– Centrul de Afaceri si Expozitii a fost inaugurat ieri, in prezenta autoritatilor locale si judetene din Bacau, dar si din Regiunea Nord – Est – manifestarea s-a dorit si s-a reusit a fi una pentru oamenii de afaceri si mai putin pentru politicieni – la eveniment au luat parte numerosi oameni de afaceri din Bacau si Moldova, precum si numerosi tineri de la liceele si colegiile bacauane – inaugurarea CAE a inclus un ceremonial religios, deschiderea expozitiilor “Fabricat in Bacau” si “Salonul Auto Bacau” sau simpozionul “Criza si economia Regiunii Nord – Est” u manifestarile se vor incheia, duminica, 25 septembrie
Centrul de Afaceri si Expozitii “Mircea Cancicov” a fost inaugurat ieri. Evenimentul a fost organizat de Primaria Bacau si de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Bacau. Au fost prezente oficialitati locale si judetene, reprezentanti ai camerelor teritoriale de comert din Moldova si agenti economici din Regiunea Nord – Est. Centrul de Afaceri si Expozitii (CAE) este situat la iesirea din Bacau, spre Onesti. Evenimentele au demarat cu taierea panglicii de catre primarul Romeo Stavarache, sefii judetului, dar si de PS Ioachim Bacauanul, episcopul vicar al Arhiepsicopiei Romanului si Bacaului. Un sobor de preoti in frunte cu Prea Sfintitul a oficiat ceremonialul religios.
La final, PS Ioachim Bacauanul i-a oferit presedintelui Adunarii Generale a Actionarilor de la CAE, Corneliu Pricope, o icoana. “Este unul dintre cele mai importante momente din actualul mandat la Primaria Bacau. Este un vis care mi-a incoltit in minte inca in anii ’90, cind participam la expozitii in centre similare din Germania. In 2004 am gindit acest proiect si dupa sapte ani el a devenit realitate. Pentru municipiul Bacau, pentru oamenii de afaceri bacauani, pentru judetul nostru, dar si pentru Regiunea Nord – Est va deveni un punct de plecare, un loc care va aduce plus valoare, un motor al afacerilor”, a declarat primarul Romeo Stavarache. Presedintele Consiliului Judetean Bacau a vorbit si el despre importanta unei astfel de investitii. “Este un succes care se datoreaza municipalitatii din Bacau si la mare distanta Consiliului Judetean si Guvernului Romaniei. Este o investitie pentru mediul de afaceri pe care municipiul si judetul Bacau o merita din plin”, a declarat Dragos Benea.
Se incurajeaza producatorii autohtoni
La eveniment au luat parte numerosi agenti economici bacauani, dar si oaspeti din Regiunea Nord – Est. Generatia tinara a fost reprezentata de elevi de la liceele si colegiile bacauane, semn ca viitorul mediului de afaceri bacauan este pe miini bune. In cadrul CAE au fost deschise ieri doua expozitii. Prima este destinata producatorilor si procesatorilor din judetul Bacau. Ea s-a deschis sub denumirea de “Fabricat in Bacau”. Expozitia a ocupat prima sala de expozitie. Aici au luat parte producatori de lemn, de materiale de constructie, de legume si fructe, de produse alimentare sau de bauturi. Fiecare producator a venit cu tot ce are mai bun. Astfel, aici a fost o buna ocazie de a se lansa produse noi, cum a fost cazul sortimentelor de mere “Amalia”. In al doilea spatiu expozitional a fost organizata o prezentare a ultimelor modele de masini, precum si accesorii. Ambele expozitii vor fi deschise pina pe 25 septembrie.
Patronii si autoritatile au intors criza pe toate fetele
Un alt eveniment ce a marcat inaugurarea CAE a fost simpozionul “Criza si economia Regiunii Nord – Est”. Acesta a fost gazduit in sala mare de sedinte din centru. La el au luat parte ageni economici bacauani, reprezentanti ai autoritatilor locale, judetene si patroni din Regiunea Nord – Est. Acestia au discutat despre modul in care criza a afectat fiecare judet in parte, pe cifre, obstacole si solutii pentru mediul de afaceri, iar apoi s-a trecut la partea interactiva cu agentii economici. Primarul Romeo Stavarache a prezentat datele despre municipiul Bacau, despre facilitatile pe care le-a acordat municipalitatea investitorilor sau despre proiectele de peste 200 milioane de euro atrase in oras. “In municipiul Bacau aplicam toate facilitatile pe care legea ni le permite, cum ar fi reducerea taxelor sau a impozitelor. Bacaul are si o strategie de dezvoltare pe urmatorii ani, iar la final, in 2015, prin investitiile care depasesc acum 200 milioane de euro speram sa facem Bacaul cit mai atragator pentru investitori. Nu intimplator, municipiul Bacau este de astazi centrul regional al Moldovei. Din punctul meu de vedere este locul unde oamenii de afaceri din Moldova isi gasesc locul lor, isi pot desfasura activitatile. Statisticile arata ca municipiul Bacau are o cifra de afaceri mai mare decit judetul Neamt, Suceava sau Vaslui”, a precizat primarul Bacaului.
O investitie de 13,5 milioane de euro
Centrul de Afaceri si Expozitii “Mircea Cancicov” este o investitie de 13,5 milioane de euro. Finantarea a fost atrasa din fondurile europene de preaderare. Constructia a demarat in 2008, iar proiectul a fost gindit inca din 2004. CAE este format din doua spatii expozitionale, care atunci cind se unesc ofera a doua suprafata expozitionala din tara, ca marime, dupa Romexpo. In Centru se mai regasesca un incubator de afaceri si un centru de marketing, cu sali specifice pentru organizarea de simpozioane, dezbateri, intruniri, pe mai toate domeniile.