SERIOȘI… Pe șantierul Variantei de ocolire a Municipiului Bârlad se lucrează intens. Constructorul a informat că, în acest moment, la obiectivul de investiții se acționează, zilnic, cu peste 100 de autocamioane, 54 de utilaje (buldozere, excavatoare, buldoexcavatoare, macarale, etc) și peste 200 de muncitori. Lucrările se desfășoară pe tot traseul obiectivului, în special la terasamente, poduri, podețe și supratraversări (cea mai lungă fiind supratraversarea căii ferate din partea de sud, care va avea o lungime totală de 240 metri). Lucrarea a început pe 6 august 2020 și are timp de execuție 26 de luni, iar în prezent lucrările s-au intensificat, fiind ridicat primul pod peste râul Bârlad, din cele trei câte sunt prevăzute în proiect.
Lucrările la Varianta de Ocolire a Bârladului sunt în toi, ajungând undeva la peste 34 % nivel de execuție. Acestea avansează cu circa 5-10% pe lună, lucru care ne face să credem că lucrările vor fi încheiate la timp. Așa după cum v-am precizat în urmă cu o săptămână, prin vocea inginerului Gheorghe Rusanovschi, reprezentantul constructorului, lucrările sunt acum concertate pentru a se realiza podurile, podețele și terasamentele. Pentru cei curioși și sceptici, putem preciza că pe șantierul Variantei de Ocolire nimeni nu are timp de vorbă, pentru că se muncește din răsputeri.
“Primul pod este deja realizat aproape în totalitate. Vedeți cu toții că se poate circula pe VO, adică pe o parte bună din ea, chiar dacă nu e încă cu asfalt. În paralel, tot în zona sudică, se efectuează lucrări și la repoziționarea conductei de alimentare cu apă a municipiului Bârlad, precum și la amenajarea sensului de intrare în localitate, care va fi unul deosebit de frumos, cu pasarelă și drumul european pe sub ea. Să știți și dumneavoastră, că intrarea în Bârlad se va face pe sub pasarelă, iar pe VO se va intra peste pasarelă. Lucrările sunt realizate, până la acest moment, în proporție de peste 34%.”, a spus primarul Dumitru Boroș.
Varianta de Ocolire a Bârladului prezintă următoarele elemente: lungime de 11, 281 km de cale rutieră nouă la profil de drum național; suprafață expropriată în vederea realizării investiției este de 43 ha; se prevede construirea a 4 poduri, 3 pasaje, 2 intersecții și 2 parcări de scurtă durată; valoarea investiției este de 223,672,793.15 lei (inclusiv TVA) și este asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost cîștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoșani, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 186.557.576,44 lei. Termenul de execuție a șoselei de centură este iunie 2022.