Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), alături de alte nouă instituţii specializate de la nivelul statelor partenere inventariază, în prezent, substanţele periculoase care afectează calitatea apelor Dunării şi a afluenţilor săi, a scris, luni, instituţia pe propria pagină de Facebook.
Iniţiativa are loc în cadrul proiectului internaţional „Danube Hazard m3c”, în care sunt implicate România, Austria, Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Serbia, Croaţia, Slovacia, Muntenegru şi Republica Moldova.
Astfel, ţările participante au identificat şapte zone – pilot de analiză din care două sunt în România, respectiv în spaţiul hidrografic Someş-Tisa: pe râul Vişeu şi Someşul Mic.
„O parte din analize, inclusiv cele din zonele-pilot ale partenerilor, sunt efectuate de către Laboratorul Naţional al Apelor Române. Tot aici, specialiştii noştri au montat cinci staţii mobile automate care transmit în timp real date legate de calitatea apelor.
Criteriul de delimitare a zonelor – pilot a fost prezenţa surselor de poluare cu substanţe periculoase, în cazul ţării noastre, sursă istorică, provenită de la activităţile miniere, conform Agerpres. …https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/romania-si-alte-9-state-inventariaza-substantele-periculoase-din-dunare-si-afluentii-sai-unde-sunt-zonele-poluate-gasite-pana-acum-1753349