de Vintila Maria
Dupa cum sugereaza titlul, tinand cont de pronumele posesiv “mea”, ar trebui sa accept faptul ca Romania imi apartine. Cum principalele decizii ce duc la formarea ei nu-mi apartin si cum nu am niciun drept asupra ei nu pot accepta posesiunea. Romania nu este a mea… este a noastra, a tuturor romanilor. Dar interesul din ce in ce mai ridicat pentru strainatate duce la pierderea valorii nationale, ceea ce duce la instrainarea de pamantul nostru natal. Dar daca conditiile din tara nu-ti permit dezvoltarea dorita si nici macar necesarul ce-ti asigura traiul zilnic, atunci ce ar trebui sa facem : sa alegem o tara plina de minunatii ale naturii si cu o istorie zbuciumata dar care nu ne asigura niciun prezent si ne prezice un viitor nesigur ce se indreapta spre negatie completa sau sa luptam pentru ceea ce ne-am nascut, adica pentru o existenta asigurata de banii ce formeaza un sistem ce ne foloseste ca pe niste intrumente, dar care ne satisface nevoile ?
Astfel se poate afirma ca Romania este a nimanui. In momentul de fata egoismul duce la individualizare si la interesul numai pentru sine, fapt ce degenereaza intr-o situatie neplacuta numita indiferenta generala. Dorinta de bine propriu ne lasa reci la problemele tarii si respectiv ale compatriotilor. Ajungem cochilii ale societatii integrati intr-un sistem care este prestabilit, si nu intotdeauna de cine trebuie, astfel lasandu-ne purtati de val pana cand ne prinde furtuna si ori ne scufundam ori ne trezeste partial la realitate.
Am ales ca prim subiect invatamantul pentru ca in momentul de fata acesta este principalul circuit care-mi pregateste viitorul si ma invata sa fiu om in viata (se presupune). Pe langa faptul ca dureaza din ce in ce mai mult si dezradacineaza copiii de la varste tot mai fragede si-i implica intr-un tot ce nu-i caracterizeaza, nu se ocupa nici cu educatia corespunzatoare. O persoana petrece minim 18 ani invatand, ca apoi sa aiba un viitor nesigur si un loc de munca instabil. In acesti 18 ani mai mult de jumatate din timp il petreci cu scoala care nu-ti ofera siguranta necesara ca sa razbati in viata, ba te face o sluga buna pentru urmatoarele etape. Pana nu demult singurele lozinci pe care le auzeam erau « Capul plecat sabia nu-l taie . », « Invata ! Numai asa poti ajunge cineva in viata. », « Daca nu iei note mari nu o sa urmezi o facultate buna. » si povestea continua.
Daca prin educatie nu ti se ofera libertate spirituala, ci subjugare, in anumite contexte pe baza fricii, in altele pe baza mitei, nu ai cum sa ajungi realizat din niciun punct de vedere. Majoritatea prietenilor mei sunt olimpici la diferite obiecte dar singura lor bucurie (sau nu) este ca sunt recunoscuti partial intr-un sistem care pune accent doar pe valorile materiale, nu pe cele spirituale.Astfel, bucuria lor este una trecatoare, dar pentru o a primi isi pierd uneori complet alteori partial cea mai important perioada din viata, cea a copilariei si a adolescentei.
Apoi pe langa recunoastere apar multe alte inconveniente, cum ar fi invidia si concurenta, uneori necinstita, care ajung in cele din urma sa-i raneasca si astfel, dintr-un lucru bun, se transforma intr-un complex ce le va marca toata viata. Suntem fortati sa invatam intr-un anumit interval si sa dam randament la momentul potrivit. Daca avem vreo cadere nu este nicio problema, se gaseste imediat cine sa ne inlocuiasca si atunci unde este unicitatea noastra ?
Vrem sa fim diferiti dar asta este doar o imagine de ansamblu care ni se implementeaza, doar- doar nu o sa ne razvratim catusi de putin ca sa ne depasim limitele. Suntem ghidati dupa niste legi generale dar vrem sa evoluam ? Ne scufundam intr-o circularitate ce ne asigura o singura cale de razbatere cand sunt o infinitate de posibilitati pentru existenta. Si toate astea ne sunt administrate de mici cand nu putem face singuri diferenta dintre bine si rau, diferenta dintre libertate si constrangere. Si asa tinandu-ne ocupati intr-un sistem, asa-numitul sistem de invatamant, ajungem sa ne pierdem jumatate din viata invatand sa muncim si jumatate muncind si apoi restul regretand ca nu am trait-o atunci cand am putut.
Urmatorul subiect pe care as vrea sa-l abordez este saracia si indiferenta care duc la hotie, mai nou cea mai raspnadita caracteristica a romanilor, simbolul ce ne reprezinta in strainatate. Spre exemplu, atunci cand au fost inundatiile ce au dus la distrugerea unor sate, mai usor, mai greu s-au strans niste fonduri pentru a acoperi dezastrul cu o imagine de implicare a comunitatii. Dar apoi, cand oamenii nu au mai primit nici resurse alimentare si nu au mai avut nici adapost, adica cam dupa 3 luni, nu s-a mai auzit nimic de ei. Au fost lasati s-o ia de la capat, majoritatea pe cont propriu ; ca doar romanul poate sa depaseasca orice situatie mai putin moartea.
Apoi am auzit ceva foarte interesant : in timp ce ma duceam la un club de voluntariat din judet am aflat ca au fost alocate 20 de milioane de euro pentru infrastructra orasului Vaslui si m-am intrebat daca ii dai unui om schiop o masina BMW spre exemplu in loc sa-i dai un picior nou, il faci fericit ? rata de somaj din judetul nostru e cea mai ridicata dar ne pregatim sa avem cea mai buna infrastructura si probabil oamenii care nu au nici ce sa puna pe masa o sa vada cum cei care au bani si masini din ce in ce mai sofisticate pot conduce fara a-si pune problema sa scada viteza sub 150 km/h, eventual la trecere daca vad vreun copil al strazii sau o batrana care traverseaza prea greu sa mearga mai departe ca oricum banii fac legea.
Avem bogatii naturale si inteligenta, avem oamenii ospitalieri si cu inima deschisa dar daca ne lasam inhamati intr-un sistem in afara puterilor noastre si subjugati unor idealuri ce nu ne apartin, ne pierdem si libertatea si fericirea. Asa ajungem sa traim de pe o zi pe alta ca sa ne ducem destinul pana la final. Pana nu o sa creem o Romanie prin propriile puteri si nu o sa realizam ca Romania este a noastra, a tuturor si depinde de judecata fiecaruia sa contribuim la imbunatatirea ei, nu o sa depasim pragul de tara dominata si folosita.
Totusi ce-mi place la aceasta tara este ca ma invata cum sa ma ridic din cenusa si sa realizez ce importante sunt visele si cum viitorul nu inseamna implicarea mea intr-un timp ce urmeaza sa se desfasoare, ci implicarea celor din jur in destinul meu si influentarea unor stari viitoare intr-un veac mai bun ce aduce inplinire generala si iubire neconditionata.
ROMANIA este definita prin copiii ei, iar copiii ei suntem noi.
