– obiectivele primarului Romeo Stavarache sint continuarea strategiei de dezvoltare a municipiului Bacau, prin atragerea de fonduri europene, pina la un miliard de euro in 2020, o administratie corecta, in folosul tuturor cetatenilor orasului si cresterea nivelului de trai
Romeo Stavarache si-a depus, duminica 29 aprilie, candidatura la Biroul Electoral Municipal pentru un nou mandat de primar al municipiului Bacau. Odata cu aceasta, la Biroul Electoral au fost depuse si listele de candidati la Consiliul Local al municipiului Bacau. Romeo Stavarache candideaza la al treilea mandat consecutiv de primar al orasului, iar obiectivele lui principale vizeaza contiuarea programului de absorbtie a fondurilor europene si cresterea calitatii vietii in municipiul Bacau.
“Am format o echipa de consilieri din oameni tineri, dar si oameni cu experienta, cu care vom construi un program de guvernare locala care va avea la baza cele trei componente fundamentale ale administratiei publice locale. In primul rind ma refer la o administratie corecta, in folosul tuturor cetatenilor din municipiul Bacau. In al doilea rind o administratie prin care cresterea nivelului de trai al cetatenilor sa fie un deziderat si nu doar o promisiune, iar in al treilea rind echipa va trebui sa puna in practica programul strategic de dezvoltare locala al municipiului Bacau aprobat in 2007, care are la baza investitii de cca. un miliard de euro pina in 2020, din care au fost deja absorbiti de la Uniunea Europeana 350 milioane de euro”, a declarat primarul Romeo Stavarache.
Lista de consilieri locali include candidati liberali ca Dragos Luchian, Neculai Nechita, Ilie Birzu, Izabela Adam, Radu Ababei, Mihai Sustac, Iulian Stoican, Vasile Tescaru, Maria Enasel, Stefan Stanciu, Costel Bujor sau Laurentiu Novac.
Bilant la doua mandate
In decursul celor doua mandate de primar al municipiului Bacau, Romeo Stavarache a reusit sa atraga prin proiectele realizate cu fonduri europene 350 milioane de euro.
Lista obiectivelor finalizate, in curs de finalizare sau in aflate in diferite etape numara modernizarile podului Serbanesti, a Teatrului de Vara, a Bazinului Olimpic de Inot, construirea Centrului de Afaceri si Expozitii “Mircea Cancicov”, a parcurilor Olimpic si Catedralei, schimbarea radicala a fetei centrului municipiului Bacau, pavarea trotuarelor, constructia de locuri de joaca si parcari ecologice, constructia de strazi, inclusiv cu alimentari de apa si canalizare in cartierele marginase, investitii in termie prin construirea primului grup de cogenerare de la CET SA si demararea celui mai mare proiect din tara, atras cu fonduri europene, de o administratie locala, de cca. 80 milioane de euro, de modernizare a CET prin consturirea celui de-al doilea grup de cogenerare, schimbarea retelelor primare si secundare, construirea primului spital public municipal din tara de dupa Revolutie, pasajul subteran Oituz – Stefan Guse, investitii in apa bacauanilor si in colectarea deseurilor prin constructia noului depozit ecologic de gunoi al orasului, finantari la constructia Catedralei “Inaltarea Domnului” si a altor biserici, programe de stimulare a elevilor si profesorilor cu rezultate foarte bune la invatatura, modernizarea scolilor, a salilor de sport, stimularea performantei in sport, construirea viitoarei Sali Polivalente, modernizarea infrastructurii rutiere in oras pe strazile Milcov, Mioritei, I.L. Caragiale, Vadu Bistritei, Calea Moinesti, cu modernizarea pasarelelor Letea si Margineni, a podului peste piriul Trebes, proiecte semnate deja saptamina trecuta sau un proiect foarte asteptat de bacauani sau modernizarea Insulei de Agrement, contract semnat si el saptamina trecuta.
Toate acestea au facut ca municipiul Bacau sa devina un model de buna practica in accesarea de fonduri europene, iar recunoasterea primarului Romeo Stavarache s-a facut pe plan international prin functii ca vicepresedinte al delegatiei Romaniei la Comitetul Regiunilor, membru in biroul CoR, vicepresedinte al Consiliului European al Municipiilor si Regiunilor, membru al Comisiei pentru politici de coeziune teritoriala (COTER) si raportor pe fondul de coeziune al UE din partea Comitetului Regiunilor.
www.ziaruldebacau.ro