri seară vine după un şir de accidente grave, cu morţi sau răniţi grav, care s-au succedat pe DN 17.

Acest drum naţional, dinspre Suceava spre Ardeal, a fost o adevărată şosea a morţii în ultimele luni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.