spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
28-dec.-2024

România, pe primul loc în Europa! Nu ne bate nimeni la acest capitol

- Advertisement -

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, declară că țara noastră își va păstra poziția de lider în Uniunea Europeană în ceea ce privește cele două culturi. Daea a vorbit și despre cifrele de anul trecut date de România pentru care Comisia Europeană a cerut reviziuirea.România îşi va păstra primul loc în Uniunea Europeană şi în acest an la producţiile de porumb şi floarea soarelui, în condiţiile în care suprafeţele însămânţate au fost mai mari decât în 2018, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„În privinţa culturilor de toamnă, acum suntem în plin proces de recoltare la floarea soarelui şi la porumb. Până la această dată (1 octombrie – n. r.) am recoltat 53% din suprafaţa însămânţată cu porumb, iar la floarea soarelui ne apropiem de final – avem aproape 97%. La sfecla de zahăr suntem la început, am recoltat doar 16%, la cartofi am ajuns la 87% din suprafaţă, la struguri de masă la 68%, iar la strugurii pentru vin la 64%. Până nu se introduc în magazie toate aceste producţii nu facem estimări”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Petre Daea. …https://www.capital.ro/romania-pe-primul-loc-in-europa-nu-ne-bate-nimeni-la-acest-capitol.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.