RAIUL ROSIILOR…Cândva, la Bogdãnita se fãceau rosiile cele mai mari din judet. Inginerul agronom Constantin Iordache a obtinut chiar o Rosie Uriasã. Acum, la Bogdãnita s-a pãstrat aceastã tradiție si noul val de specialisti a preluat stafeta. Anca este un fermier care a dat o nouã dimensiune legumiculturii în județ. Împreunã cu sotul ei a reusit sã facã viralã aceastã profesie pe internet, iar Ferma Ursu este deja un brand cunoscut în toatã Moldova. Si aceasta ne spune câteva secrete despre cum trebuie sã facem dacã vrem rosii mari si gustoase pe masã. Plantele de rosii care produc roade uriase au nevoie de o atentie deosebitã pentru cã în functie de grija care li se oferã, rezultã fructele mult dorite. Se recomandã cultivarea lor prin rãsaduri. Cititi mai jos sã vedeti ce secrete trebuie sã stiti pentru a produce în grãdina dumneavoastrã Rosia Uriasã.
Pentru fermierii pasionati, rosiile uriase sunt o provocare. Se spune cã mãiestria unui legumicultor se vede în dimensiunea unei rosii de grãdinã. Iatã de ce, astfel de tomate sunt dificil de obtinut, chiar si când sunt folosite soiuri sau un hibrid caracterizat de mãrime mai mare decât cea a fructelor. Existã o serie de lucrãri si de secrete în îngrijirea culturii de tomate care poate asigura cã, la final, sã se recoleze rosii mari, suculente si pline de gust. Dimensiunea tomatelor si productivitatea culturii nu depinde doar de soi, ci si de îngrijirea corectã a culturii. Dacã obtinerea unor rosii mari si suculente este un obiectiv pentru producãtori, este important ca acestia sã respecte niste reguli simple de îngrijire, recomandate de specialisti. Solul, apa, nutrientii, lumina, aerul – toate acestea sunt elemente esentiale pentru ca planta sã producã multe legume mari si sãnãtoase.
Anca de la Bogdãnita, un legumicultor viral pe internet, ne învatã cum sã facem rosii uriase
La Bogdãnita, dorinta de a mânca sãnãtos vine de la o tânãrã absolventã cu studii agricole care a ales sã-si dezvolte propriul vis, acela de a avea o fermã. Rosiile sunt la mare cãutare, mai ales în sezonul cald: „Tomatele mari sunt foarte cãutate pentru gustul sãu si mai ales pentru plãcerea de a savura o rosie româneascã, crescutã acasã sau cumpãratã de la un producãtor local. Tomatele mari au nevoie de o atentie deosebitã pentru cã în functie de grija pe care o avem, ne vom bucura si noi de rodul sãu. Primul pas este sã alegem o sãmântã bunã. Fie le vom cumpãra de la firmele de specialitate, fie le luãm de la tãranii ce le cultivã an de an, din generatie în generatie. De exemplu, la Târgurile de Seminte cu suflet, puteti lua legãtura direct cu tãrani ce au soiuri deosebite pe care le dãruiesc din dorinta de a cultiva si a duce mai departe soiul. Soiuri mari, autentice puteti gãsi si la Banca de Resurse Genetice Suceava sau urmãrind activitatea Asociatiei EcoRuralis care, în martie oferã gratuit pliculete de seminte din soiuri traditionale. Recomandãm cultivarea lor prin rãsaduri. Acestea se seamãnã începând cu luna februarie dacã doriti sã puneti în solar sau din martie dacã doriti ca sã plantati în grãdinã. Pentru a avea fructe mari, e nevoie de un sistem radicular sãnãtos. Dacã rãsadul este mai înalt de 30 cm, recomandãm plantarea pe orizontalã pentru cã rãdãcinile din pahar nu sunt suficiente, mai ales dacã au fost crescute într-un cub nutritiv mai mic sau dacã le cumpãrati la fir. Noi facem copci cu sapa si le udãm bine pânã se umplu cu apã. Tomatele mari le plantãm la minim 45 cm între plante si 75 cm între rânduri. Dupã ce am udat bine, punem o canã de vermicompost achizitionat de la o fermã de râme din Iasi, pentru cã solul nu este foarte afânat si avem nevoie sã suplimentãm cu hranã. Recomandãm sã udãm la plantat apoi, timp de sapte zile nu mai udãm pentru cã lãsãm sã se dezvolte rãdãcina, sã se ducã în profunzime. Dupã o sãptãmânã, facem prima udare cu un produs de înrãdãcinare. Pentru a ne bucura de mai multe fructe, noi lãsãm vârful si un lãstar mai sãnãtos, apoi legãm în V sã vinã pe douã brate. Tomatele mari au o mare nevoie de polenizare. Fie folosim produse pe bazã de bor si calciu. Un rezultat bun am avut dupã ce am început sã mergem mai des printre ele si dãdeam cu un bãt de sârmã de culturã, astfel vibra si fãceam polenizarea prin scuturare”, a transmis Anca, cea care a pus bazele Fermei Ursu Vs, din Bogdãnita, judetul Vaslui.
Acum 10 ani, la Bogdãnita, fermierul Constantin Iordache a fãcut cea mai mare roșie din judet
De cealaltã parte, un alt gospodar din Bogdãnita, originar din Focsani, spune cã aceste tomate mari sunt îngrijite ca orice alt soi de rosii: „În timpul copilãriei, mã duceam în Grãdina Publicã din Focsani, mergeam la un restaurant. Acolo, era un om care se ocupa de acel restaurant, unde avea și o grãdinã. În acea grãdinã, am vãzut acolo niste rosii mari de care m-am îndrãgostit. Am fost acasã la pãrinti, le-am spus si lor despre acestea, iar pânã la urmã am intrat în contact si am fãcut rost de acele seminte. Am seminte si la ora actualã, dar am fãcut si rãsad. Am mai dat la cunostinte pentru cã sunt niste rosii extraordinar de bune la gust, cu miez cristalin. Ele nu au nevoie de nici o atentie specialã. O îngrijesti ca pe orice rosie. O uzi, o copilesti, dar are nevoie de multã apã. Merge plantatã si în câmp, si la solar. Eu am solar, dar primãvara sosind foarte târziu, nu am mai fãcut focul acolo si am preferat sã le plantez afarã. Un dezavantaj al acestor rosii de dimensiuni mari este cã nu tin mult, nu se pãstreazã. Au o coajã foarte finã si în 2-3 zile trebuie consumate. Sperãm sã nu batã gheata, ca sã putem face rosii care cântãresc chiar si un kilogram, cum am mai avut în anii trecuti. Agricultura este o loterie, dacã nu joci, nu ai cum sã cîstigi „, ne-a transmis inginerul agronom Constantin Iordache
Sfaturi utile pentru cei care vor sã cultive Rosia Uriasã
Pentru a obtine Rosia Uriasã, trebuie sã faci o serie de lucrãri cu mare atentie, sã alegi soiul potrivit, dar sã lucrezi si cu pasiune. Iatã o serie de lucrãri pe care obligatoriu trebuie sã le faci. Pregãtirea solului este foarte importantã. Rosiile cresc bine si rodesc din abundentã în sol fertil, bogat în materie organicã. Astfel, la pregãtirea paturilor germinative este importantã aplicarea îngrãsãmintelor minerale organice, precum si a celor complexe, care vor lucra pe tot parcursul sezonului de vegetatie. Locul ideal de plantare pentru rosii este unul bine luminat de soare, pe tot parcursul zilei. Dacã îngrãsãmintele organice nu au fost aplicate în grãdinã toamna, atunci primãvara se recomandã administrarea de compost maturat, humus (8-10 kg/metru pãtrat) sau vermicompost (3 kg/mp) pe solul unde sunt plantate rosiile. Îngrãsãminte precum compostul granulat de cal sau vermicompostul pot fi puse în gãurile de plantare, fiind prietenoase cu mediul si asigurând nutrientii necesari plantelor pe termen lung, îmbunãtãtind, în acelasi timp, structura solului. Din îngrãsãmintele minerale, se poate aplicã superfosfat (50-70 g pe 1 mp), sulfat de potasiu (30-40 g pe 1 mp) si îngrãsãminte complexe cu continut ridicat de potasiu. De asemenea irigarea plantelor de rosii este importsantã. Dacã rosiile cresc în câmp deschis, acestea au parte, periodic, de apa de la precipitatii. Cu toate acestea, dacã vara este cãlduroasã si secetoasã sau dacã tomatele cresc în solar, solul se usucã rapid, ceea ce duce la deteriorarea recoltei. Rosiile au nevoie de umiditate în sol, mai ales în timpul înfloririi si fructificãrii. În acest moment, umiditatea solului ar trebui sã fie de cel putin 80%. În lipsa unor instrumente de mãsurare a umiditãtii, se tine cont de starea plantelor, conditiile meteorologice, tipul de sol, metoda de plantare si prezenta/absenta stratului de mulcire. La udarea tomatelor, se tine cont de urmãtoarele reguli: rosiile se udã la rãdãcini, evitând eroziunea solului si umiditatea care pãtrunde pe frunze. Apa pentru irigare se încãlzeste înainte. Temperatura optimã pentru udarea rosiilor ar trebui sã fie de 20-22°C. Plantele se udã din abundentã. Solul trebuie umezit la o adâncime mare, adicã stratul de rãdãcinã trebuie sã fie întotdeauna umed. Dacã se umezeste solul doar la o adâncime de 5-10 cm, rãdãcinile rosiilor vor fi localizate superficial si vor suferi în mod constant din cauza lipsei de apã si nutritie. Pentru a retine umiditatea în zona rãdãcinilor, plantele se udã mai rar si nu se slãbeste solul din jurul tufisurilor. În acest sens, se poate mulci solul cu fân sau alte materiale organice. Astfel, se vor crea conditii favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor benefice în sol si se va asigura nutritia plantelor.
Fertilizarea este operatiunea specialã pentru a obtine Rosia Uriasã
Pentru ca tufele de rosii sã creascã bine si sã producã o recoltã bogatã, au nevoie de o nutritie adecvatã. Nutrientii din sol nu sunt întotdeauna bine absorbiti de sistemul radicular al plantelor, deoarece pot fi într-o formã greu accesibilã sau sunt „spãlati” în timpul udãrilor. De exemplu, azotul, de care rosiile au mare nevoie la începutul sezonului de vegetatie, este un element foarte mobil si slab fixat în sol (în special azotul sub formã de nitrat). Fãrã azot, rosiile se opresc din crestere, frunzele inferioare devin galbene si cad. Astfel, azotul se administreazã în prima jumãtate a perioadei de crestere a plantelor. Cu toate acestea, specialistii recomandã sã nu se facã excese, mai ales în perioada de înrãdãcinare a rãsadurilor si a înfloririi, deoarece o cantitate mare de azot interfereazã cu absorbtia fosforului. Dupã plantare, în prima jumãtate a sezonului de vegetatie, plantele se fertilizeazã cu o infuzie de buruieni si cu un îngrãsãmânt complex cu un continut ridicat de fosfor si un set complet de microelemente. De asemenea, este utilã aplicarea fertilizãrii foliare cu bor si calciu. În perioada de fructificare, se opteazã pentru îngrãsãmintele care contin mai mult potasiu. Este foarte importantã fertilizarea plantelor cu îngrãsãminte minerale, inclusiv cu toate macro si microelementele necesare. Tufele bine dezvoltate care cresc în sol fertil se fertilizeazã de 3-4 ori pe sezon, iar plantele slab dezvoltate se fertilizeazã mai des, la fiecare 2-3 sãptãmâni.
De necrezut, copilirea si defolierea la rosiile mari este operatiunea secretã fãrã de care ne se poate obtine productiile dorite
OPERATIE OBLIGATORIE…Îndepãrtarea în timp util a copililor în exces la planta de rosii, promoveazã formarea legumelor mari si accelereazã procesul de coacere. În plus, plantele formate corespunzãtor au parte de o ventilatie optimã si de o cantitate de luminã suficientã care faciliteazã cresterea continutului de zahãr din legume, fiind, în acelasi timp, si o bunã mãsurã pentru prevenirea aparitiei bolilor. Plantele care au prea multi lãstari, produc rosii mai mici care se coc mai greu. Rosiile cu crestere nedeterminatã trebuie sã aibã una-douã tulpini, de unde se îndepãrteazã toti copilii, cu exceptia lãstarilor care sunt situati sub primul ciorchine de flori. În acest fel, toate resursele plantei se concentreazã pe formarea legumelor. Rosiile cu crestere determinatã si semideterminatã pot fi crescute cu 2-3 tulpini. Numãrul de copili care pot fi lãsati sã creascã depinde nu numai de soi, ci si de schema de plantare: cu cât tufele de rosii cresc mai aproape una de cealaltã, cu atât mai atent se eliminã copilii. Doar tipurile de rosii cu crestere superdeterminatã si standard nu au nevoie de copilire. Pentru ca fructele de la etajele superioare sã atingã dimensiunea doritã si sã se coacã, este important ca la sfârsitul sezonului sã copileascã din timp partea superioarã a tulpinii principale sau a lãstarilor laterali.
Defolierea trebuie fãcutã cu cap, dacã vrei rosii mari
ATENTIE…Numãrul de frunze pe plantã este foarte important, iar defolierea este o operatie obligatorie. Una dintre cele mai frecvente greseli este defolierea excesivã sau îndepãrtarea prea multor frunze de la rosii în scopul de a facilita iluminarea si ventilarea optimã. Cu toate acestea, nu trebuie scãpat din vedere faptul cã plantele au nevoie de frunze pentru a forma nutrientii necesari dezvoltãrii complete a plantei si fructificãrii. Cu cât se formeazã mai multã materie organicã în pãrtile verzi ale plantei, cu atât randamentul este mai mare. Imediat dupã plantarea rosiilor, se eliminã doar frunzele inferioare, aflate la baza tulpinii. Cu toate acestea, dacã nu ating pãmântul si nu sunt afectate de agenti patogeni sau dãunãtori, toate frunzele se lasã pânã când rosiile de pe primul ciorchine ating dimensiunea doritã. Soiurile de rosii înalte au nevoie de cel putin trei frunze înainte de formarea primului ciorchine, iar soiurile pitice, de una-douã frunze. De îndatã ce rosiile de pe primul buchet încep sã se coacã sau au acumulat cel putin 80% din greutate, toate frunzele inferioare pot fi îndepãrtate. Acest lucru îmbunãtãteste circulatia aerului în zona rãdãcinii si reduce riscul de dezvoltare a diferitelor infectii, deoarece frunzele inferioare sunt cele care sunt afectate de umiditatea eliminatã din sol. Într-o singurã zi se îndepãrteazã doar câteva frunze pentru ca planta sã nu sufere un stres inutil care afecteazã negativ fructificarea. Ulterior, se pot îndepãrta frunzele de pe lãstarii laterali, îndreptate în tufis si situate sub prima perie. La îndepãrtarea frunzelor situate la etajele mijlocii, se tine cont de o regulã simplã: douã-trei frunze ar trebui sã rãmânã deasupra fiecãrui etaj pentru a conduce nutrientii la legumele formate. Sub nicio formã acestea nu se îndepãrteazã pânã rosiile nu sunt complet formate. Dacã este posibilã eliminarea frunzelor inferioare, toate cele situate în partea de sus trebuie sã rãmânã pe plantã pânã la finalul sezonului de vegetatie.
Roşii care apropie kilogramul se făceau şi în anii 90, doar că erau rare cum puţini erau şi cei care le produceau sau cei care le vedeau. Noi, în perioada aia, luasem o vie în arendă, undeva în Ştefăneştii de Argeş, la poalele unui deal abrupt (cca 150 m). În timpul ploios, tot ce curgea de pe deal se oprea în vie. Cum via avea goluri pe rânduri, în ele plantam roşii, INIMĂ de BOU. Fără niciun fel de îngrăşeminte, fructele ajungeau la aproape un kilogram şi chiar îl depăşeau. Nu ştiu clima, solul, nutrienţii de pe deal sau toate la un loc dar se făceau. Lumea se ferea de ele, ziceau că sunt radiate (era încă vie amintirea Cernobâlului).
Când o mai vedeți pe aceasta activistă prin târguri și prezentări cu produsele ei, luați o de mânuță și spuneți-i să vă ducă la fermă să vă arate de unde le-a cules. Să nu cumva să aveți marea uimire să ajungeți la o tarabă de prin piață de unde se alimentează, ca să dea bine. Nu mai credeți ca tot ce zboară se mănâncă, această tânără moștenește talentul de la talaș ei secretar, adică minciuna, afacerile păguboase și pacalitul tuturor cetățenilor iar la final, se eschivează de datoriile create și de paguba, fugind de colo colo. Treziți-vă ca v-a prostit internetul ăsta, oameni buni.
Păi să vină în piață să le vândă poate vor fi mai ieftine ca roșiile de la pogonesti,Bârlad.
În toată poată sunt roșiile 3-4 lei doar la el sunt 7 lei și lumea le cumpara ca nebuni,ce au roșiile alea în afară de ar fi duble la preț,cu ce ajută acel om la bugetul local,declara câtă cantitate produce,acea persoana da bonuri fiscale ca au luat bani prin programul tomate,sau doar face frauda ca mai toți bișnițari din piață Traian.
Niște scârbe de oameni ,vin și păcălesc oameni din Vaslui,iau bani vasluienilor si ii cheltuie în satul lor.
Susțineți oameni din Vaslui,chiar și bișnițari ca ei țin prețul în frâu nebunilor să nu o ia razna în piață,ca încă mai le fac la producători concurenta ca de nu ar fi roșiile 10 lei.