spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

România riscă să fie amendată de UE din cauza legii Big Brother

- Advertisement -

România riscă sancţiuni din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dacă nu răspunde până pe 26 aprilie unui aviz suplimentar trimis la sfârşitul lunii martie de Comisia Europeană, în legătură cu netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei privind reţinerea datelor, a anunţat biroul de presă al comisarului european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, potrivit Agerpres.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat marţi retrimiterea la Comisia Juridică a legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet. La solicitarea deputatului UDMR Marton Arpad, proiectul de lege a fost retrimis la comisie pentru un raport suplimentar.

„Am solicitat retrimiterea la comisie pentru că în proiectul care a rezultat de la comisie au apărut elemente noi faţă de proiectul depus de guvern. Aceste amendamente ale comisiei modifică însuşi Codul de procedură penală în vigoare, ca şi pe cel pe care dorim să-l adoptăm. Este vorba despre modalitatea, cum şi cine, poate avea acces la informaţiile stocate. Conform reglementărilor Constituţiei şi legilor în vigoare, la noi acest lucru se poate realiza cu acordul judecătorului sau în altă circumstanţă a procurorului, iar proiectul comisiei nu prevede acest lucru”, a declarat Marton Arpad.

Pe 27 octombrie 2011, Comisia Europeană a trimis României un aviz motivat (a doua etapă a procedurii de infringement), solicitându-i ca în termen de două luni să ia măsuri în vederea asigurării conformităţii depline cu normele UE în domeniul reţinerii datelor, prin transpunerea directivei în legislaţia naţională.

„Totuşi, autorităţile române nu au transmis nicio informaţie privind data când transpunerea noii legislaţii va intra în vigoare”, a precizat biroul de presă al comisarului Malmstrom.

„La 22 martie 2012, Comisia a trimis României un aviz motivat suplimentar motivat în legătură cu directiva privind reţinerea datelor, cerându-i să acţioneze pentru a asigura pe deplin conformitatea cu Directiva privind reţinerea datelor şi atenţionând-o în mod oficial că ar putea fi aplicate amenzi”, se mai arată în răspunsul Bruxellesului.

Comisia explică de asemenea că avizul motivat suplimentar trimis la 22 martie „face referire în mod explicit la posibilitatea impunerii de sancţiuni împotriva României de către Curtea de Justiţie dacă această ţară nu transpune directiva (n.r. – în legislaţia naţională)” şi dacă următorul pas al procedurilor de infringement – trimiterea la Curte – va fi aprobat.

Proiectul de lege retrimis marţi Comisiei Juridice de plenul Camerei Deputaţilor prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

Furnizorii de telefonie şi internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile. Datele stocate vor fi distruse la finalul perioadei de păstrare (un an), cu excepţia celor care au fost accesate şi reţinute.

Comisia Europeană reamintea în octombrie anul trecut că România a notificat Bruxellesul în noiembrie 2008 cu privire la măsurile naţionale de transpunere a Directivei privind păstrarea datelor.

Cu toate acestea, la 8 octombrie 2009, Curtea Constituţională a României a pronunţat o hotărâre prin care Legea nr. 298/2008 a fost declarată neconstituţională.

Directiva privind păstrarea datelor (2006/24/CE) a fost adoptată în 2006 şi ar fi trebuit transpusă în legislaţia naţională până pe 15 septembrie 2007, statele membre având posibilitatea de a amâna păstrarea datelor comunicaţiilor privind accesul la internet, poştă electronică şi telefonia prin internet până la 15 martie 2009.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.