29,9 miliarde de euro este suma pe care ar urma să o primească România în cadrul PNRR. Pentru aceasta, însă, Guvernul trebuie să îndeplinească obiectivele și reformele la care s-a angajat.
Prima tranșă de 1,8 miliarde de euro din PNRR a fost transferată joi de Comisia Europeană României, iar până la 31 decembrie ţara noastră va primi încă 1,942 miliarde de euro din cadrul împrumutului de prefinanțare, ceea ce înseamnă că doar pentru început vor intra aproape 4 miliarde euro. Anul viitor se va primi o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat vineri că guvernul este în întârziere cu adoptarea unor măsuri pentru implementarea PNRR-ului.
„Ceea ce cred că este foarte important de menționat este că avem 507 jaloane și ținte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să și le extragă și să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri; din aceste măsuri, 64 sunt reforme și 107 investiții.
Ca atare, suntem în urmă cel puțin cu elaborarea Ordonanței de Urgență privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR ( Planul Național de Rederesare și Reziliență). Aș dori să avem o dezbatere, să vedem cât de repede avem această ordonanță pe masă, să putem să o dezbatem și să o aprobăm”, a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă, potrivit Europa Liberă…https://www.romaniatv.net/romania-are-de-indeplinit-45-de-obiective-pana-la-sfarsitul-lunii-martie-pentru-a-primi-in-continuare-banii-din-pnrr_6035008.html