Orădeanul Ernest Váradi a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai României, însă a fost obligat să cedeze multe dintre descoperirile sale comuniştilor. Principala beneficiară a fost chiar Elena Ceauşescu, soţia dictatorului făcându-şi titlu de glorie internaţională din invenţiile lui. Extrem de retras şi pasionat de munca sa, Ernest Weiss Váradi s-a născut pe 15 februarie 1910, în Oradea, într-o familie de intelectuali, după cum se arată în biografia semnată de profesorul şi publicistul Iosif Popa, care i-a fost prieten apropiat. Tatăl inventatorului, Edmund, a fost avocat şi, timp de peste trei decenii, a făcut parte din conducerea Baroului Avocaţilor Oradea, ocupând mai mulţi ani şi funcţia de preşedinte. Tot tatăl lui a înfiinţat Banca Proprietarilor de Imobile şi Banca JOIT şi a luptat pentru drepturile evreilor, fiind ales preşedintele Partidului Evreilor din Bihor. Presa vremii arată că Edmund Váradi a contribuit şi la redactarea Constituţiei Franţei, dar şi a Codului Penal al Ungariei, a colaborat la mai multe ziare, a scris nuvele şi a redactat cartea memorială a regimentului alături de care a participat la război, în final ajungând până la gradul de colonel în rezervă. La rândul ei, mama inventatorului provenea dintr-o familie înstărită de nobili din Făgăraş, care deţinea mii de hectare de pământ şi păduri, o uriaşă herghelie de cai la Sâmbăta şi numeroase fabrici, printre care şi pe cea de sticlă din Turda.
L-au vrut economist, dar a ales chimia
Copil fiind, Ernest Váradi a urmat Liceul Evreiesc din Oradea, după absolvirea căruia, în ciuda dorinţei părinţilor săi de a urma o carieră de economist, s-a înscris la un concurs de chimie şi, după ce a obţinut locul întâi la faza zonală a competiţiei, a decis să aleagă Politehnica din Dresda. Şi-a terminat studiile universitare în 1935, ieşind de pe băncile facultăţii cu titlurile de inginer chimist şi specialist în mineralogie.
Şi-a început cercetările la Băiţa, unde a studiat molibdenul şi radioactivitatea minereurilor din Munţii Apuseni, iar în 1941, s-a mutat la Derna, unde şi-a amenajat propriul laborator, pentru a cunoaşte şi a pune în valoare prin cercetări şisturile bituminoase – zăcământ deosebit de răspândit în zonă. Din iniţiativa sa au fost construite aici secţii de producţie pentru punerea în practică a cercetărilor, produsele astfel obţinute – destinate în principal construcţiei de drumuri – constituind marfă de export într-o serie de ţări dezvoltate, atât din Europa, cât şi din Asia şi America, fiind superioare celor produse de firme cu tradiţie în domeniu.
Citeste mai mult: adev.ro/qndith