Fostul top manager al companiei ruse de Stat Inter-RAO Karina Ţurcan a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Republicii Moldova, transmite TASS. Conform sentinţei emise astăzi, 29 decembrie, de către Judecătoria oraşului Moscova, pedeapsa urmează să fie ispăşită într-un penitenciar de tip semi-închis.
În afară de detenţie, Karina Ţurcan va trebui să achite 656 de milioane de ruble ruseşti. După cum rezultă din acuzare, Ţurcan a transmis serviciului special din Republica Moldova informaţii despre furnizarea de energie electrică din Rusia către Ucraina. Potrivit anchetei, din 16 august 2004, Ţurcan a fost implicată de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova pentru colaborare confidenţială cu pseudonimul Karl.
La sfârşitul lunii aprilie 2015, la Moscova, a primit o versiune electronică a „proiectului de document al Ministerului Energiei privind anumite aspecte ale acţiunilor companiilor energetice ruseşti în cadrul cooperării internaţionale” şi, nu mai târziu pe 29 septembrie 2015, a transmis acest document către serviciul special.
Turcan susţine că nu cunoscut niciodată reprezentanţi ai serviciilor de informaţii străine, nu a văzut documentul şi chitanţa pentru transferul despre care este acuzată. Ea leagă această persecuţie cu o încercare de a fi scoasă din funcţie. În prezent, de mai bine de doi ani, ea este ţinută în arest. Karina Ţurcan, originară din Republica Moldova şi având cetăţenie română, a fost arestată în 15 iunie 2018 în Rusia, fiind suspectată că a transmis informaţii secrete României, legate de livrările de energie către Crimeea şi teritoriile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei.
La începutul acestui an, Ţurcan s-a adresat preşedintelui rus Vladimir Putin cu rugămintea efectuării unei anchete independente în cazul său, atrăgându-i atenţia că întregul ei dosar se bazează pe date fabricate. Ea afirma atunci că acuzarea se baza pe câteva documente. Primul reprezenta o copie xerox a unei investigaţii efectuate de un agent al SIS, care conţinea date personale ce se potriveau cu datele lui Ţurcan. „Este o copie greu lizibilă, din care parţial lipsesc pagini: sunt datele mele de bază, care pot fi colectate despre oricare dintre noi: adresă, educaţie“, susţinea ea, indicând că era vorba de un formular care putea fi descărcat şi de pe internet.
Un al doilea document era compus din presupuse interceptări ale serviciilor secrete ruse ale unor informaţii care ar fi fost transmise de SIS la biroul NATO, declara Ţurcan cu acel prilej, explicând că din nou era vorba despre nişte copii xerox greu lizibile în limba engleză, care ar fi reprezentat – conform acuzării – traducerea exactă a unor scrisori confidenţiale ale ministrului energiei rus, Aleksandr Novak, şi adjunctului său, Anatoli Ianovski.
În apelul său către preşedintele Putin, Ţurcan a insistat că ea nu a avut acces la acele scrisori pentru că în genere nu avea acces la informaţii considerate secret de stat, adăugând că respectivele texte se refereau la livrări de gaze ruseşti în Republica Moldova, furnizările de gaze ruseşti în Crimeea şi chestiuni legate de livrări de resurse energetice pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Citeste mai mult: adev.ro/qm3io5