spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
22-dec.-2024

Rusia este ameninţată de o criză politică

- Advertisement -

Rusia este ameninţată de o criză politică, legitimitatea preşedintelui Dmitri Medvedev şi a premierului Vladimir Putin fiind din ce în ce mai contestată, în timp ce apariţia unei „a treia persoane” este de dorit, consideră un grup de experţi ruşi, relatează AFP, citata de Mediafax.

Într-un raport dat publicităţii luni, Centrul pentru studii strategice, un grup de experţi din care fac parte personalităţi provenite din rândurile puterii ruse, apreciază că popularitatea celor doi lideri ruşi cunoaşte o cădere „catastrofală” de un an.

Potrivit lor, este în desfăşurare „un proces de pierdere a legitimităţii puterii ruse şi de scădere tot mai mare a popularităţii unor actori cheie: preşedintele Dmitri Medvedev, premierul Vladimir Putin şi «partidul puterii» Rusia Unită”.

„Schimbarea cea mai importantă în conştiinţa politică a ruşilor în ultimele opt luni constă nu numai într-o prăbuşire a încrederii în tandem (Putin-Medvedev) şi în anturajul său, ci şi o aşteptare tot mai mare cu privire la apariţia unui al treilea om”, scriu experţii.

Cotele de popularitate ale lui Medvedev, Putin şi Rusia Unită au scăzut din martie 2010 cu 12, 21 şi, respectiv, 18 puncte procentuale, subliniază experţii, bazându-se pe datele principalelor trei institute de sondare a opiniei publice din ţară.

Putin şi Medvedev au lăsat să planeze îndoiala în privinţa intenţiei lor în apropierea alegerilor prezidenţiale din 2012, în timp ce niciun alt candidat serios nu a apărut pentru moment.

Pentru autorii raportului, Dmitri Medvedev pare în prezent „neeligibil”, iar Vladimir Putin – considerat omul puternic al ţării deşi s-a retras de la Kremlin din motive constituţionale – îşi pierde electoratul, mai ales din rândul clasei de mijloc.

Dacă tendinţele actuale se prelungesc, Rusia va cunoaşte o criză politică ce ar putea „să o depăşească în intesitate pe cea de la sfârşitul anilor ’90 şi să se apropie de cea de la sfârşitul anilor ’80”, care a însoţit căderea regimului sovietic, subliniază experţii.

„Raportul se adresează unor oficiali de rang înalt ai ţării, care nu măsoară situaţia în mod realist”, a subliniat unul dintre autori, sociologul Serghei Belanovski, pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

„Orice produs , chiar politic, are o durată de viaţă”, a adăugat el.

Autorii subliniază, de asemenea, că absenţa unei opoziţii parlamentare reale, care i-a fost impusă scenei politice de la preluarea puterii de către Vladimir Putin în 2000, ar putea provoca o evoluţie incontrolabilă a situaţiei în cazul creşterii amplorii contestaţiei.

De altfel, mişcarea de opoziţie Solidarnost, din care fac parte în special fostul premier Mihail Kasianov şi fostul vicepremier Boris Nemţov, a prezentat luni la Moscova un raport intitulat „Putin, Corupţie”, denunţând propagarea acestui flagel în societatea rusă şi în lumea politică, până la cel mai înalt nivel.

Raportul subliniază că mai mulţi apropiaţi ai lui Vladimir Putin s-au îmbogăţit în mod considerabil după preluarea puterii de către acesta.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.